Poate că, într-o bună zi, unele afirmații ce țin de paranormal vor fi verificate prin intermediul unor date ştiinţifice solide. Ar fi însă o prostie să acceptăm astăzi afirmaţiile de acest gen în lipsa unor dovezi adecvate. […] Ar fi mult mai bine, în cazul acelor afirmaţii care nu au fost încă respinse sau explicate în mod adecvat, să ne controlăm nerăbdarea, să tolerăm ambiguitatea şi să aşteptăm – sau, mult mai bine, să căutăm – dovezi care confirmă sau care infirmă.
Carl Sagan, Lumea și demonii ei, Editura Herald, 2015
Cu surprindere constat că în serialul dedicat ”uneltelor”, ce trebuie folosite pentru a nu cădea în ”capcanele cunoașterii”, publicat în revista noastră lipsesc tocmai ele, uneltele. Nu putem găsi indicii despre ele decât dacă analizăm un pic rezultatele folosirii lor. Așa cum am precizat și cu alte ocazii, plec de la ipoteza că autorul seriei de articole dedicate acestui subiect le folosește cu dibăcie pentru a evita căderea în aceste buclucașe ”capcane” ale cunoașterii.
Profit de ocazie și voi folosi recomandarea lui Sagan citată mai sus. De fapt, cred că acesta este cel mai bun sfat pentru cei care nu doresc să nu ajungă să creadă orice li se spune. Să purcedem la treabă.
În 19 decembrie 2001, pe site-ul revistei Magazin, domnul nostru posta textul intitulat ”Forța gândului”. Printre altele este amintit un faimos personaj de renume mondial. ”Lumea are nevoie de ecuații concrete care se pot urmări în rezolvarea lor logică. Exemple despre forța gândului sunt multe, cele mai multe presupunem că se afla în incinta unor laboratoare inaccesibile. Unul din supradotații cu aceasta putere a gândului este Uri Geller. S-a vorbit mult despre insolitul personaj, în acel «mult» stăteau și mai multe contestări, chiar acuzații de iluzionism și altele. Asa că lui Geller nu-i rămânea decât sa le dea o lecție suspicioșilor despre puterea gândului. În ajunul Crăciunului din anul 1989 «paranormalul» Geller a relatat pe larg cum reușise, cu puțin timp în urmă, ca oprească celebrul orologiu de la Parlamentul englez, asa-numitul Big-Ben, cu forța gândului! Experimentul a rămas în conștiința oamenilor drept unul incredibil și antologic. Într-adevăr, Geller a oprit orologiul, de față fiind numeroși martori. După reușită, pe adresa celebrului supradotat au sosit nu mai puțin de 20.000 de scrisori, în care se relata că, în timpul experimentului și a emisiunii televizate despre reușita fără precedent, ceasurile reformate din mii de locuințe au început sa funcționeze, ca și cum o armata de ceasornicari ar fi umblat la ele!”
Încă de la început este de remarcat faptul că avem de-a face cu o relatare a lui Uri Geller despre faimoasa sa reușită. Asta ar fi trebuit să ridice un fanion galben de semnalizare a năzbâtiilor. Ceva e putred aici. Pasul următor este, firesc, verificarea informației. Eu am început chiar cu site-ul lui Uri Geller. Aici am găsit asta: ”Cel mai faimos ceas din lume [Big Ben] s-a oprit vineri timp de trei ore. Inginerii au dat vina pe o defecțiune mecanică. Dar Uri susține că el l-a oprit și că poate să o dovedească. Din casa lui din Berkshire el a explicat: «Am semnat un contract cu o firmă americană de jocuri și ei mi-au cerut să fac un truc. Au venit cu ideea să opresc Big Ben-ul de Revelion, iar eu le-am trimis acordul prin fax.» Vineri, vrăjitorul psihic Uri a decis să pună în aplicare ideea. Uri a adăugat: «Am un templu în care meditez. Am intrat înăuntru, m-am întors cu fața către Londra și m-am concentrat. Eram în biroul meu când soția mea mi-a strigat că Big Ben s-a oprit și că tocmai se anunță la știri. Am sunat la firmă și i-am anunțat. Au rămas înmărmuriți. Faxul era datat și demonstra că i-am anunțat înainte de a se întâmpla. »” Din câte mi-am dat seama, textul de mai devreme a fost publicat într-un tabloid britanic, News of the World, pe 17 decembrie 1989. Am mai găsit relatat evenimentul și în alt tabloid, Weekly World News din 30 ianuarie 1990. Aici am găsit soluția unei probleme pe care o aveam după ce am citit textul postat pe site-ul lui Uri Geller: nenumita firmă americană, cu care tocmai semnase contractul, îi solicitase să facă ceva spectaculos pe perioada sărbătorilor de iarnă. Uri oprise faimosul ceas pe 15 decembrie. De ce s-a grăbit? Uri: ”Compania mi-a cerut inițial să opresc Big Ben-ul de Revelion, la ora 11:59 p.m. Dar eu nu am vrut să stric cuiva distracția de revelion, așa că am decis să aleg data de 15 decembrie.”
