Încă din fragedă pruncie suntem învăţaţi că datorăm aerul pe care îl respirăm plantelor din jurul nostru, care prin fotosinteză ajută la generarea oxigenului atât de necesar vieţii. Plantele, algele şi alte cianobacterii schimbă atmosfera terestră cu ajutorul fotosintezei. De aceea, acest proces a fost considerat unul cheie în identificarea vieţii pe alte planete. Dar, foloseşte fotosinteza extraterestră acelaşi pigment ca şi pe Pământ?
Atât oxigenul atmosferic, cât şi reflexia spectrului frunzelor plantelor sunt considerate semne ale vieţii sau „biosemnături”, ce pot fi observate din spaţiu. Practic, organismele fotosintetice preiau dioxidul de carbon, apa şi energia solară şi le transformă în zaharuri. În timpul acestui proces, ele folosesc un fotopigment, numit Clorofila a, pentru a despărţi moleculele de apă, eliberând oxigen.
Până de curând, oamenii de ştiinţă considerau Clorofila a ca fiind singurul fotopigment folosit în fotosinteza oxigenică. Aceasta absoarbe fotoni în lumină vizibilă cu lungimi de undă de 400-700 nm.
Însă, în 1996 Hideaki Miyashita a descoperit o cianobacterie, numită Acaryochloris photosynthesis marinathat, care foloseşte în procesul de fotosinteză Clorofila d, absorbind lumină cu lungimi de undă de până la 740nm, aproape de spectrul infraroşu. Folosind „resturile” de fotoni rămase de la organismele ce folosesc Clorofila a, A. marina poate supravieţui în medii cu extrem de puţină lumină vizibilă, fiind foarte eficientă în stocarea energiei.
Mai mult, testând lungimea de undă necesară dividerii moleculelor de apă, cercetătorii au observat că energia stocată de A. marina era chiar mai eficientă decât cea a plantelor care folosesc Clorofila a. Astfel, în premieră, savanţii au arătat posibilitatea ca procesul de fotosinteză oxigenică să funcţioneze la lungimi de undă mai mari.
Descoperirea poate revoluţiona modul de căutare a vieţii pe planete din afara sistemului solar: „Clorofila d extinde radiaţia necesară fotosintezei oxigenice cu 18% – aceasta înseamnă că viaţa poate folosi mai multe lungimi de undă ale luminii” susţine Nancy Kiang de la Institutul de Studii Spaţiale Goddard al NASA.
