Întotdeauna am spus că munca poate fi transformată în joacă, iar în acel moment toți ne-am dubla imediat eficiența. O echipă de la Universitatea din California a reușit să transforme însă procesul de învățare într-un joc 3D.
CodeSpells este un joc RPG (role-playing game) 3D care îi învață pe elevii scolii primare și gimnaziale limbajul de programare Java. Cum? Personajul care te reprezintă în joc trebuie să îndeplinească mai multe obiective prin crearea unor vrăji spectaculoase. Vrăjile pot fi executate doar dacă sunt programate în Java. În tot acest timp, jocul te ghidează în drumul tău, explicându-ți cum să ajungi la anumitele vrăji. Echipa americană a testat deja jocul cu 40 de fete cu vârste între 10 și 12 ani fără cunoștințe de Java. Ei bine, copilele au fost atât de atrase de joc încât în doar o oră au reușit să învețe câteva principii de bază ale limbajului de programare.
Jocul poate fi descărcat deja gratuit însă deocamdată doar în varianta pentru Mac (Macintosh) de aici. Totuși, americanii spun că în curând vor lansa și o variantă pentru PC.
Sursă: Gizmag