”Oamenii se cramponează fanatic de convingerile lor, încât nu-i mai poţi elibera. Nici măcar adevărul nu-i va elibera. Toată lumea are dreptul la o opinie; ba chiar are dreptul să aibă o opinie despre progres, dar ştiţi la ce nu aveţi dreptul? Nu aveţi dreptul la propriile voastre adevăruri. Îmi pare rău, dar aşa e. Şi mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama de asta.” (Michael Specter, jurnalist)

În 2016, post-truth a fost declarat, de către dicționarul Oxford, ca fiind cuvântul anului. El se se referă la ”circumstanțele în care faptele obiective sunt mai puțin importante pentru influențarea opiniei publice, decât apelul la emoții și credințele personale.” Motivarea acestei decizii ține mai degrabă de agitația politică din anul trecut, când propagandiștii taberelor adverse au abandonat argumentarea pe bază de fapte și au apăsat până la fund pedala emoțiilor. Pentru a susține emoțiile, nici măcar nu a mai fost nevoie de adevăr, ci doar de povești cât de cât credibile. De fapt sintagma ”post-truth” a fost folosită încă din ultimul deceniu al secolului trecut. Inițial avea sensul de ”după ce adevărul a fost cunoscut”. Abia în ultima vreme ”post-truth” implică faptul că adevărul însuși este irelevant.

Internetul este un lucru formidabil. Eu îl văd ca pe biblioteca supremă, locul în care poți citi cam tot ceea s-a scris pe planetă. Tot Internetul favorizează exprimarea liberă și comunicarea între oameni. Din nefericire el a devenit și locul în care sintagma ”post-truth” își găsește prea adesea locul.

Vreau să vă dau un exemplu extrem, pe care l-am preluat din ediția online a unui cotidian cu răspândire națională. Pe 5 ianuarie 2015 aici am găsit o știre cu un titlu bombă (păstrez majusculele originale): ”Americanii și ARMA DEVASTATOARE pe care O FABRICĂ în 4 MINUTE. Dovada că SUA are TEHNOLOGIE EXTRATERESTRĂ? KGB este ÎN ALERTĂ și Putin FIERBE DE CIUDĂ!”

Citez din articol: ”Teoriile conspirației care alimentează faptul că SUA are cea mai avansată tehnologie militară datorită faptului că a fost dezvoltată cu ajutorul presupuselor civilizații extraterestre, au revenit iarăși în memoria publică. Avionul de vânătoare F/A-18 Super Hornet, folosit mai ales de marina americană, este un exemplu care alimentează suspiciunile celor care susțin cele menționate mai sus. […] Ceea ce uimește este faptul că, așa cum se poate vedea în videoclip [articolul era însoțit de un videoclip de tip time-lapse], avionul Super Hornet prinde viață în mai puțin de patru minute, ceea ce dă motive serioase de îngrijorare Rusiei, care face eforturi disperate pentru a ține pasul cu SUA în ceea ce privește tehhnologia militară.”

Este adevărat, la câteva zile după postarea inițială, în urma comentariilor extrem de acide ale internauților, articolul a suferit modificări majore, începând chiar cu titlul: ”Americanii şi ARMA DEVASTATOARE pe care o vezi fabricată în 4 MINUTE. Imaginile care îl pot ÎNFURIA pe Putin şi alimentează TEORIILE CONSPIRAŢIEI”. De fapt, jurnalistul își atinsese scopul: articolul a avut un număr mare de vizualizări și de distribuiri pe rețeaua de socializare FB. Acestea au devenit la noi criterii supreme pentru aprecierea unui articol.

 

Nu numai în România se petrece acest fenomen. În lumea occidentală se vorbește de mai multă vreme despre ”yellow journalism” (jurnalismul galben), care pune accentul nu pe acuratețe, ci pe senzaționalism, în încercarea de a vinde mai bine anumite publicații. Acest jurnalism galben nu este nici măcar o invenție a erei Internetului. În ceea ce privește știrile false din zona pseudoștiinței un exemplu clasic este oferit de către New York Sun.

La sfârșitul lunii august 1835 aici era publicată o serie de articole despre descoperirile marelui astronom britanic John Herschel, care, chipurile, ar fi fost preluate dintr-un supliment al Edinburgh Journal of Science. Conform textului din New York Sun, astronomul britanic ar fi construit un telescop uriaș, bazat pe un principiu complet nou. Cu ajutorul acestuia Herschel, împreună cu echipa sa de astronomi, a reușit să elaboreze o nouă teorie asupra cometelor, a descoperit planete extrasolare etc.

