45 de ani de la cutremurul din 1977: lecții învățate?!

Articol de Dragoș Toma-Dănilă

Pământul este într-o transformare continuă; la fel și lumea în care trăim. Cutremurele fac parte din această transformare, chiar dacă impactul lor asupra noastră poate fi dramatic. Hazardul seismic nu poate fi controlat, în schimb riscul seismic da – atâta timp cât lecțiile trecutului sunt învățate, iar noile rezultate ale științei și tehnologiei sunt aplicate corespunzător.

Cât de pregătită este România să facă față unui nou cutremur major, la 45 de ani de la cel din 4 martie 1977?

După 14 ani de activitate în seismologie, vreau să împărtășesc cu dumneavoastră anumite constatări pe care le descriu, dar mai ales ilustrez direct pe teren în cadrul turului ghidat „Bucureștii și cutremurele”, alături de colaboratorii mei; pe care le prezint în articole științifice, în materiale educaționale, ba chiar și într-un cântec. În toată această situație de tip „drobul de sare”, fiecare dintre noi poate aduce totuși o îmbunătățire.

Bilanț sumbru după cutremurul din 1977

Cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, a provocat cele mai mari pagube seismice din istoria României până la momentul prezent. Acesta s-a produs în zona Vrancea, având o magnitudine mai mică decât a seismului din 1940 (7,4 magnitudine-moment Mw față de 7,7 Mw) dar și o adâncime mai mică (94 de km față de 150). În rapoartele oficiale se menționează că acest cutremur a produs 1578 de morți și 11321 răniți la nivel național, din care 1424 de morți și 7598 de răniți în București. Majoritatea deceselor au survenit ca urmare a prăbușirii totale sau parțiale a 32 de clădiri din București, majoritatea cu structură din beton armat:

• cel puțin 22 blocuri construite înainte de cutremurul din 1940: clădiri precum Belvedere, Casata, Colonadelor, Dunărea, Hotel Victoria, Nestor, Scala, Wilson
• 3 clădiri construite după 1960: Tronsonul F al blocului OD16 din cartierul Militari, Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor și Tronsonul A al blocului 30 din zona Lizeanu.

23 de județe au fost afectate la cutremurul din 1977, principalele fiind Prahova, Vrancea, Vaslui, Iași, Teleorman și Dolj. La nivel național, 214.900 de locuințe au fost avariate, dintre care 32.900 sever. 200.000 de oameni au fost direct afectați, iar 35000 de familii au rămas fără adăpost. 11 clădiri de spital au devenit nefuncționale – 9 fiind în București. 6 clădiri ale universităților, 374 unități de învățământ și 763 unități economice au fost avariate. Putea fi și mai rău: de exemplu, Centrala Termo-Electrică București Vest a fost la un pas de explozie (Buhoiu et al., 1977).

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 afectase multe alte clădiri din București, pe lângă Blocul Carlton – construit în 1936 și prăbușit complet. Unele dintre acestea au fost reparate superficial în condițiile războiului și post-război, unele fiind afectate și de bombardamentele din 1941 și 1944; altele nu au fost deloc reparate – a se vedea crăpăturile de pe fațada Blocului Agiu/Scala. Vulnerabilitatea adițională a clădirilor a constituit și unul dintre motivele pentru care, în 1977, 90% din victimele înregistrate și 70% din pagubele economice au fost în capitală. Alte motive au constat în:

• vulnerabilitatea seismică mare a clădirilor – în special a celor de înălțime mare și medie construite în perioada interbelică. Multe dintre ele nu au fost construite să reziste în mod specific la cutremur. Primul cod de proiectare seismică obligatoriu a fost adoptat în 1963.
• valorile ridicate ale mișcării terenului, cu o distribuție oarecum diferită a intensităților față de ce a arătat cutremurul din 1940 (pe baza căruia s-au realizat hărți de zonare seismică insuficent acoperitoare în anumite zone);
• este de menționat și faptul că, până la obținerea accelerogramei complete a cutremurului din 1977, la o singură stație din București (INCERC din cartierul Pantelimon), multe reglementări tehnice au fost preluate din țări cu evenimente seismice predominante de adâncime superficială (precum SUA) – spectrul de proiectare utilizat fiind neacoperitor în domeniul frecvențelor generate de cutremurele de adâncime intermediară din zona Vrancea.

