Bucătăriile europene, atât de apreciate azi, nu au fost dintotdeauna la fel de sofisticate. Cel puțin așa se susține într-un studiu publicat în Royal Society Open Science, studiu în care se arată că șoarecii și alte rozătoare făceau parte din dieta oamenilor de acum cel puțin 5.000 de ani.
Arheologii scoțieni au scos la lumină în situl neolitic de la Skara Brae (așezare locuită acum 5.180 – 4.500 de ani) peste 60.000 de resturi fosile aparținând unor rozătoare, în special șoareci. După ce au analizat oasele animale și au reluat cercetările asupra celor descoperite încă din anii 70, specialiștii britanici au realizat că nu este vorba despre o simplă coincidență. Unele dintre oase purtau urme de arsură, ceea ce înseamnă că animalele au fost gătite la foc și apoi consumate.
„Oase de rozătoare au fost tot timpul excavate în siturile neolitice și eneolitice din Europa, dar nimeni nu s-a mai gândit până acum că aceste animale făceau parte din dieta acelor oameni. Poate unde astăzi nici nu concepem să mâncăm așa ceva, nu ne-am gândit că neoliticii o puteau face”, afirmă Jeremy Herman, biolog în cadrul Muzeului Național din Edinburgh.
Arheologii scoțieni sunt de părere că rozătoarele nu reprezentau o parte importantă a dietei oamenilor de la Skara Brae. Aceștia erau crescători de animale și mare parte din hrana lor provenea din această sursă, la fel ca și din pescuit. Există posibilitatea ca oamenii să fi recurs la o astfel de soluție în urma unei crize de alimente.
„Acesta este primul exemplu în care vedem clar că oamenii din neolitic consumau șoareci și alte rozătoare. Dar asta se poate datora faptului că nu ne-am concentrat până acum asupra acestui aspect”, susține Herman.
Autorii studiului sunt de părere că relația dintre oameni și rozătoare în neolitic trebuie regândită, iar pentru acest lucru, toate datele europene trebuie reanalizate și reinterpretate corect.