Dintre miturile (relativ) moderne, nu au cum să lipsească puterile misterioase ale piramidelor. O lamă de ras pusă într-un anume loc într-o structură care reproduce, la scară, piramida lui Keops își recapătă ascuțișul. Mâncarea pusă în același loc nu se strică, doar se usucă, se mumifică. Și așa mai departe. Ceva, o misterioasă forță, se manifestă în interiorul piramidei.
Nu pot afirma cu precizie, dar se pare că prima abordare ”științifică” a misterioaselor puteri ale formei de piramidă îi aparține francezului Antoine Bovis, un ”specialist” în radiestezie. Bovis, prin anii 1930 a efectuat mai multe experimente cu modele din carton, la scară, ale piramdei Keops. Într-o comunicare intitulată ”Metodă de radiestezie bazată pe inducția tuturor corpurilor”, susținută la ”Congresul internațional de radiotelurică de la Nisa, din 1935, el spunea: ”Am construit [din carton] o piramidă […] cu baza de 24 cm și înălțimea de 15 cm, adică o reproducere la scara 1/1000 a piramidei lui Keops.” Această piramidă a fost supusă unor ”cercetări atente” cu ajutorul dispozitivului numit Biometru, inventat de însuși Antoine Bovis. Să vedem ce rezultate a obținut: ”Am măsurat cu Biometrul radițiile celor patru fețe și am găsit la Nord 215 grade pozitive, la Sud 215 grade negative, la Est 240 grade mixt-pozitive și la Vest numai 75 grade pozitive […] apoi am măsurat radiațiile în interiorul monumentului, la aproximativ o treime de la vârf, locul aproximativ al ceea ce se numește camera regală, și am obținut 2000 grade pozitive.” Din păcate, în broșura în care Bovis își prezenta cercetarea, nu sunt date suficiente informații despre acest aparat de măsurat, inventat de el și numit Biometru. Tot ce vă pot spune că până în zilele noastre unii radiesteziști folosesc un cadran, numit cadranul lui Bovis cu ajutorul căruia se evaluază nivelul de benefic și malefic în grade Bovis.
Din lucrarea lui Bovis am dedus că pentru evaluarea făcută s-a folosit un aparat care avea drept element sensibil… pendululul radiestezic.
Cum funcționează acest pendul? Bovis are propria sa teorie. Atomii sunt alcătuiți din protoni și electroni (neutronul fusese descoperit abia cu vreo trei ani mai înainte de lucrarea lui Bovis). Electronii se rotesc în jurul protonilor, devenind astfel echivalentul a niște mici sisteme planetare. Bila, folosită pentru pendulul radiestezic, stă nemișcată câtă vreme nu interactionează cu cu ”undele corpului cercetat” și câtă vreme nu sunt transmiși ”curenți prin vârfurile degetelor, care bulversează mișcările atomilor din bilă”. Și ne mai spune Bovis că în momentul în care apare o interacție cu acestea ”în bilă se produc uragane, care agită acest univers [cel al atomilor din bilă] în mișcări rapide, permițând masei să scape de legea gravitației, având drept consecință mișcările circulare sau longitudinale ale bilei.” V-am dat acestă explicație a lui Bovis mai degrabă în scop didactic. În lumea pseudoștiinței acest tip de deducție a rămas practic neschimbat, până în zilele noastre. Singura diferență constă în apariția unor cuvinte noi: mecanică cuantică, informație, găuri de vierme, matrice holografică, biocâmp, bioenergie, holistic etc. etc. etc.
Revenind la Bovis, să ne reamintim că acesta a ”descoperit” că în interiorul unei piramide, în locul numit camera regală, structura sa creeză niște radiații, să le zicem, benefice. Plecând de la această constatare, Bovis a pus în piramidă un pește mic și o bucățică de carne. Ambele s-au mumificat, întocmai cum se aștepta Bovis. Totuși el mai păstrează o urmă de prudență: ”Fără a afirma nimic, ne punem întrebarea: această cameră regală ar putea fi o cameră magnetică care ar putea fi folosită pentru diferite experimente?”
