0
(0)

La sfârşitul lunii trecute, pe teritoriul Marocului au fost descoperite circa 7 kg de pietre, confirmate zilele trecute, de către cercetătorii NASA, ca provenind de pe Marte. Ele se pare că au ajuns pe Terra în luna iulie a anului trecut, în timpul unei ploi de meteoriţi.

 

Este a cincea oară în istorie când este confirmată căderea unor meteoriţi marţieni pe Terra, aceste”ploi” având loc la aproximativ 50 de ani. Deşi căderea lor a fost sesizată vara trecută, abia la sfârşitul anului au fost descoperite pietrele pe teritoriul ţării nord-africane.

Având în vedere faptul că până în prezent nicio misiune de explorare marţiană nu a adus vreo mostră de sol de pe Planeta Roşie, pietrele descoperite constituie o oportunitate extraordinară pentru cercetarea potenţialului de viaţă pe Marte.

Ieri, o comisie formată din experţi NASA a confirmat faptul că, potrivit vechimii şi semnăturii chimice, pietrele provin de pe Marte.

Pentru oamenii de ştiinţă, pietrele marţiene valorează mai mult decât greutatea lor în aur, Alan Stern, directorul Institutului Spaţial Florida declarând cu umor:  „pentru noi, a venit Crăciunul în ianuarie…ne bucurăm că Marte îşi trimite mostre pe Pământ, mai ales că noi nu ne permitem să le ridicăm de-acolo.”

Vestea bună în legătură cu noile mostre de sol marţian este că, deşi au apucat să fie contaminate, sunt mai puţin alterate decât cele din trecut, în plus fiind şi mai mari, cea mai mare dintre ele cântărind în jur de un kilogram. Ultimele bucăţi de meteoriţi provenind de pe Marte fuseseră găsite în 1962 în Nigeria şi cântăreau mai puţin de 120 grame.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here