Printarea 3D, sau „additive manufacturing” (în traducere aproximativă „prelucrarea cumulativă”), așa cum i se spune în limbaj de specialitate, este pe cale să preschimbe fiecare aspect al existențelor noastre. Este părerea lui Hod Lipson, profesor asociat la Universitatea Cornell, din Ithaca, New York și pionier în robotică evoluționistă și în inteligență artificială.

 

Mașinăriile de azi pot „printa” obiecte tridimensionale din aproape orice material – de la nailon până la sticlă și de la ciocolată până la titan – totul după cele mai complexe rigori geometrice. Acest lucru nu transformă doar ingineria, ci și domenii neașteptate precum educația, arheologia, biologia și chiar industria alimentară.

Printr-o simplă căutare pe Internet, putem descoperi deja mii de obiecte gata să fie printate la cerere, de la aparate auditive personalizate și până la replici cu aspect autentic ale anticelor tăblițe cuneiforme. Iar cel mai important, în curând, oricine va fi capabil să creeze produse complexe rapid și ieftin, ceea ce va democratiza inovația și va stimula creativitatea umană.

Următorul nivel al acestei aventuri, pe care abia începem să o experimentăm, este controlul asupra compoziției materiei „printate” – mergând dincolo de modelarea geometrică, până la modelarea structurii interne a materialelor – cu o fidelitate fără precedent, prevede Lipson.

Limitele tradiționale impuse de fabricarea convențională, în cadrul căreia fiecare componentă este creată dintr-un singur material, vor fi depășite în sensul că ne vom putea implica, cu o precizie la scară micrometrică, în microstructurile materialelor.

Acest lucru va însemna să facem materiale în interiorul materialelor, să combinăm multiple materiale în tipare complexe. Putem deja printa amestecat materiale dure și fragile în tipare care creează comportamente structurale noi și bizare, asemenea materialelor care se extind lateral atunci când sunt întinse longitudinal.

Toată această flexibilitate nu înseamnă altceva, concret, decât că oricine va putea să își „printeze”, spre exemplu, o rachetă de tenis personalizată, care să compenseze cu iscusință slăbiciunile unice ale unui anume individ, sau un disc intervertebral înlocuitor, pentru un implant, potrivit perfect unei anumite coloane vertebrale.

Al treilea și cel din urmă episod al acestei aventuri, din care nu vedem, momentan, decât primele semne, este controlul asupra „comportamentului”, potrivit profesorului Lipson. Aici, vom merge dincolo de a influența forma și compoziția materiei. Vom putea, de la acest punct, să programăm materialele să funcționeze în moduri arbitrare – să simtă și să reacțoneze, să calculeze și să se manifeste – avansând de la funcționalitatea mecanică a unui obiect la controlarea felului în care acesta procesează informația și energia.

Atunci când această zi va veni, vom putea „printa”, teoretic, orice – de la un telefon mobil și până la un robot care va ieși din imprimantă pe picioarele proprii, având bateriile incluse. Dar nici robotul și nici telefonul nu vor arăta ca cele de astăzi, pentru că nu vor mai fi limitate de constrângerile impuse de fabricarea convențională. Abilitatea de a construi sisteme de acest fel va crea o nouă paradigmă inginerească, una nu prea diferită de biologie.

Lipson crede că, dacă oamenii s-au disociat de strămoșii lor prin crearea de unelte, atunci fabricarea cumulativă reprezintă unealta supremă, una care va transforma cultura umană în feluri greu de anticipat.

Sursa

Main Foto: New York Times