Bănuiesc că vă puteți imagina bucuria mea din noaptea zilei de 6 februarie 2018. Fratele meu, Elon Musk, mi-a oferit, nu numai mie, privilegiul de a asista, în direct, la momentul în care s-a scris una dintre cele mai importante pagini din istoria explorării spațiului cosmic te către om. Nu mă joc cu cuvintele, nu îmi plac vorbele mari, dar nu am încotro, sunt obligat să le folosesc acum, atât de mare a fost entuziasmul care m-a cuprins în acea extraordinară noapte de 6 februarie. Oricum reușita lui Elon Musk este destul de greu de supraevaluat, chiar de către un entuziast, cum se întâmplă să fiu eu.
Nu vreau să vă vorbesc acum despre lansarea reușită a lui Falcon Heavy și despre consecințele ei asupra explorării spațiale, o va face bunul meu prieten Claudiu Tănăselia, care a avut bucuria să vadă, cu proprii săi ochi, noul lansator al SpaceX. Voi vorbi despre Elon Musk, dar vreau să vă dau doar câteva cifre, cred eu, semnificative. Plasarea unui kilogram de sarcină utilă pe orbită tersestră joasa costă circa 1.700 $, în timp ce, dacă este folosit lansatorul Delta IV Heavy (produs de ULA, un consorțiu din care fac parte Boeing și Lockheed Martin), costă circa 14.000 $… V-am dat aceste cifre pentru a avea un punct de plecare pentru ceea ce vreau să vă povestesc astăzi. Mi-am pus mereu întebarea: cum a reușit SpaceX să obțină o reducere drastică a costurilor implicate de lansarea pe orbita terestră a diferitelor sarcini utile? Reutilizarea parțială a lansatoarelor Falcon este numai o mică parte a răspunsului. Voi încerca să îl completez.
Povestea SpaceX începe în vara anului 2001. Mars Society, o organizație condusă de către legendarul Robert Zubrin, a organizat o colectă de fonduri, materializată printr-un dineu la care cei invitați urmau să își plătească participarea cu 500 de dolari. Elon Musk nu făcea parte dintre invitați, dar a expediat imediat un cec de 5.000 de dolari către Mars Society. Gestul său nu avea cum să nu fie remarcat de către Zubrin, care îl invită la o cafea cu o zi înaintea dineului. ”Era mai pasionat decât alți milionari. Nu știa mare lucru despre spațiu, dar avea un puternic spirit științific. Dorea să cunoască exact ceea ce pregăteam pentru Marte și de ce era atât de important”, avea să spună mai târziu Zubrin. La acea vreme Mars Society dorea să plaseze pe orbita terestră o capsulă cu șoricei, pentru a studia efectele zborului cosmic asupra organismului. După ce s-a familiarizat cu obiectivele apropiate, și după ce a devenit membru al consiliului de administrație al Mars Society, Elon Musk a propus să finanțeze un obiectiv mult mai ambițios: trimiterea unei mici sere pe Planeta Roșie, în care să crească plante cultivate în solul marțian. Ideea și-a însoțit-o cu 20 de milioane de dolari, bani care să fie folosiți pentru achiziționarea lansatorului necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
A făcut rapid o analiză a pieței lansatoarelor și a decis că cel mai bine ar fi să achiziționeze niște rachete de la ruși. Nu a stat mult pe gânduri și a început tratativele. Au existat mai multe întâlniri cu oficialii ruși, începând cu toamna anului 2001. Trebuie să vă imaginați asta: Elon Musk și rușii aflați la aceeași masă. În fața fiecărui participant la tratative se afla câte o sticlă de vodkă. La fiecare două minute, câte cineva ridica paharul cu vodkă si toasta ”Pentru maica Rusie!”, ”Pentru Statele Unite!”, ”Pentru spațiul cosmic!” și așa mai departe. Deși vesele, tratativele lui Musk cu rușii nu au dus la nici un rezultat. Probabil că tânărul din fața lor (la acea vreme Musk abia dacă depășise trei decnii de viață) le părea a fi un miliardar excentric și cumplit de naiv.
După ultima întâlnire cu rușii, din februarie 2002, Elon Musk se întorcea, cu avionul său, către casă. Cei care îl însoțeau dicuscutau vrute și nevrute. Musk tăcea, în timp ce tasta cu febrilitate la calculatorul său. La un moment dat se oprește și, spre surpriza tuturor spune: ”Băieți, cred că putem să construim noi racheta!” Cei prezenți în avion nu l-au prea luat în serios, până când Musk a întors către ei ecranul lap top-ului. Așa au văzut că Elon Musk calculase în detaliu principalele elemente de cost ale unui lansator ușor.
