4.8
(21)

Spre rușinea mea, abia de curând am aflat de OceanX, echivalentul oceanic al SpaceX, cu diferența că cea dintâi nu caută să obțină profituri, fiind susținută financiar de miliardarul american Ray Dalio.

Biografia lui Dalio, pe scurt

Ray Dalio este un renumit investitor american, autor și fondator al fondului de investiții Bridgewater Associates, unul dintre cele mai mari și de succes fonduri de hedging (o strategie financiară folosită pentru a reduce riscurile potențiale în fața fluctuațiilor de preț sau alte variabile de piață) din lume. Născut pe 8 august 1949, Dalio a devenit o figură centrală în lumea finanțelor datorită abordărilor sale unice în materie de investiții și management. El este supranumit ”Steve Jobs al investițiilor”, datorită succesului lui în afaceri.

Dalio este cunoscut pentru metodologia sa de investiții bazată pe ceea ce el numește “principii radicale de transparență și meritocrație”. Pentru că principiile lui Dalio pot fi aplicate și de noi, dați-mi voie să vă prezint, pe scurt, și schematic, câteva dintre ele:
1. Acceptarea realității și confruntarea cu ea: Ray Dalio subliniază importanța de a accepta realitatea așa cum este, indiferent cât de dureroasă sau dificilă ar fi. Adevărul ne poate ghida spre decizii mai bune și mai eficiente.
2. Procesul în cinci pași pentru obținerea a ceea ce îți dorești în viață. Primul pas ar fi stabilirea clară a obiectivelor. Al doilea pas ar fi identificarea, cu sinceritate, a obstacolelor care te pot împiedica să îți atingi obiectivele. Al treilea pas ar fi analiza ți înțelegerea relațiilor dintre probleme. Al patrulea pas ar fi identificarea modului în care pot fi depășite obstacolele. În fine, al cincilea pas ar fi implementarea soluțiilor și ajustarea lor în funcție de feedback.
3. Receptivitatea radicală: asta implică să fi deschis la feedback și la învățare continuă. Dalio crede că fiecare experiență poate fi o oportunitate de creștere.
4. Înțelegerea diversității umane: oamenii sunt diferiți. Dalio susține că înțelegerea acestor diferențe și adaptarea la ele este esențială pentru succes.
5. Luarea eficientă a deciziilor: principiile lui Dalio se bazează pe cântărirea credibilității. În loc să acorzi aceeași greutate tuturor opiniilor, este necesară evaluarea credibilitatea surselor și luarea de decizii informate.

Pe lângă cariera sa de investitor, Dalio și familia sa sunt activi în filantropie, prin intermediul Dalio Philanthropies, organizație care susține diverse cauze, inclusiv educația, mediul și inițiativele sociale. Dalio rămâne o voce influentă în lumea finanțelor, iar ideile sale despre ciclurile economice și modul de a gestiona riscul au avut un impact semnificativ asupra modului în care sunt privite piețele financiare moderne.

Sper că nu v-am plictisit prea tare cu această biografie. Pentru a contura mai bine imaginea acestui formidabil miliardar, cred că este bine să trecem iute la implicarea lui în cercetările oceanografice.

OceanX

Înființarea companiei OceanX a fost anunțată într-o conferință din iunie 2018, la care a participat, printre alții și regizorul James Cameron. „Cred că explorarea oceanelor este mai interesantă și mai importantă decât explorarea spațiului”, a declarat Ray Dalio „Avem misiunea de a le arăta oamenilor asta. OceanX le va permite exploratorilor și cercetătorilor să exploreze oceanul nevăzut, să viziteze zone neexplorate ale lumii, să observe creaturi rare de adâncime și să realizeze descoperiri științifice pentru ca mai apoi să aducă toate aceste minuni către publicul larg prin intermediul mass-media.” ”Echipa noastră de oameni de știință, cercetători și realizatori de film, inclusiv de la Woods Hole Oceanographic Institution și BBC (…) va explora oceanele și va prezenta și povești interesante pentru a inspira o conexiune umană cu marea”. a completat Mark. Dalio, fondator și director de creație al OceanX Media. „Plănuim să vă aducem entuziasmul descoperirii oceanelor așa cum a făcut-o Lumea tăcerii a lui Jacques Cousteau.” De asemenea, OceanX va aduce oceanele la viață prin săli de clasă virtuale, expoziții de muzee, jocuri interactive și afișaje de realitate virtuală, inspirând o conexiune profundă și personală cu oceanele pentru milioane de oameni din întreaga lume.”