Și de la Bovis încoace se fac tot soiul de experimente cu piramida și așanumitul efect de piramidă. Există chiar un patent cehoslovac, din 1949, pentru un dispozitiv de reascuțire a lamelor de ras, bazat pe efectul de piramidă. Aici trebuie spus că, în ciuda a ceea ce cred unii, un brevet de invenție, un patent, nu validează nimic altceva decât prioritatea ideii, chiar dacă ea este netestată sau chiar absurdă. Brevetul de invenție nu este un certificat de funcționare, el nu validează vreo teorie științifică.
Pe Internet veți găsi cu ușurință tot soiul de oferte de piramide, pe care le-ați putea achiziționa în scopul de a vă reechilbra energetic și a vă ridica vibrația proprie, pentru a transforma apa obișnuită într-o apă benefic energizată… etc. Am găsit chiar și… sutiene în formă de piramidă ”confecționate din aluminiu îmbrăcat în material textil” care poate fi folosit pentru ”tratarea afecțiunilor mamare”! Mai trebuie să îți cumperi, separat, o busolă, pentru că e musai să aliniezi două laturi ale piramidei pe axa Nord-Sud!
Nu vreau acum să arunc în zona ridicolului ”efectul de piramidă”. Am cunoscut oameni onești, care au experimentat efectul de piramidă și care au obținut rezultate pozitive. Din păcate, aceste ”rezultate pozitive”, oricât de entuziast ar fi prezentate de cei care le-au obținut, sunt mai degrabă efectul subiectivismului experimentatorului. Este foarte ușor ca dorința de a obține un anumit rezultat în urma unui experiment oarecare să te ducă la rezultate fals pozitive.
Cazul cel mai faimos este cel al fizicianului francez Prosper-René Blondlot. În cele ce urmează voi rezuma un articol pe care l-am publicat în Știință și tehnică în urmă cu mai bine de un deceniu. În 1903, Blondlot a descoperit ”razele N”. Aceste radiații, invizibile, erau capabile să străbată lemnul, aluminiul, hârtia neagră și erau emise de către orice substanță, cu excepția lemnului verde (adică a unui lemn care nu fusese uscat). Ele mai erau capabile să mărească luminozitatea unei surse luminoase slabe și, după o scurtă expunere la acțiunea radiațiilor N, creștea sensibilitatea ochiului. Pentru a le detecta, era suficient să fie folosit dispozitivul pus la punct de către Blondlot, al cărui element principal era o prismă din aluminiu, care descompunea radiațiile electromagnetice produse de un fir metalic fierbinte plasat într-un tub din oțel. Razele N obținute în urma experimentului erau invizibile, dar puteau fi evidențiate cu ajutorul unui ecran fluorescent. Pentru această descoperire Blondlot a fost răsplătit cu premiu de către Academia Franceză. Din nefericire, nici un alt laborator, cu excepția unora din Franța, nu a reușit să reproducă experimentul prin care se generau și se identificau razele N. Se ajunsese, la un moment dat, să se afirme că numai ochii latinilor pot observa aceste misterioase radiații.
Lucrurile nu puteau rămâne în acest stadiu, așa că revista Nature a decis să-l trimită pe fizicianul Robert Wood pentru a asista la experimentele lui Blondlot. În timpul unui experiment Wood a subtilizat prisma de aluminiu (prin care trecea lumina pentru a fi separate radiațiile N) într-un moment de neatenție a fizicienilor francezi. Francezii, privind către ecranul ce trebuia să devină luminos sub acțiunea radiațiilor N, îi arată lui Wood cum începe respectivul ecran să aibă o strălucire slabă. Vă rog să rețineți: fizicienii francezi observau radiațiile N, chiar în absența dispozitivul care ar fi trebuit să le producă! Lucrurile s-ar fi putut opri aici. Numai că există și o continuare. Unul dintre asistenții lui Blondlot a remarcat lipsa prismei din aluminiu, așa că a propus repetarea experimentului. De această dată, desigur, nici urmă de radiații N! Toată lumea știa că experimentează fără prismă… Numai că… Wood pusese deja prisma la locul ei, tot fără să fie observat de cineva. Dintr-o dată lucrurile s-au clarificat: dorința fierbinte de a identifica un nou tip de radiații invizibile a dus la ”descoperirea” razelor N… Trebuie precizat un lucru: Blondlot, un mare fizician a cărui valoare nu poate fi contestată, nu a comis nici o fraudă experimentală. El credea sincer în descoperirea sa. A făcut o singură, și fatală, greșeală: nu a ținut seama de propriul său subiectivism pe parcursul procedurilor experimentale și astfel a putut să vadă fenomene care nu existau în realitate. În știință subiectivismul poate conduce la erori.
