0
(0)

Micuța companie britanică Reaction Engines Ltd consideră că motorul său denumit Sabre ar putea fi integrat în fuselajul unui avion spațial la bordul căruia ar funcționa asemenea unui motor cu reacție în atmosferă și precum propulsoarele unei rachete în Spațiu. Angrenajul ar putea lua locul rachetelor în privința călătoriilor cosmice și ar putea revoluționa zborul, reducând la maximum patru ore cele mai îndelungate călătorii aeriene.

 

În cadrul testelor preliminare care au avut loc ieri, Agenția Spațială Europeană (ESA) s-a declarant satisfăcută de parametrii și de performanțele motorului Sabre. Momentan, avionul spațial Skylon există numai în faza de concept, iar ceea ce are concret compania britanică în acest moment este un schimbător de căldură foarte eficient, capabil să răcească aerul aspirat de motor cu foarte mare viteză, de la 1.000 0C până la -150 0C, într-o sutime de secundă, totul fără înghețarea componentelor, care ar defecta mecanismele.

Această implementare tehnologică esențială rezolvă una dintre constrângerile de bază care limitează motoarele cu reacție la o viteză maximă de circa 2,5 ori viteza sunetului, valoare pe care inginerii Reaction Engines cred că motorul lor o poate dubla. Motorul Sabre ar putea, deci, mișca un avion prin aer cu de cinci ori viteza sunetului, la o altitudine de 25 km, circa 20% din viteza și altitudinea necesare pentru a ajunge pe orbita planetei. Pentru a ieși în Spațiu, motoarele  Saber ar trece în modul rachetă pentru a suplini restul de 80 de procente.

Compania Reaction Engines plănuiește construirea unei versiuni la scară mica a motorului Saber în următorii trei ani. Potrivit reprezentanților, un model operational gata de comercializare ar putea fi gata în zece ani de acum, dacă vor dispune de fondurile necesare.

Sabre produce propulsare arzând hidrogen și oxigen, dar în atmosferă ar extrage oxigenul din aer, reducând cantitatea de combustibil pe care trebuie să o transporte în rezervoare și totodată masa lui Skylon astfel încât aparatul să poate ajunge pe orbită într-o singură treaptă a arderii combustibilului. Dacă acest lucru se va întâmpla, motorul ar fi primul din istorie capabil să ridice pe orbită un vehicul fără a folosi rachete cu multiple trepte de combustibil detașabile.

Sursa

Foto: Reaction Engines

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here