După cum vedeți, cercetarea științifică promovată de OceanX este dublată de popularizarea rezultatelor științifice obținute. Vă voi povesti despre asta ceva mai târziu, acum vreau să vă spun câte ceva despre instrumentele de cercetare finanțate de OceanX.

OceanXplorer

OceanXplorer este un adevărat laborator plutitor, unul dintre cele mai moderne, care poate transporta 72 de membri ai echipajului și oameni de știință. Are o lungime de 87,1 m, o lățime de 21,4 m și un deplasament de 5.399 t.

La bordul navei sunt instalate patru laboratoare, care pot fi utilizate în diverse scopuri științifice. De asemenea există și un centru media, care permit producerea de materiale destinate publicului larg, în care să fie prezentate rezultatele științifice obținute pe parcursul explorării oceanului. Centrul media cuprinde și două stații de editare completă, o stație de asistență, capacități de streaming video live și capacități de videoconferință.

Nava dispune de facilități pentru echipa de 12 scafandri de la bord. Aici avem, printre altele, clopote de scufundare, cameră de recompresie, echipament de oxigen etc. Aceste facilități permit oamenilor de știință să studieze rapid și direct habitatele interesante.

La bordul navei există un heliport folosit de elicopterul H125 Airbus. Acest elicopter este parcat într-un hanger climatizat și este destinat pentru efectuarea de misiuni la mare distanță, transportul  echipelor de cercetare și filmarea din înaltul cerului

Nava dispune de platforme de senzori oceanografici, inclusiv Gondola, o nouă platformă cu senzori, instalată sub chilă pentru a furniza informații despre zonele cercetate. Sonarul cu care este echipată permite cartografierea fundului oceanului până la o adâncime de 8.000 m.

Nava dispune de două submarine Triton, (numite Neptun și Nadir) cu un echipaj  de trei persoane, cu capacitatea de a scufunda la adâncimi de până la 1.000 m adâncime timp de până la 12 ore. Ele sunt dotate cu echipamente pentru recoltarea de eșantioane. Acestora li se adaugă Argus Mariner XL, care este un submarin controlat de la distanță (remotely operated vehicle, ROV)  și un vehicul subacvatic autonom Remus 6000 (autonomous underwater vehicle, AUV) care au capacitatea de a coborî până la 6.000 sub suprafața oceanului.

Submarinul Triton
Argus Mariner XL
Remus 6000

La bordul navei OceanXplorer se mai află și un instrument cu ajutorul căruia de poate măsura conductibilitatea și temperatura apei în funcție de adâncime și se pot recolta eșantioane de la adâncimi de până la 6.800 m.

Avem și vehicule care acționează la suprafață. Unul este Otter Pro USV, un vehicul autonom de suprafață (Unmanned Surface Vehicle) conceput pentru a merge în zone prea periculoase sau prea puțin adânci pentru OceanXplorer. Este echipat cu un set de sonare de cartografiere a fundului mării. Acestora li se adaugă o cameră video 360 de grade, un LiDAR și o cameră hiperspectrală. Cel de-al doilea, Metal Shark, este o șalupă cu echipaj lungă de 11,6 m. Ea este echipată cu un sonar multifascicul, pentru cartografierea fundului oceanului, și cu un biosonar, pentru observarea habitatelor submarine. 