Revenind acum la efectul de piramidă, pot să vă dau un mic exemplu. Un foarte bun prieten de-al meu și-a construit o mică piramidă din ipsos, pentru a vedea dacă ceea ce se spune despre ea este adevărat. Pentru experiment a folosit baterii electrice. Rezultatele au fost convingătoare pentru bunul meu prieten. Bateriile, chiar consumate, își reveneau după plasarea în piramidă. Numai că… experimentul nu era nici pe departe concludent. În primul rând nu avea un element de comparație. Bunul meu prieten nu verifica decât bateriile introduse în piramidă. Nu avea baterii ”martor”, care să fie identice cu cele supuse experimentului. În asemenea experimente este obligatoriu să existe acest lot martor. Și mai este ceva. Pentru a elimina subiectivismul, asemenea experimente trebuie să fie efectuate ”în orb”. În cazul nostru, asta înseamnă că atunci când se face evaluarea efectul de piramidă asupra bateriilor, experimentatorul nu trebuie să știe dacă verifică o baterie plasată în piramidă sau una din lotul martor.
Misterul piramidelor egiptene
“Puterile ascunse” ale piramidei par a fi legate de o anumită geometrie a ei. Cel puțin așa rezultă din susținerile celor care promovează ideea existenței efectului de piramidă. Alții afirmă că în geometria piramidelor egiptene se ascunde un cod secret, o cunoaștere care nu se dezvăluiește decât celor inițiați.
În general discuțiile se poartă în jurul priramidelor de la Gizeh, dându-se ca exemplu, cel mai adesea, piramida lui Keops. Nici nu trebuie să faci eforturi foarte mari. Iei dimensiunile piramidei, le combini în fel și chip, le mai înmulțești cu niște numere ”magice” și gata, poți susține orice. Nu am de gând acum să mă apuc să pun în discuție, la rândul meu, chestii legate de dimensiunile și proporțiile piramidei lui Keops. Cu puțină răbdare cred că aș putea demonstra că un obiect oarecare, de pildă, o cană, ascunde la rândul său niște proporții fabuloase, un mesaj ezoteric, o conspirație masonică ocultă etc. etc. Nu știu câtă lume mă va crede, dar cu oarece perseverență, cred aș putea strânge în jurul meu destui susținători.
Problema este cu totul alta. Sunt neglijate faptele istorice. Piramida lui Keops nu a apărut din neant, ci este rezultatul unei evoluţii, obţinută prin încercări succesive.
În vremurile de demult, în Egipt, persoanele cu rang înalt, inclusiv faraonii, erau înmormântate în construcții numite mastaba. Acestea erau construite din piatră sau cărămidă și aveau acoperișul plat și pereții înclinați. Văzută de sus, o mastaba avea forma de dreptunghi.
La un moment dat, faraonii au dorit ceva mai special, o clădire mai înaltă care să le adăpostească după moarte sarcofagul. Așa că s-a trecut la piramida în trepte. Practic, erau ”așezate”, una peste alta, mai multe mastabe, cu suprafețe orizontale din ce în ce mai mici. Astfel a apărut piramida în trepte. Cea mai semnificativă dintre ele este piramida lui Djoser, construită undeva în jurul anului 2670 îen.
