Cercetătorii au emis o nouă teorie ce ar putea redefini înțelegerea istorică asupra modului în care băștinașii din Insula Paștelui au transportat emblematicele statui moai, prin care se identifică locul.
Potrivit arheologului Carl Lipo, de la Universitatea California în Long Beach și antropologului hawaian Terry Hunt, nativii polinezieni au folosit un sistem de frânghii și forță omenească pentru a deplasa statuile de-a lungul și de-a latul insulei.
Folosind sfori, locuitorii din Insula Paștelui s-ar fi poziționat de o parte și de cealaltă a câte unei statui și ar fi clătinat-o înspre laterale pentru a crea efectul de mers. Teoria populară acreditează ideea potrivit căreia populația insulară ar fi creat, de fapt, un fel de sănii din copaci pentru a transporta statuile, ceea ce ar fi condus și la despăduriri uriașe, care mai departe au influențat direct prăbușirea respectivei populații.
Dar Lipo și Hunt cred că băștinașii duceau în realitate o existență sustenabilă și că au căzut victime în fața bolilor atunci când exploratorii europeni au vizitat inițial insula. Mai mult, cei doi specialiști cred chiar că posibila deplasare a moai-lor după modelul trasat de ei ar fi mediat o exitență mai armonioasă între locuitorii Insulei Paștelui, deoarece procesul necesită efort susținut și mutarea statuilor ar fi fost pentru locuitori oarecum asemănătoare unui joc precum fotbalul din zilele noastre.
Teoria a fost atacată de Jared Diamond, promotor al ideii transportului cu sănii, iar prin urmare, Lipo și Hunt au reprodus metoda imaginată de ei. Au construit o replică de moai grea de cinci tone (mult mai mică decât versiunile de 90 de tone din Insula Paștelui) și au constatat că metoda este funcțională, după cum se poate observa și în videoclipul de mai sus.
