Trei, cel mult patru ani din clipa prezentă, atât ne mai despart de momentul salutar, de grație, în care, aproape de București, pe Platforma de la Măgurele, va deveni operațional cel mai puternic laser din lume. Dacă aș fi fost căpetenie administrativă a capitalei, aș fi amplasat cu mândrie, în chiar inima orașului, în Piața Universității, încă din anul 2010, un panou de tip Countdown Timer, dedicat colosalului laser, panou asezonat cu informații educative, pentru publicul larg.
Asta pentru că, neîndoios, superlaserul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) va circumscrie în anul 2019 cel mai vajnic centru științific românesc și unul dintre cele mai însemnate ale lumii. Elita mondială a cercetătorilor este – deja – cu ochii pe Măgurele, iar fizicieni și ingineri de la cele mai mari laboratoare ale lumii aplică pentru unul dintre cele 250 de locuri de muncă scoase la concurs pentru viitorul ELI-NP (concurența este aprigă: 10 pe un loc!).
Am prezentat proiectul ELI-NP, în mai multe rânduri, în revista Știință&Tehnică, iar de la sfârșitul lui 2014 încoace avem lunar două seriale de articole închinate superlaserului: unul dedicat istoriei acestui uriaș instrument al științei, altul care anticipează și explică pe îndelete tehnologiile, aplicațiile, ba chiar domeniile științifice noi, exotice, de răsunet care se vor genera aici, în România, la Măgurele.
Suntem departe de a epuiza toate poveștile pe care merită să vi le spunem despre ELI-NP: în fapt, cu cât se apropie mai repede momentul în care prima rază de lumină va irupe din superlaser, cu atât poveștile noastre de știință se îndesesc. De unde, iată, încă de la începutul acestui an, ne-am propus să publicăm, în toamna lui 2015, suplimentul S&T dedicat proiectului ELI-NP: ”Fizică Românească”.
A fost un pariu jurnalistic riscant, dar câștigător – cred eu. Și sper că va produce o surpriză plăcută în rândul vostru, în rândul tuturor celor pasionați de științe și tehnologii. De data aceasta, noi, echipa S&T, ne-am dat cu smerenie la o parte și i-am provocat pe marii fizicieni români ai prezentului să vă vorbească, să vă lămurească, să vă „șarmeze” cu preocupările, viziunile și curiozitățile lor.
În paginile suplimentului, vă veți întâlni cu o parte a celor mai însemnate nume de la Măgurele. Vă îndemn să citiți cu atenție fiecare articol în parte: veți avea o puzderie de lucruri noi de învățat!
Vedeți voi, ELI-NP nu este un noroc nesperat, un dar pogorât peste România de la Comisia Europeană: faptul că acest superlaser se ridică în țara noastră se datorează primordial activității științifice depuse de oamenii frumoși de la Măgurele și de iluștrii lor înaintași.
ELI-NP este, practic, încununarea eforturilor tuturor fizicienilor și cercetătorilor care, în ultimii 65 de ani, au produs excelență și performanță în cadrul Institutului de Fizică Atomică, iar mai apoi la germenii, extensiile și transformările acestuia de pe Platforma Măgurele, între care se remarcă admirabilul Institut de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH).
Așadar, acest produs editorial este consacrat în egală măsură laserului care va-să-fie și a pleiadei de promisiuni științifice pe care ELI-NP le angajează, dar și descoperirilor, activităților și cercetărilor care deja se întreprind la IFIN-HH.
Ghidați de mari profesori și cercetători români, vă propun să (re)descoperim împreună știința care, deja de ani buni, cucerește constant capul știrilor științifice din mass-media. Motivul e simplu: Fizica se încumetă, prin chiar natura ei, să dezlege marile mistere ale Universului zilei de ieri și de azi, dar și să definească permanent, prin inovațiile pe care plăsmuiește, Universul zilei de mâine. Asta va face și ELI-NP și despre asta este vorba în toate paginile suplimentului Știință&Tehnică dedicat acestui proiect de anvergură, ”Fizică românească”. Lectură plăcută!