Elon Musk nu a stat mult pe gânduri și, în luna mai 2002, înființa compania SpaceX. Încă de la început a fixat un calendar extrem de ambițios și practic imposibil de respectat. Aceasta este una din trăsăturile caracteristice ale fratelui meu: stabilirea unor termene de-a dreptul fanteziste. Astfel, primul motor al SpaceX urma să fie finalizat în mai 2003, al doilea în iunie iar fuzelajul rachetei trebuia să fie gata în noiembrie, la numai 15 luni de la înființarea companiei! Trecând peste asta, vreau să vă spun că Elon Musk a impus, încă de la început, abordări draconice pentru reducerea costurilor. Adesea punea întrebarea: ”Care automobil este mai fiabil? Un Ferrari un Toyota Corolla sau un Honda Civic?” El nu și-a propus să construiscă echivalentul unui automobil de lux ci pe cel al unui camion, un vehicul ieftin, robust și sigur.
Pentru a atinge acest obiectiv simplu, în aparenţă, fratele meu a gândit aşa: ”Fizica ne învață să plecăm de la principii și nu de la diferite analogii. OK, care ar fi aceste principii [ce trebuie aplicate în cazul lansatoarelor]? Din ce este făcută o rachetă? Din aliaje de aluminiu, ceva titan, cupru și fibre de carbon. Apoi m-am întrebat: care ar fi prețul acestor materiale pe piață? Așa am aflat că prețul acestor materiale reprezintă numai 2% din costul unui lansator. Asta este o valoare nebunească pentru un produs mecanic [oricât de] complex ar fi el.” Așa, numai spre comparație, pot să vă spun că în cazul unui automobil, costul materialelor reprezintă 25% din costul total. Aș mai adăuga că nici prețul combustibilului nu reprezintă motivul pentru care lansatoarele actuale sunt atât de costisitoare. Costul combustibilului și oxigenului lichid folosite pentru plasarea pe orbită a diferitelor sarcini utile reprezintă numai 0,3% din costul lansării. Cum s-a gândit Elon Musk să obțină o reducere semnificativă a costurilor de lansare? A apelat la magicieni. ”Inginerii sunt magicienii secolului XXI […] Singura lor limită este imaginația.”
Așa că Elon Musk s-a pus pe căutat inginerii de care avea nevoie pentru a își îndeplini obiectivul. A căutat să realizeze combinația optimă dintre inginerii cu mare experiență în domeniul spațial și cei abia ieșiți de pe băncile universităților, care nu apucaseră încă să afle că unele lucruri sunt imposibile. Selecția a fost una extrem de dură, Elon Musk nu se mulțumea decât cu cei mai buni ingineri cu putință. Cel care avea să devină responsabilul cu proiectarea și construirea motorului Merlin, care echipează lansatoarele Falcon, a fost Tom Mueller (despre care voi scrie un articol detaliat într-un număr viitor al revistei noastre pentru că în el am descoperit, abia de curând, un om de excepţie). Mueller avea o experiență de 15 ani în construirea de motoare rachetă la TRW Inc. Dar asta nu a fost de ajuns pentru Musk. Înainte de îl coopta pentru a lucra la SpaceX, fratele meu l-a descusut două zile la rând pentru a vedea dacă Mueller este omul protrivit pentru proiectul său. Tom Mueller avea să își relateze mai târziu concluzia acelor lungi discuții: ”Alții mi-ar fi cerut să construiesc ceva bazat pe tehnologii miraculoase. Elon mi-a cerut doar să folosesc ce-a mai bună tehnologie existentă pentru a construi un motor foarte simplu”.
Ce ar fi însemnat acest ”motor foarte simplu”, pentru Elon Musk? ”Motorul Merlin [trebuie] să fie analogul unui motor de camion, și nu al motorului care echipează o mașină sport. În loc să luptăm pentru fiecare kilgram forță de tracțiune suplimentară, Merlin va fi ușor de construit, ușor de reparat și foarte robust. Chiar dacă va fi supus unor solicitări extreme, el va continua să funcționeze.” Și, așa cum a cerut Musk, Mueller, împreună cu o mică echipă de ingineri, a reușit să realizeze un motor extrem de robust, care, la aceleași performanțe, este de zece ori mai ieftin decât oricare altul.
Dar nu numai motorul prezenta probleme de cost excesiv, din punctul de vedere al lui Elon Musk. Vă voi da numai câteva exemple.
Tradiţional, sistemul informatic care echipează lansatoarele moderne costă undeva pe la 10 milioane de dolari. Pentru fratele meu această sumă este imensă și de nejustificat. El credea că, dacă ești atent la costuri și nu risipești banii aiurea, un asemenea sistem ar trebui să coste numai… fiți atenți vă rog… numai 10.000 de dolari! Kevin Watson, un inginer cu multă experiență dobândită la JPL, și care a ajuns să lucreze la SpaceX, comenta astfel această cerință a lui Musk: ”În industria aerospațială tradițională, cu 10.000 de dolari nu poți acoperi nici măcar costul gustărilor servite în timpul reuniunilor în care se discută costul avionicii”. Totuși Musk a impus această cerință inginerilor de la SpaceX. Orice depășire a plafonului impus trebuia să fie aprobată de el. Cred că vă imaginați presiunea la care erau supuși inginerii care erau însărcinați cu proiectarea și contruirea sistemului cu pricina. În cele din urmă ei au reușit să realizeze o platformă informatică complet redundantă (asta înseamnă că sistemul era dublat sau chiar triplat) folosind dispozitive exitente deja în comerț, sau care au fost realizate de către SpaceX și care costa cu puțin peste cei 10.000 de dolari impuși de Elon Musk.
