Acasă SPAȚIU Pagina 40

SPAȚIU

Spațiu, cosmos, univers – sunt noțiuni care reprezintă subiecte controversate pentru învățații tuturor timpurilor, mergând de la misticism până la definiții complexe. Spațiul cosmic este un teritoriu infinit pentru om, dar pe care omul năzuiește să-l exploreze, chiar dacă evoluțiile în materie de tehnologie necesară sunt extrem de mici.

De-a lungul timpului au fost inventate mai multe științe și metode de analiză a spațiului cosmic: de la observațiile făcute de pe Pământ (astronomia) până la cele din spațiul cosmic adiacent planetei noastre sau chiar explorarea unor corpuri cerești, fie de către oameni (cum este exemplul Lunii), fie utilizând sateliți, sonde și roboți.

Spațiul cosmic este considerat ca întinderea nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului, având o consistență și reguli de alcătuire și funcționare total diferite de legile fizicii de pe Pământ. Pentru ca omul să poată călători în spațiu, este necesar să cunoască mult mai multe lucruri despre acesta. Așa încât, la ora actuală, științele care se ocupă de analizarea și monitorizarea spațiului cosmic sunt cele mai complexe din instoria umanității. Cu cât înțelegem mai mult despre cum funcționează spațiul extra-terestru, cu atât avem șansa să înțelegem mai multe despre planeta noastră și despre viața pe Terra.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
SPAȚIU

Asteroidul Bennu provine dintr-o corp bogat în apă 4.8 (9)

Pe 24 septembrie 2023, a avut loc un eveniment marcant în domeniul explorării spațiului, atunci când NASA a recuperat cu succes mostre...

A fost descoperit cel mai apropiat super-Pământ care se află pe...

Astronomii au identificat trei noi planete care orbitează în jurul stelei, de tip K, HD 48948, situată la aproximativ 55 de ani...

Telescopul spațial James Webb face o descoperire uimitoare în universul timpuriu...

Telescopul spațial James Webb (JWST) a făcut recent o descoperire remarcabilă prin detectarea primelor roiuri proto-globulare în interiorul Arcului Gemelor Cosmice, o...

Chang’e-6: cronologia unei misiuni istorice 4.5 (21)

Misiunea Chang'e-6 a fost una dintre cele mai complexe misiuni spațiale chinezești, comparabilă probabil doar cu misiunea marțiană Tianwen-1 și reprezintă punctul...

Telescopul spațial James Webb a observat un grup straniu protostele 4.9...

Observarea spațiului cosmic continuă să dezvăluie fenomene uimitoare și uneori misterioase în cosmosul nostru infinit. Recent, telescopul spațial James Webb (JWST) a...

Mici stele ciudate „roiesc” în jurul găurii negre supermasive a Căii...

Atrase inexorabil de enorma gravitație a găurii negre supermasive din centrul Căii Lactee, stele tinere se mișcă cu viteze amețitoare în apropierea...

Ar putea fi posibilă detectarea problemelor unei nave spațiale extraterestre 4.6...

Într-un preprint recent, postat pe platforma arXiv, o echipă de cercetători estimează că oamenii ar putea fi capabili să detecteze undele gravitaționale...

Un nou mod pentru a asigura supraviețuirea roverelor pe timpul lungilor...

Luna, cu temperaturile sale extreme și lipsa atmosferei, ridică provocări majore pentru supraviețuirea roverelor. Pentru a încerca să rezolve această problemă, o...

Valuri de metan modelează țărmurile de pe Titan 4.6 (5)

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, este unic în Sistemul Solar datorită râurilor, lacurilor și mărilor sale active. Aceste întinderi...

O stea ”aleargă” cu peste 2,3 milioane km/h prin Calea Lactee...

O stea de masă mică, numită CWISE J124909+362116.0 (J1249+36), se deplasează prin Calea Lactee cu o viteză uluitoare de peste două milioane...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.