Cutremurul din 1977 nu a fost urmat de replici semnificative (ca în cazul cutremurelor din 1940 sau din 1990) – doar 4 cutremure cu Mw între 4.0 și 4.8 având loc pe o perioadă de 6 luni după evenimentul principal, conform Catalogului oficial al cutremurelor din România (ROMPLUS).

Dacă doriți să aflați mai multe despre acest cutremur dar și cele care l-au precedat și succedat, vă invit să consultați pagina Expoziției Mobile despre Cutremure (MOBEE), documentarul dedicat de pe YouTube precum și cărțile de referință despre cutremure scanate sau colecția foto cu efectele cutremurelor, disponibile pe site-ul Proiectului Pre-Quake. În lupta cu informațiile false și eronate, aceste resurse constituie unele din cele mai adecvate, ele fiind elaborate de către specialiști în domeniu, respectând și regulile bibliografice.

Lecțiile pe care le-am primit la cutremurul din 1977

La cutremurul din 1977, în baza înregistrării la stația INCERC, dar și a altor date printre care constatările de pe urma prăbușirii anumitor clădiri, codurile de proiectare seismică din România au început să fie adaptate semnificativ la specificul cutremurelor din Vrancea, recunoscându-se gradul insuficient de asigurare la solicitări seismice a construcțiilor. Noi date, colectate și în timpul cutremurelor semnificative din 1986, 1990 și 2004, sau experiența cutremurelor din 1991 din zona Banat, au contribuit, alături de progresul științific la nivel național și internațional, la elaborarea unor coduri de proiectare tot mai performante. Cel în vigoare este P100-1/2013.

Cu toate acestea, nu înseamnă că legea este mereu respectată – mai ales în faza de execuție a clădirilor. Aici, rolul Inspectoratului de Stat în Construcții, al educației din Facultățile de Construcție dar și al unor asociații profesionale precum AICPS (Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți De Structuri) este fundamental. Modificările ilegale aduse apartamentelor (vezi legea nr. 50/1991 și acest articol), degradările materialului clădirilor în timp și consolidările superficiale sau lipsa lor pot constitui astăzi probleme majore – inclusiv la clădirile construite după 1963.

Rolul inginerului Gheorghe Ursu, care a plătit cu viața pentru destăinuirile de la Radio Europa Liberă cu privire la ședința din 4 iulie 1977, în care Nicolae Ceaușescu comanda sistarea lucrărilor de consolidare și trecerea la „tencuiala seismică” (simpla acoperire a crăpăturilor), este unul de mare importanță pentru înțelegerea faptului că lecțiile primite la cutremurul din 1940 nu au fost învățate nici după cutremurul din 1977. Demolarea ulterioară a atâtor imobile din zonele centrale ale orașului a diminuat parțial numărul de clădiri vulnerabile seismic, dar o discuție despre impactul socio-cultural enorm și despre scopurile urmărite este evident necesară.

Astăzi este suficient să vedem starea clădirilor vechi – multe de patrimoniu, din București dar și din alte orașe precum Buzău, Iași, Galați, Brăila, Constanța sau Craiova, pentru a înțelege cât de mare este problema vulnerabilității seismice. Foarte puține clădiri au fost expertizate individual în ultimii 30 de ani și încadrate în clase de risc seismic. Și mai puține au fost consolidate. Lista AMCCRS arată că în prezent se află în București 963 de clădiri, încadrate în clase risc seismic. Din acestea, 363 sunt în clasa I (cea mai vulnerabilă), 154 fiind în categoria evidențiată ca fiind foarte vulnerabilă la cutremurul din 1977: clădiri cu cel puțin 5 niveluri, construite înainte de 1941.

