Încrederea celor nevinovați este cea mai puternică unealtă a mincinoșilor.
Stephen King
Reflexele minciunilor celui despre care voi vorbi în acest text au reverberații până în zilele noastre. El este unul dintre fondatorii biorezonanței, o chestie care era la modă la noi în urmă cu un deceniu, dar care și acum își mai face simțită prezența. În acea vreme eram asaltați cu tot soiul de dispozitive miraculoase. Unul dintre ele, conform unui cotidian național de la noi, poate ”detecta în faze incipiente deficienţele şi modificările patologice, prin intermediul undelor magnetice generate la nivelul organelor şi celulelor. Poate să detecteze orice afecţiune acută, subacută sau cronică. El poate identifica stările emoţionale, deficienţele de vitamine, de minerale, de aminoacizi esenţiali şi pe cele hormonale, detectează prezenţa agenţilor patogeni (virusuri, bacterii, paraziţi şi fungi), afecţiuni ale sistemelor: nervos, digestiv, osos, circulator, cardiovascular, respirator şi pe cele ale organelor şi glandelor cu secreţie internă. De asemenea, aparatul poate măsura nivelul acizilor graşi şi depistează predispoziţiile alergice, intoleranţa la alimente sau la anumite substanţe. În plus, poate sesiza factorii de risc la care este predispus organismul”. Tot din același cotidian aflam și principiul de funcționare al dispozitivului: ” Biorezonanţa constă în pătrunderea în organism a undelor magnetice de joasă frecvenţă, care sunt înregistrate şi analizate de un computer la ieşirea din corp.”
În prezent se pare că diagnosticatorii și vindecătorii pe bază de biorezonanță par a fi intrat într-un con de umbră, dar nu pot uita că multă vreme au fost organizate de către universități medicale din România cursuri de diagnosticare și tratare a bolilor pe bază de biorezonanță. O precizare: biorezonanța nu are nici cea mai vagă legătură cu tehnica imagistică medicală ce poartă numele de rezonanță magnetică nucleară. Aceasta din urmă ține de știință, în timp ce cea dintâi ține de pseudoștiință.
Eroul acestui articol este medicul Albert Abrams, din San Farncisco. În 1910, el inventează o metodă de diagnosticare și tratament care se baza pe un fenomen descoperit de el însuși și căruia i-a dat numele de ”vibrații electronice”. Conform lui Abrams, aceste ”vibrații electronice”, au frecvențe specifice pentru fiecare individ, organ sau boală. Pentru a le putea măsura, Abrams inventează un dispozitiv pe care l-a numit ”Dynamiser”, cu ajutorul căruia ”măsura” ”vibrațiile electronice” ale pacientului sau a unor eșantioane recoltate de la pacient (o picătură de sânge, salivă etc.). Pentru diagnosticare putea fi folosită chiar și simpla semnătură a pacientului! Dynamiser era alcătuit din rezistențe, pe care Abrams le numea pompos ”reflexofoane”, acestea erau conectate, într-un anume fel, la trei electrozi. Pe doi dintre ei era așezat eșantionul care trebuia analizat, iar cel de-al treilea era conectat la un ”dinamizor reostatic”. Acesta din urmă era conectat la un reostat pentru ”măsurarea vibrațiilor”, conectat, la rândul său, de un ”reostat de măsură”, care era era conectat la un electrod plasat pe fruntea unui subiect sănătos, numit ”reactiv” (reagent) de către Abrams. În cuvintele lui: ”reactivul poate fi oricine, bărbat sau femeie, având o bună stare de sănătate. Sistemul nervos al acestuia închide circuitul electric. Cu alte cuvinte, reactivul face parte din aparat, fiind cea mai importantă componentă a acestuia.” Un ”specialist” care folosea Dynamizer Putea diagnostica orice boală, prin măsurarea ”vibrațiilor electronice”. În plus se putea determina sexul vârsta și… religia celui care a furnizat eșantionul! Trebuie să recunosc, rezultatele sunt mai mult decât uimitoare și merită un semn de exclamare!
Albert Abrams nu se putea opri aici. A trecut la etapa următoare, cea a vindecării tuturor bolilor. Pentru asta a construit un nou aparat, Oscilloclast, care, pe lângă diagnostice, era capabil să aducă vindecarea pacienților. Teoria lui Abrams era simplă: pentru a se vindeca, pacienții trebuie să primească impulsuri electrice care au aceeași frecvență cu cea a bolii, astfel încât să se producă un proces de rezonanță care va duce la distrugerea celulelor bolnave. De exemplu, dacă cineva suferea de tuberculoză, atunci primea frecvența corespunzătoare tuberculozei, și omul se vindeca.
Au urmat rapoarte medicale fabuloase, publicate în ”Physico-Clinical Medicine”, care aparținea, întâmplător sau nu, lui… Albert Abrams. Iată unul dintre ele, consemnat de un anume doctor A. T. Noe. ”Pacient în vârstă de 62 de ani. A suferit ani de zile de dureri vezicale și rectale. Nici unul dintre tratamentele aplicate de către specialiști competenți nu a dat rezultate. Testul electronic a sângelui a arătat prezența cancerului. După șase ședințe de tratament toate simptomele au dispărut. Asta a făcut Oscilloclast-ul pentru mine.” (Sper că ați remarcat reclama subtilă pentru Oscilloclast din ultima propoziție.)
