În cadrul Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii „Pro Invent 2017”, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 21-24 martie 2017, competitivitatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a reieșit prin obținerea a 7 diplome de excelență și medalii de aur, o diplomă de excelență și o medalie de argint, 3 diplome de excelență și un premiu pentru performanță în creativitatea tehnică.
Brevetele „Hidro-agregat de conversie a energiei hidraulice extrase din cursurile de apă curgătoare”, „Motor liniar magnetostrictiv”, „Generator electric supraconductor”, „Supercapacitor cu electrolit gel”, „Joncțiuni planare cu gradient funcțional și procedeu de obținere”, „Bioreactor tubular cu recircularea parțială a efluentului lichid”, „Material compozit pentru elemente de structură la vehicule spațiale cu proprietăți ecranante față de radiațiile ionizante și electromagnetice” au obținut Diplome de excelență și medalii de aur.
Brevetul „Procedeu de obținere a compoziției adezive conductive pe bază de argint nanostructurat” a obținut Diploma de excelență și medalie de argint.
Brevetele „Priză de apă înglobată într-o stavilă segment”, „Procedeu de obținere nanocompozit magnetic fluorescent”, „Procedeu de obținere filme auto-asamblate” au obținut Diplome de excelență acordate de Universitatea Tehnică a Moldovei.
Totodată, pentru invențiile prezentate la Salonul „Pro Invent 2017”, ICPE-CA a primit Premiul pentru performanță în creativitatea tehnică.
Iată de ce ICPE-CA, prin cercetările demarate, este pregătit să răspundă provocărilor impuse de noile cerințe economice și sociale, astfel încât, prin activitatea sa, să consolideze dezvoltarea durabilă a întregii societăți.