Alte 1533 de clădiri sunt încadrate în categorii de urgență, conform P100-92 din 1992 – acestea fiind de asemenea foarte vulnerabile, chiar dacă expertiza lor s-a făcut mai simplificat. Clădirile pot fi văzute în prezent într-un pdf pe site-ul AMCCRS, dar și mai util, pe o hartă interactivă disponibilă pe site-ul dupacutremur.ro sau în aplicația „Riscul seismic al Bucureștiului” a INCDFP. Pe lista AMCCRS sunt clădiri despre care avem informații mai clare (deși lista AMCCRS nu este mereu actualizată corespunzător – unele clădiri au mai fost demolate, altele apar dublate sau la adrese inexistente etc.), dar lista este evident insuficientă.

În București sunt însă și mai multe clădiri vulnerabile care nu au fost expertizate, după cum arată datele Recensământului din 2011. Sunt și multe cazuri de clădiri similare adiacente – una fiind expertizată și încadrată în clasa I de risc seismic, iar restul rămânând neexpertizate. Exemple: Bd. Nicolae Bălcescu nr. 7 și 9, Str. Boteanu nr. 3, 3A și 3B sau Drumul Taberei nr. 30 și alte blocuri similare din zonă. Nu trebuie de asemenea uitat că nu doar Bucureștiul are clădiri vulnerabile, existând necesitatea de a ști mai exact câte clădiri vulnerabile sunt și în alte orașe importante, care de asemenea stau foarte prost la capitolul expertizare seismică și date publice.

Foarte probabil, nu toate clădirile încadrate în clasa I sau II de risc seismic se vor prăbuși la un cutremur vrâncean major, chiar dacă se vor prăbuși în plus și clădiri care încă nu au bulină roșie. Dar pierderile vor fi mai mari decât la cutremurul din 1977, pentru un cutremur similar ca parametri, conform mai multor estimări recente (printre care Pavel, Vacareanu et al. 2016; Lang et al. 2012 sau Toma-Danila et al., 2015 și 2017): de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii în ce privește numărul de victime, pentru un scenariu nocturn.

În ceea ce privește pagubele economice, este de așteptat ca acestea să fie cu mult mai mari decât la cutremurul din 1977 – și expunerea este mult mai mare. Chiar dacă datele care stau la baza estimărilor sunt limitate, iar metodologiile utilizate induc, inevitabil, un grad ridicat de incertitudini, tot este evidentă existența unei situații îngrijorătoare, pentru care trebuie să ne pregătim. Acum.

În 2017, Proiectul Ro-Risk, coordonat de către IGSU, având ca parteneri pe partea de cutremure pe INCDFP, URBAN-INCERC și UTCB, a evidențiat faptul că din cele 10 hazarduri principale analizate la nivel național, cutremurul poate avea cel mai mare impact în ceea ce privește pagubele. Cel mai periculos este desigur un cutremur cu magnitudine mai mare de 7 din zona Vrancea, care poate afecta mai mult de 50% din teritoriul României – în special zona Moldovei, Munteniei dar și Olteniei; iar magnitudinea maximă posibilă pentru Vrancea poate fi și mai mare decât în 1977: până la 8,1 Mw.

O parte din aceste scenarii, precum și altele aduse în completare, au fost incluse în Concepția Națională de Răspuns Post-Seism, revizuită în 2021. Acest document trebuie să stea la baza pregătirii eficiente în intervenție, în caz de cutremur. Recent au fost lansate, de către Consorțiul EFEHR, modelele de hazard și risc seismic European 2020; hărțile rezultate în baza acestora indică faptul că România are atât unul din cele mai mari niveluri de hazard la nivel European, cât și unul din cele mai mari niveluri de risc seismic. Din nou, suntem în topurile negative.

