0
(0)

Cu riscul de a supăra fanii seriei „Twilight” („Amurg”), ultimul film apărut din această saga, „Zori de zi: Partea I” („Breaking Dawn”) provoacă nu numai critici negative, dar poate provoca chiar şi crize de epilepsie…

 

Una dintre scenele care apar pe parcursul filmului se pare că a provocat, în mai multe cazuri, întâlnite în diverse săli de cinema, crize de epilepsie fotosensibilă. Lumina puternică și intermitentă în culori de roşu, negru şi alb din această scenă ar provoca respectivele atacuri.

Epilepsia este o boală neuropsihică cronică în care apar disfuncții paroxistice ale creierului. Aceste disfuncții apar ca urmare a descărcărilor excesive ale neuronilor cerebrali, de cauze diverse. Crizele de epilepsie fotosensibilă (PSE) pot fi provocate de multe lucruri, iar unul dintre acestea este luminarea puternică intermitentă. Incidenţa acestei afecţiuni în rândul populaţiei este, în medie,  de 1 la 5.000. Simptomele unei astfel de crize sunt: ameţeală, vedere slăbită, contracţie musculară, convulsii, dezorientare, pierderea cunoştinţei. Nu în toate cazurile de epilepsie fotosensibilă este obligatoriu ca respectiva scenă din film să declanşeze o criză, însă este de preferat ca aceste persoane să evite să o urmărească.

Nu este pentru prima oară când o producţie cinematografică ori un joc video cauzează astfel de crize. În anii 80, s-au înregistrat mai multe cazuri de adolescenţi afectaţi după ce au jucat o producţie Nintendo, iar în decembrie 1997 s-a petrecut cel mai celebru caz de acest gen, când sute de copii japonezi au ajuns în spital după ce au urmărit un episod al serialului de desene animate Pokémon.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here