Urmează apoi cele trei piramide ale lui Snefru. În ele se poate vedea clar cum, prin încercări succesive, se ajunge la forma de piramidă egipteană cu care ne-am obișnuit. Prima dintre ele este piramida de la Meidum. Inițial aceasta era o piramidă în trepte, similară cu piramida lui Djoser și fusese construită pentru faraonul Huni. Fiul său, faraonul Snefru, o preia pentru sine și începe să o transforme, adăugând în jurul ei blocuri din calcar. Astfel a încercat transforme o piramidă în trepte, într-una netedă. Din nefericire pentru el, construcția nu a rezistat, din ea rămând pentru posteritate doar nucleul central.
Cum nu putea rămâne fără locul său de veci, Snefru a decis construirea unei noi piramide, cea de la Dashur. Inițial fețele acestei piramide erau înclinate la un unghi de circa 55 de grade, dar, la un moment dat, constructorii au constatat că piramida începe să cedeze. Au rezolva problema prin modificare unghiului fețelor, care a fost micşorat până la 43 de grade. Așa a rezultat faimoasa piramidă turtită de la Dashur.
Snefru nu s-a lăsat păgubaș și a ordonat construirea unei noi piramide. Aceasta a fost construită tot la Dashur, la circa un kilometru distanță de piramida turtită. De aceasta dată, de la bun început, a fost ales un unghi de înclinare de circa 43 grade a fețelor piramidei. De această dată construcția s-a finalizat cu un mare succes. Această piramidă mai poartă numele de ”piramida roșie” și este o realizare de-a dreptul remarcabilă: are o înălțime de 104 m, iar latura bazei are 220 m.
Acum vă rog să remarcați faptul că Snefru a făcut trei încercări pentru a ajunge la rezultatul dorit: o piramidă netedă. Asta era ”metoda de dimensionare” a unei construcții în acea vreme. Te apucai să o construiești și, dacă vedeai că începe să cedeze, încercai să o întărești, să o cârpești, pe ici și colo. Unghiul de înclinare al fețelor piramidei reprezintă un parametru critic. Dacă vrei o piramidă cât mai înaltă și alegi un unghi al fețelor prea mare, atunci construcția nu rezistă. Dacă vrei ca piramida să reziste, atunci alegi un unghi mai mic, cum a făcut și Snefru.
După piramida roșie a lui Snefru a urmat marea piramidă de la Gizeh, construită de faraonul Keops, cea care este luată de reper de mai toți piramidologii. Aceasta are un unghi de înclinare al fețelor de 51 grade, 50 minute și 40 secunde, fiind cea mai înaltă dintre toate piramidele egiptene. În momentul finalizării avea 146,5 m înălțime.
Au urmat și alte piramide construite de egiptenii din vechime. Între timp învățaseră lecția. Au înţeles empiric cum să aleagă unghiul fețelor piramidei, pentru ca aceasta să reziste. Proporțiile piramidei lui Keops nu au nici o legătură cu vreun mesaj ascuns, ci cu banala rezistență a materialelor.
Piramidele bosniace
”Sunt piramide foarte vechi și au fost construite de către o civilizație avansată, în urmă cu mii și mii de ani. Oamenii de știință nu vor să le bage în seamă, din diferite motive.” Veți găsi în multe locuri asemenea susțineri. De obicei, ”nebăgarea în seamă” este pusă pe seama obtuzității oamenilor de știință sau a unor conspirații.
Cu siguranță, cele mai faimoase piramide misterioase sunt cele din Bosnia. Bosniacul Semir Osmanagić, care a locuit mai mulți ani în SUA, unde este proprietarul unei companii metalurgice, crede în ele cu tărie și le promovează atât de eficient, încât au devenit obiective turistice înfloritoare. Le-a descoperit, în 2005, lângă orașul Visoko aflat la nord-vest de Sarajevo, capitala republicii Bosnia-Herțegovina. Mai ales un deal, numit dealul Visočica, i-a atras atenția. Privindu-l cu atenție și din unghiul potrivit, el a ajuns la concluzia că dealul nu este o formațiune naturală, ci una făcută de mâna omului. Mai bine zis, este vorba despre o piramidă, pe care el a numit-o Piramida Soarelui. Studiind fotografii aeriene și satelitare, Osmanagić a mai descoperit cel puțin alte două piramide pe dealurile din apropiere: Piramida Lunii și Piramida Dragonului (bosniac). La foarte scurt timp după aceste descoperiri Osmanagić a solicitat și a obținut aprobarea de a efectua săpături în zonă. Inițal a fost vorba mai degrabă de explorări geologice, care i-au întărit convingerea că are de-a face cu niște construcții artificiale.