Alte probleme ale societății actuale, care prefigurează un dezastru și mai mare, sunt:

• blocajele tipice din trafic, datorate numărului mare de mașini;
• infrastructura deficitară (inclusiv spitalicească);
• coordonarea dificilă a entităților publice și private;
• numărul redus al forțelor de intervenție și revenire la starea de normalitate;
• educația necorespunzătoare a populației în ce privește riscul seismic;
• vulnerabilitatea socio-economică ridicată.

Oportunități de reducere a riscului seismic

Conștientizarea problemei este un prim pas. La nivel de percepție, studii printre care Armaș et al. (2017), Calotescu et al. (2018) sau Toma-Dănilă et al. (2021) evidențiază o teamă pronunțată a populației de cutremur, dar și o amânare în a acționa pentru reducerea riscului seismic. Până la urmă, nu simțim cutremure puternice atât de frecvent, precum japonezii, pentru a ne mobiliza… Sunt foarte interesante statisticile de accesare a resurselor după cutremure, imediat după un eveniment național mai important. Dar după câteva zile, totul revine la valorile de trafic tipice – scăzute.

De multe ori am impresia că nu se trece la fapte pentru că problema este atât de mare și sensibilă încât nimeni nu vrea să și-o asume. Cum există o probabilitate destul de mare ca un cutremur major să nu aibă loc în timpul unui mandat politic de 4 ani și cum măsurile reale de reducere a riscului seismic pot avea un caracter profund nepopular sau pot duce la cheltuieli masive, pe durata multor ani – mai bine lăsăm timpul să treacă și ne rugăm la Dumnezeu.

Faptul că nici măcar sancționarea conform legilor în vigoare a unor abateri evidente nu există – de la îndepărtarea panoului cu bulină roșie („Clădire încadrată în clasa I de risc seismic”) la tolerarea activităților comerciale și a cazărilor în regim hotelier în clădiri RS I sau la nesancționarea celor care nu își întrețin fațadele, ba chiar le și acoperă pe cele ale clădirilor de patrimoniu cu mash-uri uriașe, arată incapacitatea administrației de a gestiona riscul, dincolo de nivelul declarativ.

Am scăpa poate de multe probleme dacă s-ar putea prezice exact data, ora, magnitudinea și locația unui cutremur (că este în Vrancea o știm, dar adâncimea contează) – măcar am putea salva oamenii.

Din păcate, toate eforturile serioase, științifice, de pe Glob, de identificare a precursorilor seismici sau a relațiilor statistice între cutremure nu au oferit rezultate cu grad mare de încredere. Inițiative recente din România (printre care Seismic Center sau Ionoterra) – fără baze solide științifice, dar foarte ușor primite de către publicul larg neavizat, ca o alternativă la discursul „nu se poate (deocamdată)”, s-au dovedit a fi din punctul meu de vedere doar praf în ochi; predicție înseamnă menționarea cu succes a datei, locului și magnitudinii evenimentului așteptat. Predicția meteo, pentru un fenomen observabil predominant la suprafața Pământului, dă erori mari la un interval mai mare de câteva zile. D-apoi când ai de-a face cu o sursă seismică îngropată în Pământ atât de adânc, precum este Vrancea? Influențată inclusiv de sistemul complex din interiorul Pământului?

INCDFP lasă o poartă deschisă în domeniul predicției cutremurelor, prin monitorizarea variațiilor câmpului magnetic, electric, radio, infrasonic, bioseismic sau geochimic, în special în zona Vrancea, existând proiecte de cercetare în acest domeniu precum AFROS sau PhENOMeNAL. Sistemele recente de tip Operational Earthquake Forecast încep să producă prognoze seismice potențial utile; în cadrul Proiectului European TURNkey, un astfel de sistem a fost implementat și pentru România. Dar încă nu ne putem baza pe ele.

Chiar și așa, evoluția științei în domeniul seismologiei și ingineriei seismice oferă astăzi noi instrumente de înțelegere a fenomenului seismic și implicațiilor acestuia, utile în reducerea riscurilor și documentarea mai detaliată a experienței unui viitor cutremur major.

