Pentru o anumită zonă din creier, între nicotină și cocaină nu există nicio diferență, cel puțin în cazul primei țigări. A demonstrat-o un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Chicago, care și-au propus să elucideze mecanismul dependenței.
Potrivit studiului, publicat în „The Journal of Neuroscience”, primul contact al unei persoane cu nicotina, chiar și dacă este vorba despre o singură expunere, are capacitatea de a excita rapid o regiune din creier denumită „aria tegmentală ventrală”, în același mod în care prima doză de cocaină induce dependență. Iar acest efect, potrivit cercetătorilor americani, ar avea capacitatea de a crea modificări de durată în creierul fumătorului. „Totul începe odată cu prima expunere, iar ceea ce noi încercăm să aflăm este ce se întâmplă exact în creierul persoanei care fumează o țigară pentru prima oară”, a comentat Danyan Mao, coordonatorul studiului.
Cercetări precedente realizate în laboratorul lui Daniel McGehee, neurocercetător și profesor în cadrul Departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă de la Centrul Medical al Universității Chicago, au scos la iveală că nicotina ar putea promova plasticitatea în regiunea tegmentală ventrală a creierului. Neuronii din această arie influențează producția de dopamină, un neurotransmițător al cărui rol central în efectele dependenței de droguri (prin mecanismul recompensei) este cunoscut de multă vreme.
Oamenii de știință cred că procesele de învățare și memoria sunt codificate la nivel cerebral grație plasticității sinapselor. Atunci când doi neuroni sunt activați în mod repetat în același timp, între ei se formează o legătură mai puternică, în măsură să le crească capacitatea de a se excita unul pe celălalt.
„Știm că și o singură expunere la concentrații de nicotină relevante fiziologic poate duce la modificări în circuitul sinapselor care pot dura timp de mai multe zile”, a explicat McGehee, precizând că acest fenomen a fost demonstrat și confruntat cu cel al nicotinei de echipa condusă de Mao.
În cadrul noilor experimente, realizate pe soareci adulți, echipa lui Mao a descoperit că plasticitatea sinaptică indusă de nicotină în aria tegmentală ventrală depinde de una din țintele comune ale drogurilor, un receptor al neurotransmițătorului acetilcolina, aflat în neuronii dopaminergici.
Ceea ce însă i-a surprins cu adevărat pe oamenii de știință este un alt element implicat în efectele nicotinei asupra sinapselor: este vorba despre receptorul dopaminergic D5, al cărui rol determinant în acțiunea cocainei este și el binecunoscut. De aici și perspectiva unei posibil tratament al dependenței de fumat: potrivit cercetătorilor, prin blocarea acestor receptori pe parcursul expunerii la nicotină, s-ar putea elimina și capacitatea substanței de a provoca schimbări de durată ale excitabilității. Cu alte cuvinte, dacă niciun neuron nu este excitat de nicotină, mecanismul recompensei este inhibat și în consecință, fumatul nu produce dependență.
„Știm fără nicio urmă de îndoială că există diferențe mari în modul cum aceste droguri, nicotina și cocaine, acționează asupra oamenilor. Dar ideea că nicotina ar acționa asupra acelorași circuite ale cocainei ne furnizează o explicație a faptului că atât de multe persoane întâmpină dificultăți în a se lăsa de fumat”, a precizat McGehee.
Sursa: Wired