Otter Pro USV

Cu asemenea echipamente este firesc ca rezultatele obținute să fie extrem de valoroase, ajutându-ne să descifrăm tot mai multe din tainele oceanului planetar. Acesta este obiectivul OceanX. Ray Dalio se plângea că numai 4% din mările lumii au fost cercetate în detaliu. OceanXplorer va ajuta să creștem (sper eu) semnificativ acest procent. Am dat o căutare după ”OceanX” pe Google Scholar. Am descoperit peste o sută de lucrări științifice care au la bază date colectate de laboratorul plutitor OceanXplorer. Evident, nu am cum să vă prezint toate descoperirile realizate în cadrul programului derulat de OceanX. Cu voia dumneavoastră, voi face un scurt rezumat.

OceanXplorer a ajutat la descoperirea de noi specii de organisme în adâncurile oceanului. Acestea includ specii noi de pești, corali și alte forme de viață marine. Expedițiile OceanX au adus la lumină ecosisteme izolate și necunoscute până atunci. De asemenea ele au oferit o imagine detaliată a ecosistemelor fragile de la mari adâncimi, cum ar fi recifele de corali de apă rece și comunitățile din jurul izvoarelor hidrotermale. OceanXplorer a avut acces la adâncimi oceanice, care au fost anterior inaccesibile, datorită echipamentelor sale avansate, pe care le-am prezentat mai sus. Expedițiile au permis cartografierea fundului oceanic, descoperind caracteristici geologice necunoscute, cum ar fi canioane subacvatice, vârfuri montane și câmpuri hidrotermale. Cercetătorii de la bordul laboratorului plutitor OceanXplorer au analizat efectele schimbărilor climatice asupra oceanelor, inclusiv fenomenul de albire a coralilor și creșterea acidității oceanului. Aceste studii sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care activitățile umane afectează ecosistemele marine și contribuie la soluții pentru protejarea acestora.

Vă rog să rețineți, acesta este doar un scurt rezumat al realizărilor științifice ale companiei OceanX. Dar trebuie să mai adaug ceva, așa cum vă spuneam, Ray Dalio introdus printre obiectivele ei și popularizarea rezultatelor. Despre asta aș vrea să vă spun câteva cuvinte.

Popularizarea științei

OceanX diseminează către publicul larg informații științifice despre oceanul planetar pe mai multe canale. Ele pot fi găsite pe propriul site, unde puteți descoperi multe scurte clipuri video fascinante, în care sunt prezentate misiunile la care a participat, de-a lungul timpului OceanXplorer. De asemenea tinerii, cu vârste între 18 și 22 de ani, pot participa la The Young Explorers Program, care le permite, celor selectați să se îmbarce la bordul laboratorului plutitor pe perioade cuprinse între 1-10 zile. Programul include cursuri de oceanografie, mass-media și include prelegeri susținute de profesori de talie mondială.

Nu este nevoie ca elevii să fie prezenți la bordul lui OceanXplorer pentru a se pune la curent cu oceanografia. Prin programul Classroom Livestream, elevii din școala primară sau gimnazială pot participa la o sesiune virtuală de 30 de minute în care pot afla informații despre explorarea oceanelor și activitatea companiei OceanX.

O altă cale de popularizare a științei este serialul Exploratorii Oceanelor, realizat de marele regizor James Cameron, care a fost lansat în 2024 de National Geographic. Dacă aveți abonament la stream-ul Disney Plus, puteți urmări primele șase episoade, pe care vi le recomand cu toată căldura.

Încheiere

Iată deci încă un miliardar care nu este preocupat numai de mărirea averii lui, ci și de progresul civilizației umane. Am convingerea că el îmi va mai oferi ocazia să scriu despre el, pentru că mă aștept ca cercetătorii de la bordului lui OceanXplorer vor face descoperiri importante, pe care vor trebui să vi le prezint în paginile acestei reviste.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4.8 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 21

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?