România are la momentul de față una dintre cele mai dense rețele seismice. Aceasta facilitează detecția cutremurelor tot mai mici și a exploziilor de pe teritoriul României, dar și a cutremurelor sau exploziilor nucleare suficient de puternice de oriunde pe Glob. Rețeaua administrată de INCDFP are în componență 123 de seismometre și 163 de accelerometre instalate în câmp liber, în 171 de locații de pe teritoriul României (Marmureanu et al., 2021). Toate acestea (precum și stațiile din apropierea României cu care există acorduri pentru schimbul de date seismice) contribuie la calculul rapid și automat al parametrilor cutremurelor, la generarea de hărți de tip ShakeMap care estimează distribuția mișcării terenului și a valorilor de intensitate precum și la generarea hărților de estimare a pagubelor, prin intermediul SeisDaRo – totul în 10-15 minute după un cutremur cu magnitudine mai mare de 3.

Desigur, aceste sisteme pot fi și au fost folosite pentru generarea de scenarii seismice reprezentative. Acestea au fost utilizate, de exemplu, în cadrul exercițiului SEISM2019 dar și la planurile de apărare la cutremur a mai multor județe. O analiză rapidă a Catalogului de Cutremure ROMPLUS poate arăta că în ultimii ani sunt tot mai multe cutremure; multe dintre ele au fost dintotdeauna, doar că nu am avut noi până acum suficiente stații seismice în apropiere, fiind vorba de cutremure cu magnitudini mici, pentru a le localiza.

Pentru cutremure mai mari de 4,5 Mw din zona Vrancea, Sistemul Rapid de Alertare (REWS) furnizează alerte rapide, cu 20-25 de secunde pentru București, 40-43 de secunde pentru Constanța sau 48-53 de secunde pentru Craiova, înainte de ajungerea undei secundare (S) – mult mai distructivă față de unda primară (P). Față de multe alte zone seismice din lume unde cutremurele sunt apropiate de suprafață, acest interval de timp este mai generos pentru zonele ceva mai îndepărtate de zona Vrancea – datorită adâncimii acestora și vitezei de propagare diferită între undele P (în medie, 5-7 km/s în litosferă) și S (în medie, 3-4,5 km/s în litosferă).

Cu toate acestea, alertarea în masă a unei populații neinstruite ar putea crea mai mult rău decât bine:

• Dacă are loc un cutremur care nu dărâmă toată clădirea, ci doar scările și elementele nestructurale precum fațada, acestea omorând oamenii panicați care, primind alerta de cutremur, au fugit speriați din apartamente?
• Dacă toți oamenii de la un spectacol, primind mesajul, se calcă în picioare încercând să evacueze clădirea?
• Dacă serverul REWS este spart și se generează o alertă falsă? Faptul că mulți oameni care au primit pe 3 martie 2017 alerta falsă a aplicației Biziday (cu privire la producerea unui cutremur cu magnitudinea 10 la o adâncime de 10 km), au crezut că aceasta este adevărată și mulți au fugit speriați pe scări a arătat atât limitele tehnologice cât și comportamentale. În plus, faptul că atât de puțini oameni urmăriseră în prealabil explicațiile utilizării aplicației și a reacțiilor recomandate spune ceva. Bine că nu a fost nimeni grav rănit.
• Dacă nu toate telefoanele primesc, în timp util, alerta (vezi cazul SMS-urilor de la Ro-Alert)? În mod cert, nivelul bateriei, conexiunea la internet dar și capacitățile punctelor de transmisie din rețea pot duce la pierderea unor secunde atât de importante.
• Anumiți operatori industriali au declarat că pierderile pe care le-ar putea înregistra prin închiderea automată a infrastructurii lor critice, în baza alertei REWS, ar fi în majoritatea cazurilor mai mari decât pierderile posibile generate de cutremur (datorită costurilor de întrerupere a activității și a celor din procesul de repornire).

