Se numește „pielea oceanului”. Invizibil cu ochiul liber, acest strat subțire de apă, gros de mai puțin de 2 milimetri, acoperă toate mările lumii. Mult timp, cercetătorii au bănuit că acesta joacă un rol în schimbul de gaze dintre atmosferă și oceane, fără a putea măsura impactul precis. Însă un nou studiu condus de o echipă de la Universitatea Exeter, în colaborare cu Agenția Spațială Europeană (ESA), tocmai a confirmat o ipoteză crucială: pielea oceanului contribuie semnificativ la absorbția dioxidului de carbon (CO₂), unul dintre principalele gaze cu efect de seră. Și mai bine, se crede că această absorbție a fost mult subestimată până acum.
Pielea oceanică este zona situată chiar la interfața dintre aer și apă. Aceasta este puțin mai rece decât straturile de apă subiacente – o diferență minusculă de temperatură, dar suficientă pentru a modifica capacitatea apei de a dizolva gaze. Este exact ceea ce demonstrează noul studiu publicat în Nature Geoscience: această peliculă subțire favorizează captarea CO₂, acționând ca un veritabil tampon climatic. Până în prezent, această idee fusese explorată în principal în modele teoretice sau experimente de laborator. Datorită instrumentelor de la bordul navelor științifice care navighează pe Atlantic, cercetătorii au putut efectua pentru prima dată măsurători precise în condiții reale.
Rezultatele sunt uimitoare. Conform măsurătorilor, Atlanticul absoarbe cu aproximativ 7% mai mult CO₂ în fiecare an decât sugerau estimările tradiționale. Acest lucru poate părea modest, dar dacă această cifră este aplicată oceanelor în ansamblu, ar reprezenta o cantitate suplimentară de CO₂ echivalentă cu de o dată și jumătate cea captată de pădurea tropicală amazoniană în fiecare an. Acest exces de absorbție, care nu a fost luat în considerare până acum în modelele climatice, are implicații majore: ar putea îmbunătăți acuratețea proiecțiilor privind schimbările climatice, redefinind în același timp rolul exact al oceanelor în reglarea emisiilor de carbon.
După cum se știe, oceanele absorb aproximativ un sfert din emisiile mondiale de CO₂ produse de om. Ele reprezintă un pilon-cheie în lupta împotriva încălzirii globale. Dar această funcție are un cost: excesul de carbon dizolvat acidifică treptat oceanele, amenințând biodiversitatea marină. Prin urmare, înțelegerea modului și a vitezei cu care oceanele captează CO₂ este vitală, nu numai pentru cercetare, ci și pentru factorii de decizie politică care se bazează pe aceste date pentru a-și stabili strategiile de reducere a emisiilor.
Prin integrarea acestor noi observații ale pielii oceanelor în bugetele globale de carbon, oamenii de știință își pot perfecționa modelele. În cele din urmă, acest lucru va permite furnizarea unor scenarii climatice mai fiabile – și, prin urmare, elaborarea unor politici de mediu mai eficiente.
Dr. Daniel Ford, autorul principal al studiului, rezumă situația după cum urmează: „Rezultatele noastre confirmă în sfârșit, prin observație, ceea ce teoria sugerează de ani de zile. Acest strat minuscul, dar omniprezent, joacă un rol esențial în schimbul de gaze dintre ocean și atmosferă.”
Implicațiile acestui studiu nu se limitează la cifre. Prin evidențierea rolului subestimat al acestui microstrat oceanic, cercetătorii transmit, de asemenea, un mesaj clar: sănătatea oceanelor este strâns legată de cea a climei globale. Acest lucru pledează în favoarea unei mai bune luări în considerare a ecosistemelor marine în politicile climatice, prin protejarea zonelor de coastă, monitorizarea acidificării oceanelor și sprijinirea inovării în domeniul monitorizării prin satelit.
Poll: Care este rolul pielii oceanului în absorbția dioxidului de carbon?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply