Timp de mai bine de două secole, o eroare istorică a rămas îngropată în arhivele anatomice. Johannes Bückler, alias Schinderhannes, a fost unul dintre cei mai temuți criminali din Germania la sfârșitul secolului al XVIII-lea. După arestarea și execuția sa în 1803, scheletul său a fost păstrat în scopuri științifice la Universitatea din Heidelberg. O confuzie în registrele secolului al XIX-lea a dus la o eroare de identificare: oasele prezentate sub numele său aparțineau de fapt altui condamnat. Astăzi, datorită celor mai recente progrese în analiza genetică și cea izotopică, cercetătorii au ridicat în sfârșit vălul asupra acestei concepții greșite veche de 200 de ani.
Schinderhannes, al cărui nume real era Johannes Bückler, a fost unul dintre cei mai temuți criminali din Germania de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lider al unei trupe de bandiți, el a terorizat regiunea cu peste 200 de crime, inclusiv tâlhări, extorcări și chiar crime. Domnia sa s-a încheiat în 1802, când a fost capturat la Mainz, pe atunci sub control francez. După un proces senzațional, a fost condamnat la moarte și ghilotinat în 1803, alături de alți 19 criminali, inclusiv complicele său Schwarzer Jonas. După executarea lor, mai multe cadavre au fost recuperate în scop științific, o practică comună la acea vreme. Scheletele lui Schinderhannes și Schwarzer Jonas au fost astfel păstrate și studiate, înainte de a fi integrate în colecțiile anatomice ale Universității din Heidelberg. O eroare administrativă din secolul al XIX-lea a dus la un schimb de identități între cei doi bărbați. Timp de peste 200 de ani, înregistrările istorice și expozițiile publice au prezentat apoi scheletul greșit ca Schinderhannes, perpetuând o confuzie care abia acum a fost corectată datorită progreselor științifice. Cercetătorii de la Universitatea din Heidelberg și alți experți internaționali și-au propus să dezlege acest mister. Studiul lor, publicat în Forensic Science International, a folosit mai multe metode pentru a analiza rămășițele umane.
Una dintre primele metode utilizate a fost analiza izotopică. Studiind compoziția chimică a oaselor, oamenii de știință au putut determina originea geografică a individului. Rezultatele au dezvăluit că unul dintre schelete a aparținut unei persoane care a crescut într-o zonă în care solurile sunt formate din sedimente vechi din punct de vedere geologic. Acest detaliu a atras imediat atenția cercetătorilor, întrucât aceste formațiuni stâncoase sunt tipice lanțurilor muntoase Taunus și Hunsrück, patria lui Schinderhannes. În același timp, a fost efectuată o analiză ADN pentru a confirma aceste indicii inițiale. Oamenii de știință au comparat ADN-ul mitocondrial al scheletului cu cel al unui descendent matern al lui Schinderhannes, un stră-stră-nepot care a fost de acord să ofere o probă de salivă. Testele genetice au dezvăluit o potrivire perfectă, dovedind că oasele au aparținut într-adevăr faimosului haiduc.
O examinare cu raze X a oferit și dovezi suplimentare. Cercetătorii au observat fracturi și deformări osoase care erau în concordanță cu leziunile cunoscute ale lui Schinderhannes. Conform înregistrărilor istorice, i s-a rupt brațul de complicele său Schwarzer Jonas în timpul unei cearte violente. În plus, se pare că și-a rănit grav piciorul în timp ce sărea dintr-un turn pentru a scăpa de arest. Aceste indicii fizice, în perfect acord cu relatările istorice, au făcut posibilă înlăturarea definitivă a îndoielilor cu privire la identitatea scheletului.
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