În prezent, alertele REWS sunt transmise de către INCDFP atât Centrelor pentru Situații de Urgență ale Guvernului sau IGSU, cât și anumitor operatori industriali și comerciali. De asemenea, ele sunt transmise și unui grup de utilizatori de test, prin canale de:

• Telegram (@alertacutremur_bot sau @earthromaniabot)
• Twitter (@cutremurinfo, @rews_INCDFP, @incdfp sau @earthbotro)
• Skype (@EarthBot).

REWS poate contribui în anumite situații la reducerea pagubelor, dar este complicat de asumat o responsabilitate, de stabilit o strategie de alertare (inclusiv bazată pe automatizări) și un disclaimer care să cuprindă toate situațiile posibile. Poate că dacă oamenii ar fi mai bine instruiți și testați periodic, ideea de alertare ar putea totuși funcționa.

La ce mai pot folosi înregistrările stațiilor seismice în câmp liber (neinfluențate de comportamentul unei clădiri)? La elaborarea unor modele de predicție a mișcării solului, care să considere cât mai bine atât efectul sursei cât și efectul geologiei locale, și astfel, la hărți de hazard care să contribuie la o proiectare mai adecvată a structurilor construite. După un viitor cutremur major, care în mod sigur va fi mai bine înregistrat, harta de hazard seismic utilizată în proiectare va fi cert îmbunătățită; asta dincolo de probabilitatea de depășire considerată – care, conform recomandărilor EuroCode8, ar trebui să fie și probabil va fi în curând de 10% în 50 de ani, pentru clădirile rezidențiale tipice.

În plus, prin instrumentarea seismică a clădirilor și dezvoltarea unor sisteme de monitorizare structurală capabile să ofere evaluări ale stării de sănătate a structurii, se creează premisele furnizării de soluții concrete de asistență decizională pentru situații de urgență și planificare a continuității afacerii.

Instrumentarea seismică poate ajuta în luarea mai rapidă a unei decizii în ce privește reocuparea unei clădiri post-cutremur. INCDFP are în prezent 11 clădiri instrumentate, cu cel puțin 2 senzori de accelerație (5 și cu senzori GNSS), printre care Arcul de Triumf, clădirea Victor Slăvescu a ASE, blocul-turn IFA din Măgurele sau Hotel Unirea din Focșani.

Alte instituții din România ce administrează astfel de sisteme sunt URBAN-INCERC și UTCB (puteți găsi detalii în Tiganescu et al., 2022). În curând, rezultatele unor proiecte precum TURNkey și PREVENT urmează să devină tot mai vizibile. Accesul la metadate și date deschise din domeniul Științelor Pământului începe să nu mai fie de asemenea o problemă. Inițiative precum EPOS, EPOS-RO și SETTING, care își propun furnizarea unor platforme de vizualizare, descărcare și procesare a datelor din domeniul Științelor Pământului, sau EIDA din cadrul ORFEUS, care facilitează descărcarea datelor seismice în timp real, înlătură deja barierele cu privire la accesul la date.

În cadrul lucrării mele de doctorat dar și a unor proiecte de cercetare precum TURNkey și Pre-Quake, am analizat un alt aspect cu privire la riscul seismic: implicațiile unui cutremur asupra rețelelor rutiere de transport. Evident, Bucureștiul a constituit un studiu de caz foarte ofertant. Metodologia pe care am pus-o la punct, intitulată Network-risk, a evidențiat:

• care sunt zonele ce pot deveni inaccesibile în caz de cutremur, prin blocarea drumurilor cu moloz de la clădirile vulnerabile prăbușite – zona centrală, cum era de așteptat, dar nu doar centrul vechi, ci și mult din „District 40”;
• care sunt implicațiile traficului tipic și post-cutremur asupra timpilor de intervenție pentru ambulanțe sau pompieri, precum și importanța liniilor de tramvai delimitate;
• care sunt rutele vitale pentru acces în zone afectate și spitalele care pot juca un rol mai important din prisma locației și capabilităților.

