O echipă de cercetători anunță o descoperire excepțională într-o carieră poloneză: urme de pași datând din Permian, în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani. Aceste amprente sunt însoțite de urme de coadă, un fenomen rar pentru această perioadă geologică. Și mai remarcabil: includ unele dintre cele mai vechi amprente de solzi descoperite vreodată. Ele sunt dovezi despre evoluția timpurie a structurilor pielii în rândul strămoșilor noștri tereștrii.
Placa care conține aceste urme fosilizate a fost dezgropată în 2020, în zona minei Piaskowiec Czerwony. Gabriela Calábková, paleontolog la Muzeul Moravian, a fost prima care a observat-o pe o movilă de moloz. Printre o serie de amprente deja cunoscute, acestea s-au remarcat prin prezența neobișnuită a unei urme de coadă. Această descoperire a captat rapid atenția cercetătorilor, subliniind importanța păstrării acestor rămășițe prețioase pentru studiul științific. Rezultatele au fost prezentate într-un articol publicat în Biology Letters.
Ichnofosilele, sau urmele fosilizate, joacă un rol crucial în înțelegerea noastră a ecosistemelor antice și a comportamentului organismelor preistorice. Spre deosebire de fosilele corpului, care sunt adesea rare și fragmentare, urmele fosilizate precum cele descoperite la Piaskowiec Czerwony oferă indicii tangibile despre fiziologia și comportamentul animalelor antice. Deși identificarea precisă a animalului de la care au provenit urmele este adesea dificilă fără fosilele corporale corespunzătoare, aceste urme oferă totuși informații valoroase despre modul în care tetrapodele timpurii s-au adaptat la mediu.
Descoperirea acestor solzi vechi de 300 de milioane de ani oferă o perspectivă valoroasă asupra evoluției caracteristicilor fizice la tetrapodele terestre din Permian. Acesta sugerează că diadectele și alte tetrapode terestre aveau structuri ale pielii adaptate în mod specific mediului în care trăiau. Această perioadă geologică a fost caracterizată de condiții climatice aride. Solzii au jucat un rol vital în reducerea la minimum a pierderilor de apă prin evaporare. Această adaptare fiziologică a fost deosebit de importantă în clima din vremea Permianului, unde conservarea apei a fost o provocare constantă pentru organismele terestre. Prezența solzilor pe această coadă străveche arată, de asemenea, că această caracteristică de protecție a evoluat mai devreme decât se credea anterior. Înainte de această descoperire, se presupunea în general că solzii s-au dezvoltat în principal pe părți ale corpului în contact direct cu solul, cum ar fi picioarele și stomacul, pentru a oferi protecție împotriva abraziunilor și pentru a ajuta la reglarea temperaturii corpului. Coada, ca organ locomotor și de echilibrare, a fost, prin urmare, mai rar asociată cu prezența solzilor în fosilele permiene.
Această evoluție timpurie sugerează astfel o adaptare complexă a caracteristicilor pielii la vertebratele terestre. Acest lucru evidențiază, de asemenea, importanța lor în succesul lor ecologic și capacitatea lor de a coloniza medii terestre diverse și adesea ostile.
