Ecologie și poluare

Antagonia dintre ecologie și poluare a devenit foarte vizibilă în ultima jumătate de secol, când poluarea produsă de activitatea industrială umană s-a amplificat, iar efectele negative asupra mediului înconjurător, a climei și biodiversității și chiar asupra omului au devenit extrem de clare.

De fapt, ecologia ca știință a apărut tocmai pentru a contracara efectele poluării, despre care umanitatea a început să fie conștientă la mult timp după demararea Revoluției Industriale, la sfârșitul secolului 19. Poluarea nu se referă doar la efectele nocive ale gazelor cu efect de seră, emise prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), ci și la deteriorarea mediului (prin defrișări sau agricultură intensivă) ori afectarea faunei terestre și marine (prin vânat și pescuit excesiv).

În ultima vreme, omenirea este pusă în fața deciziei de a alege între ecologie și poluare: evoluția economiei moderne presupune exploatarea intensivă a resurselor naturale, iar evoluția industrială este legată în mod direct de poluare; dimpotrivă, ecologia pare să amenințe stilul de viață al omului modern, dar ne și demonstrează că e greșit să rupem echilibrul la care natura a ajuns în sute de milioane de ani de evoluție.

Pentru supraviețuirea speciei umane, dar și păstrarea biodiversității pe planetă cât mai puțin afectată de activitatea omului, e necesar să găsim soluții viabile de a reduce și chiar elimina poluarea, în paralel făcând eforturi să protejăm ecosistemele și natura din care facem parte.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Ecologie și poluare

Un copil de 13 ani a descoperit eficientizarea fotosintezei cu ajutorul...

Un copil de 13 ani a descoperit eficientizarea fotosintezei cu ajutorul șirului Fibonacci

Aidan, un băiat în vârstă de 13 ani din SUA, a identificat un tipar matematic în formarea crengilor copacilor în timp ce se afla într-o excursie prin Munții Catskill, din statul New York, tipar ce le permite arborilor să absoarbă mai multă lumină solară.

„ExtravaCANza – Şi mama reciclează!” a dus la colectarea a 1,5...

  Every Can Counts România a încheiat o nouă ediţie a campaniei „ExtravaCANza – Şi mama reciclează!”, prin care în fiecare an informează turiştii cu...

Am putea folosi lumina LED pentru a înlătura poluanții foarte încăpățânați?...

Într-un articol recent, cercetătorii japonezi au prezentat o nouă metodă de decontaminare care face posibilă eliminarea anumitor poluanți foarte rezistenți cu ajutorul...

De la gunoaie la energie – de data asta ar putea...

De la gunoaie la energie – de data asta ar putea să meargă

Transformarea deșeurilor în combustibil este, evident, o realizare benefică din orice punct de vedere. Deși, până acum, un concept mai mult iluzoriu, un mare furnizor de energie și o importantă firmă de colectare a deșeurilor își dau mâna într-un parteneriat de afaceri, sub umbrela companiei Enerkem, din Montreal, având ca scop tocmai înfăptuirea unui astfel de proiect.

Un parazit mortal se răspândește rapid prin oceanele lumii 4.5 (12)

Oceanele lumii se află sub amenințarea unei crize tăcute, dar catastrofale. O nouă epidemie lovește populațiile de arici de mare, organisme esențiale...

40 de miliarde de dolari pe an, atât costă tranziția spre...

40 de miliarde de dolari pe an, atât costă tranziția spre o economie verde

O investiție anuală de circa 40 de miliarde de dolari americani, bani care să fie folosiți pentru a reduce rata actuală a despăduririlor și creșterea numărului de arbori plantați, este necesară pentru tranziția către o economie verde a planetei și pentru scăderea substanțială a emisiilor de carbon, anunță un raport ONU.

Deepwater Horizon: un an de secrete 0 (0)

Deepwater Horizon: un an de secrete

Pe 20 aprilie 2010, explozia platformei petroliere Deepwater Horizon a companiei British Petroleum (BP) provoca ceea ce acum este unanim considerat drept cel mai grav dezastru ambiental cauzat de om din istorie. La distanță de un an, Greenpeace publică online o serie de documente „secrete\'\' ale incidentului, menite a scoate la iveală „tentativele guvernului american și BP de a-i minimaliza amploarea”.

Plantele invazive, bombe cu ceas imprevizibile 4.9 (11)

Introduse accidental (din cauza transportului involuntar de semințe) sau voit, în scop decorativ, medicinal sau agricol, plantele invazive sunt specii de plante...

Mangrove pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice 5 (7)

Liderul în domeniul dezvoltării durabile din Emiratele Arabe Unite a dezvăluit recent un nou proiect de combatere a încălzirii globale. Vorbim despre...

Un alt animal emblematic este pe cale de dispariție 0 (0)

disparitie
Atunci când ne gândim la rechinii din specia „marele alb”, ne gândim imediat la terifiantul film horror al lui Spielberg, „Fălci”, dar și la...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.