După această introducere este prezentată cea mai mare descoperire realizată de Herschel: există viață pe Lună. În fiecare episod erau erau prezentate noi și surprinzătoare informații despre formele de viață selenare. Acolo existau și ființe inteligente, asemănătoare cu homo sapiens care ”Spre deosebire de oamenii de pe Pământ, cu excepția feței, aveau corpul acoperit cu păr scurt de culoare arămie.” Ființele de pe Lună aveau ”aripi alcătuite dintr-o membrană subțire, lipsită de păr.” Tot pe Lună a fost descoperit și un minunat templu de smarald, semn că selenarii aveau o civilizație avansată. Din nefericire, după ce s-au făcut aceste descoperiri uimitoare, cupola observatorului a fost uitată deschisă, iar Soarele a distrus telescopul.

Întreaga poveste s-a întins pe parcursul a șase episoade. Nicăieri nu a apărut precizarea că avem de-a face cu o nuvelă SF. Totul era prezentat ca fiind realitatea curată. Vă reamintesc că era citată o publicație cu aparență științifică: suplimentul Edinburgh Journal of Science. Rezultatul? În numai câteva zile tirajul lui New York Sun a crescut de la 8.000 de exemplare, la 19.300. Proprietarii gazetei nu aveau cum să nu fie mulțumiți, depășiseră tirajul celei mai vândute gazete din lume, la acea vreme. London Times, tipărea doar 17.000 de exemplare…

Exemplele de mai sus sunt unele extreme. Din nefericire lucrurile au devenit mult mai complicate, în lumea modernă a Internetului, care a transformat planeta într-un sat global. Ești asaltat cu tot soiul de informații false, care cu greu mai pot fi deosebite de cele reale. Dacă nu ești atent, dacă nu ai cu tine un puternic detector de năzbâtii, poți să cazi ușor în capcană.

Pe de altă parte, același formidabil Internet, mai ales dupa apariția rețelelor de socializare, favorizează nașterea așa numitelor ”echo chambers”. Utilizatorii au tendința de a colecta și răspândi numai acele informații care le confirmă prejudecățile.

Lucrul acesta este vizibil mai ales pe rețeaua de socializare Facebook. S-ar putea crede că de vină este algoritmul de afișare al știrilor (news feed) al rețelei de socializare, care ar favoriza afișarea acelor știri care sunt convenabile pentru un anumit utilizator. În 7 mai 2015, în revista Science, era publicat articolul intitulat ”Exposure to ideologically diverse news and opinion on Facebook” (Expunerea la știri și opinii diverse, din punct de vedere ideologic, pe Facebook), realizat de către un grup de cercetători condus de către Eytan Bakshy.

Timp de șase luni ei au analizat comportamentul a 10,1 milioane de utilizatori de Facebook. Astfel s-a putut constata că algoritmul folosit de către rețeaua de socializare elimină numai între 5% și 8% din cea ce se afișează pe ”news feed-ul” diferiților utilizatori. Altfel spus, înșiși utilizatorii aleg cumva să își creeze acele confortabile ”echo chambers”, în care propriile opinii sunt favorizate și întărite.

În varianta preliminară a studiului ”Echo Chambers on Facebook”, realizat de către o echipă de cercetători condusă de către Walter Quattrociocchi, se arată că ”utilizatorii rețelei sociale au tendința de a promova narațiunile pe care le agrează, formându-se astfel grupuri polarizate”. Și, mai departe, ”Confirmarea propriilor prejudecăți reprezintă factorul de decizie pentru a răspândi un anumit conținut, producându-se astfel adevărate cascade în rândul unor comunități identificabile. În același timp, agregarea informațiilor favirizate în rândul acestor comunități întărește expunere și polarizarea grupurilor”. 

Studiul amintit a studiat comportamentul pe Facebook al utilizatorilor americani și italieni, grupați în două categorii: cei care susțin tot soiul de teorii ale conspirației și cei care susțin știința. Nu voi insista foarte mult asupra metodologiei folosite (studiul îl găsiți cu o simplă căutare pe Internet), în schimb vreau să vă prezint câteva concluzii. ”Utilizatorii care preferă susținerile conspiraționiste sunt predispuși să treacă bariera credulității. Chiar atunci când informația este deliberat falsă sau este evident satirică [în cadrul studiului au fost plasate intenționat asemenea informații, pentru a se determina modul în care se răspândesc], conformitatea acestora cu nerațiunile conspiraționiste le transformă în conținut adecvat (și binevenit) pentru o «echo chamber» conspiraționistă. Confirmarea prejudecății joacă în mod evident un rol central în selecția conținutului”.

Susținătorii teoriilor conspiraționiste interacționează foarte puțin (prin like, comment sau share) informațiile, de data asta corecte, care le contrazic convingerile. În rândul utilizatorilor americani, numai 1,3% dintre utilizatori au interacționat în vreun fel la postările care le zdruncinau credința…

Ce este de făcut? Nu am un răspuns simplu la această întrebare. Dar știu din propria mea experiență că Legea lui Brandolini funcționează perfect. Ea spune așa: ”Cantitatea de energie necesară pentru demontarea unei năzbîtii (bullshit, în engleză) este cu un ordin de mărime mai mare decât cea necesară pentru a o produce.”