Noua rachetă Vega (Vettore Europeo di Generazione Avanzata) a Agenției Spațiale Europene (ESA) a decolat ieri, la ora 12:00 ora României, de pe cosmodromul european din Kourou, Guiana Franceză, în zborul său inaugural VV01, în cadrul căruia a transportat cu succes pe orbita circumterestră nouă sateliți, între care și nanosatelitul românesc GOLIAT.
Încărcătura vehiculului, capabil să transporte sateliți cu o masă de 300 până la 2.500 de kilograme către o largă varietate de orbite, a însumat acum 1.500 de kilograme de echipamente pe care le-a ridicat până la altitudinea de 700 de kilometri, până pe orbita heliosincronă.
Racheta Vega este un vehicul de lansare dintr-o singură bucată, alimentat cu un combustibil lichid, cântărește 137.000 de kilograme la lansare, are o înălțime de 30 de metri și un diametru de trei metri. Toți sateliții aflați la bordul navei s-au desprins de aceasta consecutiv, într-un interval de două ore după lansare. Separarea nanosatelitului GOLIAT a avut loc la T0 + 4236 secunde (13:12 ora României), potrivit website-ului ROSA.
Tot potrivit ROSA, satelitul GOLIAT este dezvoltat în conformitate cu standardul internațional CubeSat și își propune realizarea de imagini de înaltă rezoluție, de măsuri ale dozei de radiații și ale fluxului de micrometeoroizi. Datele vor fi transferate stațiilor de la sol pentru analiză și diseminare știinșifică.
Prin intermediul website-ului N2YO.com, puteți urmări în timp real poziția pe orbită a lui GOLIAT, aici.