0
(0)

Specialiștii Universității Carolina de Nord au creat un plasture sintetic acoperit cu celule beta pancreatice, pe care le poate introduce, prin piele, în organismul unui pacient, pentru a secreta insulină atunci când acest lucru este necesar. Astfel, se reglează nivelul de glucoză din sânge, fără necesitatea folosirii injecțiilor sau a monitorizări glicemiei.

De zeci de ani încearcă oamenii de știință să îi scutească pe pacienții suferinzi de diabet zaharat tip 1 de injecțiile cu insulină. Ei doreau să identifice o metodă alternativă prin care să le administreze pacienților bolnavi celule beta (sănătoase) – care produc insulină, dar funcționează defectuos la diabetici. Iar cercetătorii americani sunt cei care au modelat o abordare simplă și eficientă în acest sens: plasturele antidiabetic.

Plasturele nu a fost încă testat pe oameni, dar și-a demonstrat eficiența în reglarea nivelurilor de zahăr în sânge la șoareci pentru cel puțin 10 ore consecutive. Conceptul este o formă evoluată a „plasturelui inteligent cu insulină” promovat anul trecut. Acela conținea insulină sintetică, în timp ce acesta este „căptușit” cu celule beta vii. Adică, poate controla mai sigur glicemia unui pacient, fără riscul sub – sau supra – administrării. În plus, celulele beta sunt păstrate în afara organismului, în siguranță, deci nu există posibilitatea să fie respinse de sistemul imunitar.

celule betaMetoda demonstrează cu cercetătorii pot stabili o punte între sistemele fiziologice din corp și aceste celule terapeutice din afara sa, pentru a menține sub control nivelurile de glucoză. În mod normal, celulele beta se află în pancreas, acolo unde eliberează insulină pentru a ajuta organismul să proceseze zaharurile din circuitul sanguin.

La diabetici, aceste celule sunt fie deteriorate, fie nu pot produce suficientă insulină pentru a regla glicemia, motiv pentru care devin necesare injecțiile cu insulină. Noul plasture funcționează prin conectarea unor micro-ace la celule beta vii, de cultură. Acele sunt aproximativ de dimensiunile genelor de la pleoape, deci nu produc durere atunci când plasturele este aplicat.

Aceste micro-ace penetrează capilarele și creează o punte între celulele beta și fluxul sanguin al pacientului. De asemenea, plasturele este prevăzut și cu ceva denumit „amplificatoare de semnalizare a glucozei”, care răspund la ridicarea nivelurilor de zahăr și comunică instantaneu acest mesaj celulelor beta din plasture.

Noua metodă este nu doar mai simplă și mai rapidă decât injecțiile clasice, dar și mai sigură. Deoarece diabeticii își pot administra adesea mai multă sau mai puțină insulină decât au nevoie de fapt, ceea ce poate duce la complicații precum hipoglicemie, orbire, come și chiar deces.

Pentru a fi siguri că asta nu se poate întâmpla și cu plasturele lor, cercetătorii au aplicat un al doilea plasture unui șoarece ale cărui niveluri glicemice fuseseră deja reglate. Și, așa cum sperau, acesta nu a produs insulină în plus, dar a extins durata de viață a tratamentului la 20 de ore.

Desigur, mai durează până când dispozitivul va putea fi cumpărat de la farmacii. Întâi, plasturele trebuie să înregistreze cele mai bune performanțe posibile pe modelele animale, apoi să intre în teste pre-clinice și abia mai târziu, poate, în teste clinice umane. Este vorba de ani de zile, dar descoperirea sună promițător și poate că, în câțiva ani, ea va face mult mai ușoară viața diabeticilor.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?