0
(0)

O vitamină întârzie îmbătrânirea organelor. Cercetătorii Laboratorul de Sisteme Integrate în Fiziologie (LISP), din cadrul École Polytechnique Fédérale de Lausanne, din Elveția, au derulat un studiu asupra șoarecilor cu vârsta de doi ani, care a demonstrat că nicotinamida (sau niacina) „revitalizează” celulele stem și împiedică îmbătrânirea organelor.

Terapia cu celule stem este una dintre cele mai inovatoare metode de inducere, pe cale medicală, a regenerării fizice la oameni – îndeosebi la vârstnici. Acum, oamenii de știință au abordat acest proces dintr-o nouă perspectivă, și anume chiar „revitalizarea revitalizatorului”, adică a celulelor stem.

Au făcut aceasta cu ajutorul substanței chimice nicotinamidă, foarte asemănătoare cu vitamina B3, în cadrul unor experimente pe șoareci bătrâni, iar rezultatele au fost favorabile. Acele mamifere care au primit tratamentul au prezentat o regenerare musculară mai bună și au fost mai longevive decât semenii lor netratați.

Hongbo Zhang, membru al echipei din spatele studiului, a constat că deteriorarea facultății de regenerare a celulelor indică înspre modificarea odată cu avansarea în vârstă a „uzinei energetice” celulare, care este mitocondria.

Regenerarea anumitor organe vitale ale mamiferelor depinde major de celulele stem ale organismului, care se diferențiază în multe tipuri de celule în corp, înlocuindu-le pe cele vechi cu unele noi. Problema este că acest lucru funcționează cel mai bine la mamiferele tinere, deoarece și celulele stem îmbătrânesc, la rândul lor.

Studiul le-a oferit cercetătorilor o perspectivă mai detaliată asupra modului de funcționare al mitocondriei celulei stem pentru a face acest tip de celule să se mențină. Substanța folosită de ei, nicotinamida, este un precursor al NAD+ (β-nicotinamidă-adenină-dinucleotidă), care este un compus chimic important pentru funcționarea adecvată a mitocondriei.

John Auwerx, lider al LIPS, a văzut această metodă de administrare a unei vitamine ca fiind mai puțin invazivă. El consideră că în locul introducerii în corp a unei substanțe străine, acest lucru mai degrabă restabilește abilitatea organismului de a se repara singur cu ajutorul unui produs care poate fi ingerat prin alimentație. Nu se cunosc încă posibilele efecte adverse ale folosirii de nicotinamidă, dar experții consideră că, în timp ce ea revitalizează celulele stem, este posibil să facă la fel și pentru cele patologice, ceea ce nu este chiar de dorit.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?