A urmat, firesc, comercializarea aparatului minune. Abrams nu îl vindea, ci îl închiria. Plăteai un avans de 200 de dolari și o chirie lunară de 5 dolari. Sumele nu erau chiar mici, nu uitați că este vorba despre dolari din perioada anilor 1920. Cum reclama este sufletul comerțului, imediat au început să fie publicate mărturii extrem de favorabile Oscilloclast-ului. ”Oscilloclast mi-a dublat veniturile. (S. King., M.D)” ”Oscilloclast își face treaba foarte bine în tratarea tuberculozei. Când voi avea mai mult spațiu îmi voi cumpăra o nouă mașină. (H. Michener)” ”Nu mai facem față cu cele trei aparate Oscilloclast, deși funcționează la capacitate maximă. Trebuie să mai achiziționăm încă un Oscilloclast, pentru că sunt mulți cei care ne cer tratamente. W.P. (Myers, M.D.)” Reclama și-a făcut efectul dorit așa că în 1923 existau deja circa 3.500 de utilizatori. Dar buba începea deja să se spargă. Era foarte ciudat, aproape toți pacienții care au trimis mostre pentru a fi testate cu ajutorul mașinăriei electrice a lui Abrams au fost diagnosticați cu boli extrem de grave, care impuneau de de urgență tratamente.
În octombrie 1923 revista Scientific American începe să publice o serie de articole în care erau analizate susținerile lui Abrams. Din nefericire, nu am reușit să găsesc decât ultimul dintre ele, cel din septembrie 1924. ”Povestea investigației noastre v-am prezentat-o în detaliu lună de lună în paginile acestui jurnal. Am fost foarte răbdători și am încercat să găsim lucruri în favoarea lui [Abrams]”, se scrie în articol. ”Ne-am urmat drumul pas cu pas. Am început prin a-l ruga pe domnul Abrams să efectueze câteva teste simple, dar am fost refuzați. Apoi am apelat la faimosul doctor X, care, în prezent este arestat pentru practicarea medicinei fără licență. Am purtat și o bogată corespondență cu susținători ai lui Abrams din toată țara. Testele de sânge pe care le-am trimis nu au produs nici măcar o fărâmă de dovadă care să susțină eficiența acestei proceduri de diagnostic. […] Am luat legătura cu membri ai Organizației Internaționale Hahnemann, care a aprobat tehnica [lui Abrams] (da, această organizație susținea homeopatia și, așa cum se întâmplă adesea, atunci când susții o năzbâtie este foarte probabil să susții cel puțin încă una. Nota mea, Cristian Român). Nici ei nu au putut diagnostica nimic pe baza picăturilor de sânge, la fel cum nu pot demonstra eficiența remediilor homeopate.” Articolul din Scientific American continuă: ”Am vizitat și laboratorul de cercetare Burnett-Timken. Nici echipa de aici nu a fost în stare să demonstreze eficiența aparatului lui Abrams. În cele din urmă, după un lung șir de încercări, nimeni nu a putut să ne demonstreze realitatea obiectivă a susținerilor lui Abrams.” Concluzia investigației realizate de Scientific American era clară: ”avem de-a face cu una dintre cele mai mari înșelătorii din istorie”.
Înainte de publicare concluziilor echipei de la Scientific American, pe 26 ianuarie 1924, revista British Medical Journal publica și ea un articol foarte acid la adresa susținerilor lui Albert Abrams. Aici este citată opinia unui mare fizician, Robert Millikan, care cu un an în urmă obținuse Premiul Nobel. Acesta a analizat aparatul lui Abrams și a ajuns la următoarea concluzie: ”Din punctul de vedere al fizicii susținerile lui Abrams sunt complet absurde. El spune că măsoară frecvența vibrațiilor pentru fiecare boală și că poate distruge microorganismele aplicându-le această această frecvență de vibrație. El obține diagnostice prin măsurarea frecvenței naturale de vibrație a bolii prin introducerea în circuit a unor rezistoare, într-un circuit care, de fapt, nu poate oscila […] Deci afirmația conform căreia se poate realiza un diagnostic [măsurând frecvențe] prin reglarea unor rezistoare ne arată faptul că autorul ignoră complet legile fizicii.”
Lucrurile sunt clare, avem de-a face cu o șarlatanie evidentă, care a putut fi demascată în momentul în care comunitatea științifică a intervenit cu hotărâre. Dar, așa cum spuneam la începutul acestui text, reverberațiile lui Abrams se manifestă și acum. Pe parcursul documentării pentru acest articol am găsit numeroase referiri laudative la adresa lui Albert Abrams, care este considerat un adevărat erou. Numai opacitatea oamenilor științei ”convenționale” și conspirația medicilor ”alopați” l-au redus la tăcere.
Pentru a încheia voi cita dintr-un articol despre mașina lui Abrams, publicat în revista Nature pe 11 octombrie 1924. ”Trăim într-o epocă a științei, dar șarlatanii se pot impune ușor în fața unui public credul. Pedeapsa pentru succesul științei pare a fi faptul că oamenii sunt gata să accepte cele mai uluitoare susțineri, cu condiția ca ele să fie prezentate în numele ei.” Din păcate, trebuie să recunosc, această concluzie este la fel de valabilă și astăzi, la mai bine de un secol de la enunțarea ei.