Un alt exemplu, este legat de un anumit servomecanism electromecanic, care era necesar pentru lansatorul Falcon 1. El a devenit sarcina de serviciu, în anul 2004, al unuia dintre inginerii SpaceX, pe nume Steve Davis. Davis era complet străin de asemenea mecanisme, așa că a căutat un furnizor extern. A primit și o ofertă: o anumita firmă îl putea livra la prețul de 120.000 $. I-a comunicat oferta lui Elon Musk. Davis își amintește reacția acestuia: ”Elon a început să râdă. «Piesa asta nu este mai complicată decât cea folosită pentru a deschide ușa unui garaj», mi-a spus el, «bugetul tău este de 5.000 de dolari, descurcă-te!»” Iar Davis s-a descurcat. După nouă luni de muncă îndârjită a ajuns la rezultatul final. S-a gândit că ar fi bine să îi trimită un email lui Musk, în care a prezentat rezultatul obținut și nenumăratele probleme cu care a fost confruntat pe parcursul construirii servomecanismului. Răspunsul lui Musk a fost extrem de scurt. Email-ul de răspus primit de Steve Davis la numai un minut după ce își expediase raportul, nu conținea decât un singur cuvânt: ”OK”. Și asta după ce Davis reușise să realizeze servomecanismul la un preț de numai 3.900 $. Pentru Elon Musk chestia asta, depășirea unui obstacol ce părea imposibil de trecut, era ceva banal, și nu merita mai mult decât un ”OK”… Aș mai adăuga aici, ca o paranteză, ani de zile Steve Davis a fost nevoit să lucreze 16 ore pe zi, șapte zile din șapte, pentru a îndeplini obiectivele ambițioase impuse de către Elon Musk…
De altfel, SpaceX preferă să realizeze în interiorul companiei circa 80% dintre componentele de care are nevoie, tocmai pentru a reduce la costurile la maximum.
Musk mai este obsedat de termene. Adesea impune intervale de timp extrem de scurte pentru finalizarea diferitelor sarcini. Vă reamintesc că pentru Falcon Heavy termenul inițial de lansare era undeva în anul 2012 iar 2024 este anul pentru începerea colonizării marțiene. Kevin Brogan, unul dintre primii ingineri angajați de către SpaceX își amintește: ”Folosind o formulă amabilă, pot spune că Elon este totdeauna foarte optimist. El propune termene limită foarte agresive, presupunând că totul va merge foarte bine, pentru ca mai apoi să le scurteze, plecând de la ideea că oamenii pot munci și mai mult”. Elon Musk se apără așa: ”Cu siguranță, niciodată nu am impus deliberat termene imposibile. Cred că termenele imposibile sunt demotivante. Nu poți cere nimănui să dea o gaură în perete cu capul. Niciodată nu am impus deliberat termene imposibile. Da, cu siguranță, am fost totdeauna optimist în ceea ce privește termenele limită. Încerc să mă corectez, pentru a fi un pic mai realist. […] Cred că în general trebuie stabilit un calendar pe baza datelor de care dispui și să acționezi în consecință, fiind conștient de faptul că pot să apară evenimente neprevăzute, care te pot întârzia. Asta nu înseamnă cu nu trebuie să încerci să respecți termenul inițial, deoarece asta ar duce la întârzieri arbitrare.” Din câte știu eu despre Elon Musk, acest citat este, la rândul său, mult prea optimist. Termenele pe care le impune sunt adesea unele draconice, ceea ce face foarte dificilă viața inginerilor de la SpaceX. Nu încerc să îl apăr, dar mă gândesc că, fără această abordare, lumea nu ar putea fi schimbată, așa cum o face fratele meu, Elon Musk.
Sper că, alături de textele mele din anii trecuți, am reușit să vă conturez mai bine imaginea personajului, parcă desprins din romanele lui Jules Verne, care este fratele meu Elon Musk. Acum, prin Falcon Heavy, el a deschis doar o portiță către colonizarea planetei Marte. Sunt convins că va veni și vremea în care o va deschide complet, iar eu voi avea marele privilegiu de a vă povesti, cu mult entuziasm, despre primii coloniști plecați de pe Pământ către Marte, transportați fiind cu vehiculele construite de către fratele meu…
