În august 1976, misiunea spațială sovietică, Luna 24, se dovedea un succes. Rolul său? Acela de a aduce (din nou) pe Terra mostre din solul lunar. Era ultima misiune din programul spațial Luna și, totodată, cea de a treia prin care erau recoltate probe de sol selenar.
Cercetătorii ruși anunțau atunci că rocile prelevate conțin apă, dar informația de o importanță covârșitoare a fost complet (și inexplicabil) ignorată de către savanții occidentali.
Chiar dacă nu a fost vorba decât de câteva sute de grame de sol lunar (Luna 16 adusese în 1970 101 grame , Luna 20 din 1971 55 de grame și Luna 24 – 170 de grame) informația era cât se poate de reală. Misiunile spațiale americane au adus pe Terra cel puțin 300 de kilograme de roci selenare, multe dintre ele prezentând urme de apă, dar și așa, prezența acesteia a fost negată. Explicația NASA? Surprinzător, dar în concepția oamenilor de știință din Occident, prezența apei nu se explica decât prin faptul că aceasta fusese adusă de pe Terra în containerele navetelor spațiale și că, într-un mod sau altul, aceasta „contaminase” solul satelitului natural al Pământului. Luna nu putea să fie un corp ceresc complet uscat.
Profesorul Arlin Crotts, astrofizician în cadrul Universității Columbia din New York, este cel care a readus în atenția NASA și a publicului larg această informație uitată de peste patru decenii. Ea fusese publicată îm anul 1978, în revista de specialitate Geokhimia, în URSS, o publicație care avea inclusiv o variantă în limba engleză și care era distribuită în Occident. În articolul original, specialiștii ruși explicau faptul că fuseseră luate absolut toate măsurile de precauție pentru ca apa din containerele navetei spațiale să nu ajungă pe solul Lunii, iar mostra de 170 de grame de rocă lunară prelevată în 1976 fusese extrasă de la aproximativ doi metri adâncime. Chiar dacă devenise evident încă din anul 1994 că apa există pe Lună, NASA nu a confirmat acest fapt decât în anul 2009. Oare câte zeci de miliarde de dolari ar fi putut fi economisite și redirecționate către alte ramuri ale cercetării spațiale dacă descoperirea sovietică nu ar fi fost ignorată?
