Astronomii au identificat recent un fenomen extraordinar: o gaură neagră supermasivă, situată la 12,9 miliarde de ani lumină distanță, proiectează un fascicul de energie direct către Pământ. Această gaură neagră, identificată ca J0410-0139, nu este doar un adevărat gigant cosmic (cu o masă echivalentă cu 700 de milioane de sori), ci și cel mai îndepărtat blazar observat vreodată.
Situat într-o galaxie formată la doar 800 de milioane de ani după Big Bang, J0410-0139 este un martor direct al celor mai timpurii etape ale istoriei cosmice. Undele radio emise de această gaură neagră au avut nevoie de 12,9 miliarde de ani pentru a ajunge la noi, făcându-l un obiect cheie pentru studierea evoluției galaxiilor și a găurilor negre supermasive din universul timpuriu. Descoperit de o combinație de telescoape terestre și spațiale, inclusiv Atacama Large Millimeter Array (ALMA), telescoapele Magellan, Very Large Telescope (VLT) și observatorul spațial Chandra al NASA, J0410-0139 a depășit limitele astronomiei. Acest obiect este ceea ce se numește un blazar, un fenomen caracteristic anumitor găuri negre supermasive numite quasari. Acesta apare atunci când o gaură neagră atrage o cantitate mare de materie într-un disc de acreție care se rotește rapid. Frecarea și forțele gravitaționale din acest disc încălzesc materialul la temperaturi extreme, emițând lumină intensă. Uneori, câmpurile magnetice creează jeturi de particule încărcate care scapă cu viteze apropiate de viteza luminii, perpendicular pe disc. Când aceste jeturi îndreaptă direct spre Pământ, ele produc un fenomen numit blazar, care apare ca un punct de lumină extrem de puternic pe cer. Blazarii acționează astfel ca faruri cosmice, luminând adâncurile spațiului și permițând astronomilor să observe galaxii și structuri care altfel ar fi invizibile.
Descoperirea lui J0410-0139 marchează o piatră de hotar, deoarece distanța sa îl face cel mai vechi blazar observat vreodată. El a fost descris într-un articol publicat în The Astrophysical Journal Letters. Înainte de această descoperire, recordul era deținut de PSO J0309+27, identificat în 2020 la o distanță ceva mai mică (12,8 miliarde de ani lumină). Deși diferența de vârstă cosmică dintre acești doi blazari pare mică (aproximativ 100 de milioane de ani), este semnificativă. Într-adevăr, în această perioadă, o gaură neagră supermasivă și-ar putea multiplica masa cu mai multe ordine de mărime, făcând-o o fereastră crucială pentru înțelegerea creșterii lor. Cercetătorii mai subliniază că această descoperire se datorează unei alinieri rare: jetul de energie al lui J0410-0139 este îndreptat perfect spre Pământ. Această aliniere oferă o vedere directă a proceselor fizice care lucrează în universul tânăr, în special a interacțiunii dintre jeturile de particule, găurile negre și mediul lor imediat. Studiind J0410-0139, oamenii de știință speră să înțeleagă mai bine cum s-au putut forma aceste prime găuri negre supermasive atât de repede după Big Bang. Acest lucru ridică întrebări fundamentale: ce condiții au permis acestor obiecte colosale să crească atât de repede într-un univers încă tânăr? Și care a fost influența lor asupra galaxiilor care i-au găzduit?
Identificarea lui J0410-0139 nu este doar o performanță tehnică, ci și o perspectivă valoroasă asupra universului timpuriu. Potrivit lui Eduardo Bañados, astronom la Institutul Max Planck și autorul principal al studiului, descoperirea unui blazar la o asemenea distanță implică faptul că trebuie să fi existat mulți alți quasari în acel moment. Cu toate acestea, majoritatea nu au produs jeturi îndreptate spre Pământ sau și-au emis radiația în alte direcții. Bañados ilustrează acest punct cu o metaforă: „Imaginați-vă că citiți povestea cuiva care a câștigat 100 de milioane de dolari la loterie. Având în vedere raritatea unui astfel de câștig, puteți deduce imediat că trebuie să fi fost mult mai mulți participanți care nu au câștigat o sumă atât de exorbitantă. În mod similar, găsirea unui quasar cu un jet îndreptat direct către noi implică faptul că în acel moment trebuie să fi existat mulți quasari care emiteau în alte direcții.”
Până în prezent au fost identificați mai puțin de 3.000 de blazari. Prin urmare, J0410-0139 deschide calea către descoperirea multor altele în universul primitiv.
