LHC a descoperit o nouă particulă

Acceleratorul de particule LHC, al CERN, a făcut prima sa descoperire a unei noi particule de la inaugurarea din 2009.

Cercetătorii italieni susţin că Giulgiul din Torino este autentic

Giulgiul din Torino sau Sfântul Giulgiu reprezintă o bucată de pânză de in de circa 4x1 metri, pe care se află imprimată imaginea unui bărbat care prezintă semne de crucificare şi despre care lumea creştină susţine că ar fi pânza cu care a fost acoperit trupul lui Iisus după crucificare. Autenticitatea Giulgiului face de ceva timp obiectul controverselor ştiinţifice.

Neanderthalienii construiau case din oase de mamut

Până acum se credea despre Neanderthalieni că erau simpli nomazi care se adăposteau temporar în peşteri. Cercetătorii au descoperit în estul Ucrainei o casă circulară veche de 44.000 de ani, elaborat construită din oase de mamut.

Tu cât de Neanderthalian ești?

Deși oamenii de Neanderthal – o specie umană cu creierele, musculatura și osatura mai dezvoltate decât cele ale omului modern – au dispărut cu aproape 30.000 de ani în urmă, testele genetice demonstrează că ADN-ul lor supraviețuiește și astăzi în genele tuturor reprezentanților speciei Homo sapiens sapiens care nu sunt africani, Homo neandertalensis populând vreme de sute de mii de ani teritoriile Europei și ale Asiei de azi.

Avantajul unui „nas” bun

Simțul olfactiv ar putea să fi reprezentat pentru ființele umane moderne un avantaj evolutiv asupra altor specii umane (neandertalienii, de exemplu) similar celui conferit de limbaj; aceasta este concluzia unui studiu apărut în paginile revistei „Nature Communications”.

Cercetătorii de la CERN au găsit Particula lui Dumnezeu

Ieri după-amiază, cercetătorii de la CERN au declarat că au găsit prima dovadă solidă a existenţei Bosonului Higgs, cunoscut şi sub numele de Particula lui Dumnezeu.

Manuscrisele originale conţinând legile lui Sir Isaac Newton sunt disponibile online

Universitatea Cambridge a publicat astăzi cele peste 4.000 de pagini ale celor mai importante lucrări ale lui Sir Isaac Newton. Printre acestea se numără lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, conţinând inclusiv legea atracţiei universale.

Cercetătorii de la CERN se așteaptă să „tragă cu ochiul” la...

John Ellis, un reputat cercetător de la CERN, institutul de lângă Geneva care operează acceleratorul de particule LHC, se așteaptă ca savanții din Elveția să întrezărească urme ale bosonului Higgs nu mai departe de săptămâna viitoare. Declarația vine în condițiile în care Large Hadron Collider și-ar putea amâna activitatea în 2012, pentru o perioadă considerabilă.

O nouă sursă de tinerețe, descoperită în drojdie

În acest organism monocelular a fost descoperit un mecanism biochimic corelat proceselor de îmbătrânire și întinerire, care spre desosebire de cele deja cunoscute nu are legătură cu restricția calorică.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că apa poate rămâne în stare...

Cercetătorii au identificat cea mai mică temperatură posibilă până la care apa poate rămâne în stare lichidă, înainte să îngheţe. Chimistele Valeria Molinero şi Emily Moore, de la Universitatea din Utah au reuşit să păstreze apa lichidă până la -48 grade Celsius.