Ce este de remarcat? În ambele articole din care am citat Uri Geller declară că era singur în camera sa de meditație atunci când prin ”forța gândului” a oprit faimosul ceas. În textul postat pe site-ul revistei Magazin lucrurile stau cu totul altfel. Citez, pentru aducere aminte: ”Într-adevăr, Geller a oprit orologiul, de față fiind numeroși martori.” Prezența unui număr mare de martori alături de Geller este esențială. Ea ar confirma legătura de cauzalitate dintre aplicarea forțelor paranormale ale lui Uri și oprirea celebrului ceas. Aș mai fi vrut să aflu conținutul faxului trimis către anonima companie americană. Nu l-am găsit pe site-ul lui Geller, nici măcar în ampla sa autobiografie găzduită de același site. Faxul era foarte important, el putând demonstra că lucrurile s-au întâmplat în ziua și la ora anunțate prealabil. Măcar dacă oprirea orologiului s-ar fi produs la ora 11:59 p.m…
De fapt, cred că lucrurile sunt destul de clare, chiar dacă posezi doar un sâmbure de scepticism. Oricine poate afirma că a oprit ceasul Big Ben, mai ales atunci când anunți asta după oprirea lui. Trebuie doar să fi un Uri Geller pentru a găsi mulți naivi care să te creadă. De altfel același tip de argumentare îl găsim și la astrologi. Ei ”prevăd” cu mare precizie marile catastrofe numai după ce ele se produc. Totdeauna știu care au fost combinațiile astrale vinovate.
Cât despre scrisorile susținătorilor care au anunțat că au început să le meargă ceasurile din senin ”ca și cum o armata de ceasornicari ar fi umblat la ele” nu pot decât să îmi pun o mică întrebare. Uri Geller s-a concentrat strict pe oprirea uriașului ceas, trimițând către el uriașa sa energie a minții. Cum a fost posibil ca energia de oprire să devină energie de reparare pentru alte ceasuri? Propun eu o explicație: unda de oprire generată de Uri era înconjurată de una de oprire, din pricina unui principiu de conservare ad hoc de genul: suma opririlor plus suma reparărilor este constantă. Deci, dacă Geller oprea un ceas uriaș, Big Ben, atunci este obligatoriu ca un număr mare de ceasuri mai mici să se autoreparare. Din nefericire, nu avem la dispoziție harta reparărilor spontane ale ceasurilor. Ea ar trebui să ne arate că ele se aflau într-o zonă oarecum învecinată ci fluxul principal, cel care a oprit Big Ben. Desigur, glumesc.
Să vă mai dau un exemplu, tot de pe site-ul revistei Magazin. În 5 octombrie 2017 era postat textul cu titlul „CIA pune pe internet dosarele sale OZN”. Acici putem citi asta: ”Între altele, documentele includ înregistrări ale testelor, efectuate în 1973, asupra lui Uri Geller, care la ora aceea era deja un iluzionist renumit. Sunt detaliate modalitățile în care Geller a reprodus imagini pe care cineva le desena într-o alta camera. El reușea aceasta parțial și cu o precizie variabilă, dar uneori uimitoare, determinând cercetătorii care asistau la experiment sa scrie că: «și-a demonstrat abilitățile de percepție paranormală într-o manieră convingătoare și lipsită de ambiguitate»”.
Este adevărat, documentele cu pricina există pe site-ul CIA și vă recomand cu mare căldură să le parcurgeți și dv. Veți găsi acolo nu numai documentele legate de experimentele realizate la SRI (Stanford Research lnstitute), al căror subiect a fost Uri Geller, ci și extrase din cărți și reviste care le contestă. Surprinzător sau nu, referitor la citatul de pe site-ul revistei Magazin, cercetătorii de la SRI au reușit să publice cercetările lor asupra lui Geller în revista Nature, ediția din 18 octombrie 1974. Știu, veți spune că Nature este o revistă de știință extrem de respectabilă. Acolo nu se publică nimic fără o verificare riguroasă, fără o atentă verificare a metodologiei folosite. De obicei susținătorii lui Geller citează laudativ acest articol, ca fiind o dovadă a abilităților de percepție extrasenzorială a faimosului personaj. Există totuși o mică problemă, editorialul revistei Nature referitor la condițiile în care a fost publicat articolul cercetătorilor de la SRI, care este prezent și pe site-ul CIA. Acolo se explică motivele pentru care articolul cercetătorilor de la SRI, deși ”Referenții au fost unanimi în a aprecia că lucrarea este slabă atât în ceea ce privește metodologia, cât și în prezentare iar detaliile referitoare la modul în care s-a desfășurat experimentul sunt foarte vagi. Referenții consideră că nu s-a ținut seama de metodele acceptat în psihologia experimentală și că, numai din acest motiv, în forma inițială lucrarea nu ar trebui să fie acceptată de or revistă de psihologie. De asemenea, doi referenți au considerat că autorii nu au ținut seama de lecțiile trecutului ale cercetărilor din domeniul parapsihologiei, care este un domeniu complicat și foarte înșelător.” Editorii revistei Nature au considerat că subiectul ar merita atenția oamenilor de știință, ca un prim pas în elaborarea unor metodologi solide pentru cercetarea fenomenelor paranormale. Sunt parțial de acord cu această idee. Era un prim pas, dar care mai apoi nu a fost confirmat de cercetări independente. Uri Geller nu a mai acceptat să fie parte a unor experimente științifice, pe motiv că puterile lui nu se pot manifesta decât în condiții care nu pot fi asigurate de laboratoarele de cercetare… Pentru a rezuma voi spune că cercetările SRI în care a fost implicat Geller nu au putut fi confirmate independent și, din acest motiv, au aceeași valoare ca apa de ploaie.
Poate că voi mai reveni asupra faimosului personaj și, mai ales, asupra cercetărilor paranormale de la SRI. Ultima ispravă a lui Uri Geller a fost aceea că a anunțat, printr-o scrisoare deschisă, că își va concentra forța minții pentru ca Teresa May, pe vremea aceea prim ministru al Marii Britanii să renunțe la Brexit… Ce a urmat știm cu toții.