Entuziasmul descoperirii a fost foarte mare și din acest motiv a înființat și o fundație care are drept obiectiv cercetarea arheologică a piramidelor pe care le-a descoperit. Nu a neglijat nici promovarea prin mass media, așa că mulți oameni s-au entuziasmat în fața misterului reprezentat de niște piramide despre care Osmanagić susține că sunt mai vechi decât cele egiptene. A primit numeroase finanțări private, dar și sume consistente din partea guvernului, ceea ce l-a ajutat să declanșeze o serie de săpături arheologice. Acestea au contribuit la întărirea convingerii lui Osmanagić că piramidele sunt reale, făcute de mâna omului, și nu sunt niște simple formațiuni naturale, niște banale dealuri.
Dacă aș fi dorit doar să arunc oarece ironie asupra lui Osmanagić, pentru a contura personajul, astfel încât să nu mai fie nevoie de nici un fel de altă documentare v-aș da numai următorul citat, din cartea The World of the Maya, publicată de acesta în 2005: ”Hieroglifele maya ne spun că strămoșii noștri au venit din Pleiade […] au sosit în Atlandida și au întemeiat o civilizație avansată. […] Mayașii pot fi considerați ca fiind ceasornicari ai cosmosului, a căror misiune este de a ajusta frecvența Pământului și a o armoniza cu vibrațiile Soarelui. […] O dată ce frecvența se va armoniza, Pământul, prin intermediul Soarelui, va fi conectat cu centrul galaxiei. Acest lucru devine excepțional dacă ținem seama că se apropie luna decembrie 2012, dată pe care mayașii au marcat-o ca moment al sosirii Energiei Clusterului Galactic, care ne va ilumina.” Evident, nu poate servi drept argument ironia aruncată asupra personajului. Este posibil ca un om excentric, un paranormal, un adept înfocat al pseudoștiinței, sau oricine doriți dv, să facă o descoperire reală și importantă. Este drept, probabilitatea este foarte redusă, dar nu este imposibil. Să nu uitați asta: în căutarea adevărului contează dovezile, și nu omul care le aduce.
Piramidele bosniace au fost construite de oameni sau sunt niște formațiuni naturale? Spuneam mai devreme că săpăturile efectuate în zonă, l-au convins pe Osmanagić, și alături de el pe o sumedenie de entuziaști, că a descoperit cu adevărat piramide construite de mâinile unor oameni din vechime. Ce a descoperit bosniacul? A descoperit lucruri extraordinare: un drum, pavat cu dale din piatră de formă rectangulară, care duce la Piramida Soarelui, blocuri uriașe din piatră de formă paralelipipedică, tuneluri care străbat piramida etc. Imaginile publicate de către acesta sunt cât se poate de convingătoare. Sunt convingătoare câtă vreme nu se ține seama de istoria geologică a locului. În revista Smithsonian Magazine, din decembrie 2009, istoria geologică a zonei este sintetizată astfel: ”[Zona] s-a format în urmă cu circa zece milioane de ani, când au început să se ridice munții din zona Bosniei Centrale, [formându-se o vale], care a fost inundată. Atfel a rezultat un lac lung de 65 km. În următoarele milioane de ani, pe măsură ce munții continuau să se ridice, [eroziunea] a făcut ca pe fundul lacului să se depună straturi după straturi de sediment. Dacă sapi astăzi în vale, vei descoperi straturi succesive, de grosimi diferite, unele foarte subțiri, din argilă (depozitate în perioadele mai liniștite), până la straturi groase, din gresie sau din conglomerate (roci sedimentare rezultate în urma transportului de sfărâmături de rocă de către râurile din zonă ). Activitatea tectonică ulterioară a produs cedarea unor secțiuni din fundul fostului lac, rezultând dealuri cu forme unghiulare, iar prin fărâmițarea straturilor de sedimente au rezultat plăci de gresie și blocuri din conglomerate.” În același articol din care tocmai am citat, Paul Heinrich, geolog la Universitatea de Stat din Louisiana arată că ”Forma de relief [pe care Osmanagić o numește] piramidă este des întâlnită. În SUA o numim «flatiron» și o întâlnim în zona de vest [a SUA]. […] În toată lumea există sute de asemenea formațiuni, inclusiv «Piramidele Gemene Ruse», de lângă Vladivostok.” Este adevărat, drumul pavat cu dale din piatră care duce către Piramida Soarelui pare a fi foarte impresionant și convingător. Dar, dacă te uiți la el cu puțină atenție, nu poți să nu remarci un mic detaliu. Suprafața dalelor este vălurită, iar ”valurile” par să continue pe plăcile învecinate. Asta te duce imediat la ideea că ele s-au format natural, prin procese de sedimentare, urmate de fracturare. De altfel asemenea structuri, care sunt în curs de formare, pot fi văzute în mai multe locuri, cum ar fi cele de pe țărmul insulei Tasmania.
Dar tunelurile? Osmanagić susține că în zonă există o vastă rețea de tuneluri. De fapt existența acestei rețele este doar presupusă. În revista Science, numărul din 22 septembrie 2006 a fost publicat un articol dedicat Piramidelor Bosniace. Aici este citat geologul bosniac Stjepan Corić, care lucrează la Universitatea din Viena. Acesta spune că: ”Dacă sunt făcute de către oameni, fără a le stabili vechimea, atunci pot presupune că fac parte dintr-o mină veche.” Trebuie să vă mai spun că zona Zenica-Sarajevo, în care se află și orașul Visoko, a fost în trecut o zonă minieră importantă. Cât despre vasta rețea de tuneluri presupusă de Osmanagić, pot să vă spun că dincolo de afirmațiile acestuia nu există nici o dovadă.
Apropo de dovezi, cel puțin la un moment dat s-a întâmplat ceva inadmisibil în știință. Citez din nou din articolul din Science: ”Recent un oficial al municipalității din Visoko a spus că toți criticii proiectului lui Osmanagić nu ar trebui să aibă acces la locațiile cercetate [de acesta].” De altfel săpăturile efectuate amatoricește de către echipa de amatori a lui Osmanagić pun în primejdie importante situri arheologice din zonă. Printre altele, în zona Visoko se găsesc cel puțini cinci așezări din neolitic, care trebuie protejate. Citez din nou din articolul publicat în revista Science din 22 septembrie 2006: ”Un arheolog european care lucrează în Bosnia și care a fost la fața locului spune că «Există un zid adevărat acolo, dar pare să fie mai degrabă o porțiune dintr-un rezervor pentru apa de ploaie construit în Evul Mediu». Arheologul, care dorește să își păstreze anonimatul, de teama pierderii dreptului de a mai lucra în țară, ne-a spus că nu ar fi surprins să se descopere urme ale locuirii umane a zonei deoarece «oamenii au locuit aici de milenii». Dar după ce Osmanagić a început să sape «nimeni nu mai poate ști ce există cu adevărat aici». Materialele arhologice adevărate se află între suprafață și stratul de rocă de bază «dar, pentru un vânător de piramide, acestea sunt numai un gunoi și sunt aruncate». [La rândul său,] Osmanagić spune că este conștient de faptul că sapă în straturi arheologice și susține că rezultatele vor fi publicate «într-o revistă științifică» în noiembrie [2006]. «Dar nu sunt intersat să obțin aprobarea elitei științifice. Acesta este un proiect pentru popor.»”
Este tipică această ultimă afirmație, care, în diferite forme, o găsim și pe la noi. Apropo, de curând am aflat că avem și noi o piramidă similară celor bosniace. Se află la Râșnov…
