0
(0)

Bastoanele albe și câinii special dresați sunt de ajutor, însă oamenii nevăzători au uneori nevoie de mai mult pentru a se descurca în medii complexe. De aceea, inventatorului Steve Hoefer i-a venit ideea realizării unui sonar portabil, ce poate fi montat la încheieturile celor care nu văd.

 

Hoefer a proiectat un fel de mânușă haptică dotată cu senzori ultrasonici montați chiar în zona articulațiilor de la baza degetelor. Tacit, așa cum se numește aparatul, este încapsulat într-o \”cămașă\” de neopren și poate detecta obiectele aflate la o distanță cuprinsă între 2,5 centimetri și peste trei metri.

Senzorii ultrasonici emit pulsuri, iar mici servomotoare aplică presiune pe mâna utilizatorului pentru a-i transmite senzația apropierii unui obiect. Un semnal întors/ricoșat mai scurt înseamnă că un obiect este mai aproape și servomotoarele aplică o presiune mai mare. Aceasta este exercitată pe partea dreaptă sau stângă a încheieturii, ajutând nevăzătorul să determine poziția obstacolului.

Fiind montat pe dosul palmei, dispozitivul nu va interfera cu simțul tactil al unei persoane și nici cu dispozitivele audio, explică Hoefer pe website-ul său, Grathio Labs. Aparatul, care a mai avut și versiuni anterioare, se atașează cu ajutorul unui belciug petrecut în jurul degetului mijlociu și al unui arici înfășurat în jurul încheieturii, încât să poată fi purtat pe oricare mână.

\"(w540)

Tacit folosește o placă de bază simplă Arduino Mini Pro 5v, senzori ultrasonici, servomotoare de tip hobby și o baterie de 9 volți. Toate aceste componente însumează circa 65 de dolari, potrivit lui Hoefer, care susține că nu vede rostul unui dispozitiv accesibil, care are un preț prohibitive. Pentru instricțiuni detaliate despre cum se poate construe aparatul, accesați acest link.

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here