Așa cum vă spuneam în numărul trecut, actuala pandemie a reprezentat un imbold puternic pentru cercetarea științifică. În ziua în care scriu aceste rânduri (18 iunie 2021) erau publicate 486.242 de lucrări științifice dedicate diferitelor aspecte pandemiei. Este inevitabil ca printre ele să nu se strecoare și unele în care rigoarea științifică să fie abandonată. Vreau să vă mai dau câteva exemple.
Multe dispute s-au stârnit pe rețelele de socializare în legătură cu utilitatea purtării măștii faciale. Deși în marile publicații medicale se aduceau argumente puternice în favoarea purtării lor, foarte multă lume ținea să demonstreze cu vehemență că ele sunt complet inutile, și chiar dăunătoare la culme. La un moment dat au adus în discuție un articol științific publicat de Medical Hypotheses, în ianuarie 2021. Articolul ”Facemasks in the COVID-19 era: A health hypothesis”, avea un singur autor: Baruch Vainshelboim, care lucra pentru Universitatea Stanford și Palo Alto Health Care System. Articolul ”demonstra” clar că măștile faciale sunt inutile și dăunătoare.
În rezumatul lucrării Vainshelboim arăta că ”În multe țări din lume sunt folosite măști faciale medicale și nemedicale, pentru a reduce transmisia și infectivitatea bolii COVID-19. Cu toate acestea, lipsesc dovezile științifice care să susțină eficiența măștilor faciale. Sunt cunoscute, în schimb, efecte adverse asupra sănătății. S-a emis ipoteza conform căreia măștile faciale nu au profilul de siguranță necesar și ar trebui evitate. În acest articol trecem în revistă dovezile științifice referitoare la purtarea măștilor faciale în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a oferi informații pentru cei care iau decizii în domeniul sănătății publice.”
Urmează apoi un șir lung de ”dovezi”. La o primă lectură, mai ales pentru profanul ce sunt, ele păreau a fi rezonabile și riguroase. Pe baza lor autorul ajungea la următoarea concluzie: ”S-a demonstrat că purtarea măștilor faciale au efecte secundare puternice în zona fiziologică și psihologică. Acestea includ hipoxia, hipercapnia (creșterea concentrației de dioxid de carbon în sânge), creșterea acidității și toxicității, activarea răspunsului de stres, creșterea concentrației hormonilor de stres, imunodepresie, oboseală, dureri de cap, scăderea performanțelor cognitive, predispoziție pentru boli virale și infecțioase, stres cronic, anxietate și depresie. Pe termen lung, purtarea măștilor faciale poate duce la deteriorarea sănătății, la dezvoltarea de boli cronice și la moarte prematură.” Trebuie să recunosc, concluzia asta este tare înfricoșătoare. Tocmai de aceea ea a devenit rapid o armă redutabilă în mâinile luptătorilor împotriva purtării măștilor. Pentru ei nu conta faptul că Medical Hypotheses este o publicație care acceptă spre publicare tot soiul de ipoteze, mai mult, sau mai puțin, susținute de dovezi. Nu conta nici faptul că revistele medicale reputate susțineau exact contrariul. Pentru ei orice armă este bună atunci când poate fi folosită cu vehemență pentru a își susține opiniile.
Din fericire, în luna iulie 2021, articolul din care am citat mai sus a fost retras, la cererea redactorului-şef al publicației. ”Medical Hypotheses reprezintă un forum pentru idei inovatoare și neconvenţionale în medicină și domeniile conexe. Totuși, politica noastră editorială impune să nu publicăm citate înșelătoare sau inexacte pentru a promova orice ipoteză.”, se scria în nota de retragere. Articolul lui Vainshelboim încălca cu sârg acest principiu elementar. În nota de retragere se arată că autorul folosit citări selective și înșelătoare pentru a își promova ipoteza. În plus, în tabelul în care se erau prezentate efectele fiziologice și psihologice ale purtării măştilor faciale nu existau referințele necesare, el fiind o pură speculație a autorului. Și, mai grav, Vainshelboim se prezenta ca fiind afiliat Universității Stanford și Palo Alto Health Care System. Conducerea publicației a verificat dacă această susținere este corectă. Nu era. Ambele instituții au răspuns că încă din anul 2016 au încetat orice colaborare cu Vainshelboim…
În lupta împotriva pandemiei de COVID-19 nu puteau să nu se implice specialiștii în homeopatie. Anul trecut v-am dat exemplul unui medic autohton care s-a pus pe comercializat un remediu homeopat împotriva bolii provocate de noul coronavirus. Din câte știu nu a apucat să vândă ceva, deoarece autoritățile au intervenit rapid. Domnul doctor, evident, era un naiv, s-a aruncat prea repede în bătălie. Alții au reușit ceva mai important. Au reușit să publice în reviste științifice. Iată, de exemplu, în paginile revistei ”Journal of Public Health: From Theory to Practice”, ediția din iunie 2020, era publicat articolul ”Homeopathy combat against coronavirus disease (Covid-19)”, semnat de către trei cercetători greci. Rezumatul lucrării, mărturisesc, era oarecum mobilizator; ”Astăzi umanitatea se confruntă, pentru a treia oară în mai puțin de 20 de ani, cu probleme provocate de coronavirusului, după cea de SARS din 2002-2003 și cea de MERS din 2012. Costul final în vieți este în continuare imprevizibil iar identificarea unor tratamente și vaccinuri eficiente rămân în continuare o provocare care va necesita un timp pentru a fi rezolvate de către comunitatea medicală. Obiectivul acestui studiu este acela de a arăta că efortul global pentru a contracara actuala pandemie ar trebui să ia în considerare metode terapeutice alternative, iar sistemele naționale de sănătate ar trebui să susțină validitatea tratamentelor homeopatice dovedite în acest război împotriva bolii provocate de către actualul coronavirus.”
Mă așteptam ca acest studiu să ne prezinte ”tratamente homeopatice dovedite” ca fiind eficiente. Adică să văd niște dovezi, niște teste clinice riguroase. Dar asta ar fi contravenit principiilor homeopatiei, care impun ca și dovezile să fie prezentate în diluții extreme (desigur, sunt ironic acum). În ”studiu” sunt prezentate principiile de bază ale homeopatiei, după care urmează o abordare matematică (de fapt s-a folosit o aritmetică de școală generală) pentru a demonstra cum poate fi găsit un tratament homeopatic împotriva COVID-19.
Urma apoi, ca la carte, concluzia, una la fel de mobilizatoare ca rezumatul. ”Astăzi este imperios necesar ca produse medicinale sigure, cum sunt cele homeopatice, să fie testate în timpul acestei pandemii. Trebuie realizate cercetări epidemiologice care să includă tratamente homeopatice, pentru a le compara cu tratamentele clasice.” Da, ideea asta ar fi bună, dacă am cunoaște măcar un tratament homeopatic a cărui eficiență să fie dovedită clinic pentru vreo afecțiune oarecare. Cât despre siguranța tratamentelor homeopate… da, recunosc, sunt sigure. La fel de sigure ca niște picături de apă chioară sau niște granule de zahăr. Despre homeopatie am vorbit de mai multe ori în cadrul acestei rubrici, așa că nu am de gând să comentez mai mult.
Prefer să vă citez din comentariul sec al revistei ”Journal of Public Health: From Theory to Practice”, publicat o dată cu retragerea, în august 2021, a articolului din care am citat mai devreme. ”Examinarea articolului, după publicare, a identificat faptul că lipsa de date empirice și lipsa testării modelului propus reprezintă limitări severe, care invalidează concluziile articolului. Concluzia prin care se arată că sunt necesare studii epidemiologice pentru a evalua tratamentele homeopate nu sunt justificate de modelul dezvoltat de autori. Abordarea simplificată propusă de autori nu este potrivită pentru a modela asocieri biologice complexe și nu se bazează pe principiile medicinei bazate pe dovezi. Autorii articolului nu a fost de acord cu retragerea articolului.” Nu pot să nu remarc faptul că a fost nevoie de mai bine de un an până când echipa editorială să identifice aceste probleme evidente chiar de la o primă lectură.
Un ultim exemplu vă mai dau acum, unul de tot râsul, că tot a venit vacanța. În luma martie 2020, în revista Journal of Molecular Pharmaceuticals and Regulatory Affairs” era publicat articolul intitulat ”Corona Virus Killed by Sound Vibrations Produced by Thali or Ghanti: A Potential Hypothesis”, semnat de către un cercetător indian. Dacă nu știți ce este Thali vă voi spune că este un platou din alamă, folosit pentru servirea mâncărurilor, care scoate sunete frumoase atunci când este lovit. Ghanti este un soi de clopoțel făcut din bronz, folosit în timpul slujbelor religioase. Și el scoate sunete plăcute urechilor. Titlul lucrării era deosebit de promițător pentru mine, așa că am dat să îl caut pe Internet. Din nefericire a fost retras atât de rapid și de tare încât nu am mai putut să găsesc decât mici fragmente, pe site-urile unor entuziaști care au avut inspirația să salveze niște print-screen-uri.
Iată ce se spunea în rezumatul lucrării: ”Nu există în prezent nici un vaccin pentru virusul Corona. Există numai terapii de sprijin. Acestea includ administrarea de antipiretice și analgezice, hidratarea, ventilarea mecani, utilizarea de antibiotice etc. există speranța ca virusul să poată fi distrus prin vibrații. Există dovezi științifice care au devenit importante în urma iniţiativei prim ministrului indian Shri Narendra Modi. El a încurajat populația să producă vibrații sonore timp de cinci minute pe 22 martie 2020.” Extraordinar! Un prim ministru care întărește dovezi științifice existente deja. Știe el ce știe. Așa că m-am apucat să văd care a fost rostul evenimentului sonor din 22 martie 2020. L-am găsit rapid, într-o postare pe twiter a prim ministrului indian: ”În această seară, la ora cinci, timp de cinci minute… ieșiți pe terase, la balcoane sau la ferestre pentru a vă exprima gratitudinea pentru cei care muncesc 24/7 pentru ca națiunea noastră să scape de COVID-19.” Vedeți? Nu era vorba de nici o tentativă de distrugere a virusului prin vibrații sonore. Din păcate, așa cum vă spuneam, articolul ăsta a fost retras mult prea tare, dispărând fără urmă. Mi-ar fi prins foarte bine să aflu care ar fi fost dovezile științifice care susțin că virusurile pot fi distruse cu ajutorul vibrațiilor sonore. Aș mai fi fost curios sa aflu dacă domnul cercetător a întreprins propriile sale experimente.
Din fericire, o spun adesea, aplicarea metodei științei ne ajută să eliminăm derapaje cum sunt cele de mai sus. Totuși, nu pot să nu mă întreb cum de aceste articole au ajuns să fie publicate în reviste recunoscute ca fiind științifice și care aplică metoda de selecție peer review. Năzbâtiile din ele sunt evidente chiar și pentru niște profani cât de cât informați. Cei care au verificat conținutul acestor articole nu le-au remarcat. De ce? Nu știu. Mă gândesc doar că, pentru unii dintre examinatori, verificarea articolelor propuse spre publicare este doar o simplă formalitate. Dar nu trebuie să uitați un lucru important: în știință năzbâtiile au picioare scurte.