Cel mai recent articol publicat pe această temă, apărut în Frontiers in Earth Science (Toma-Danila et al., 2022), conține trimiteri către manuale de utilizare și baze de date inclusiv cu spitalele și detașamente de pompieri din București-Ilfov (date care nu sunt încă puse pe vreo hartă publică și făcute descărcabile în GIS de vreo autoritate). Rezultatele au fost integrate și în aplicația webGIS „Riscul seismic al Bucureștiului”. Aplicarea acestei metodologii, inclusiv în timp real, sper să ducă la o planificare mai eficientă a intervenției și infrastructurii și, desigur, la salvarea de vieți.

Știința are și mai multe de spus, dar trebuie băgată în seamă, chiar dacă cercetătorii nu știu mereu să își „vândă marfa” (punând câteodată prea multe paranteze în ce privește incertitudinile și gradul lor de utilizare – vedeți?). Vreau să menționez totuși, ca opinie personală, faptul că lipsă de viziune (dincolo de ce este scris în strategiile scorțoase), de orientare concretă către aplicabilitate, de cooperare eficientă, inclusiv datorită orgoliilor nejustificate, există și în domeniul studiului cutremurelor. Este și o finanțare insuficientă și de predictibilitate în acest domeniu, însă nu cred că existența suficientă a acesteia ar rezolva problemele, datorită celorlaltor limitări; se poate observa că destule proiecte ambițioase, finanțate până acum, nu au furnizat rezultate satisfăcătoare, platforme funcționale sau baze de date deschise – conform promisiunilor.

În reducerea riscului seismic, rolul inginerilor și constructorilor este unul major, dar din păcate România o duce tot mai prost la acest capitol. Numărul experților tehnici capabili să evalueze post-seism clădirile și să facă proiecte adecvate de consolidare este tot mai mic. În plus, nu am auzit ca în ultimii ani să se fi făcut un exercițiu pe teren, de pregătire a specialiștilor care trebuie să decidă rapid, post-seism, dacă o clădire primește placardă roșie, albastră, galbenă sau verde, în baza ME-003-2007.

Pe de altă parte, în ultimii ani, în special după articolul-semnal-de-alarmă din 2017 al Georgianei Ilie, dar și după incendiul de la Clubul Colectiv, societatea civilă a început să se implice în reducerea riscului seismic și creșterea rezilienței comunităților. Printre ONG-urile reprezentative menționez ARCEN, CivicNet, Clubul Câinilor Utilitari, Code4Romania, Crucea Roșie Română Sector 6, geo-spatial.org, Fundația Comunitară București și Timișoara, MKBT, RE:RISE, RVSU – sper că nu am uitat pe nimeni. Aceștia au propus sau implementat diferite soluții: de la pregătirea individuală a populației și a voluntarilor la crearea de materiale digitale și fizice care să prezinte situația clădirilor cu risc seismic și a măsurilor ce pot fi întreprinse pentru consolidarea lor.

Organizarea din cadrul Programului de finanțare „Bucureștiul pregătit” a dus la o mai bună concentrare pe teme prioritare, dar și la o coordonare mai bună între diferite entități. Faptul că anumite ONG-uri au protocoale cu instituții precum DSU, IGSU sau din mediul academic arată dorință de conectare cu necesitățile dar și experiența din sistem.

Participarea la acțiuni comune – de pregătire la cutremur sau de intervenție, este un lucru necesar; este cert că instituțiile statului nu au singure capacitatea de a gestiona complet problema riscului seismic, iar necesitatea formării unor comunități reziliente și implicate este foarte mare.

Implicarea Băncii Mondiale s-a dovedit în ultimii ani de asemenea foarte importantă – atât prin coordonarea ședințelor de lucru pe tema riscului la dezastre, cât și prin programele financiare derulate și sprijinul unor instituții precum MDLPA, DSU și IGSU (de exemplu, sprijin pentru Strategia Națională de Reducere a Riscului Seismic).

Un lucru care însă personal nu îmi place în abordările anumitor ONG-uri este gradul de superioritate afișat (toți suntem „specialiști”), nesusținut de cunoștințe cu adevărat solide pe o tematică așa de complexă cum este riscul seismic. Dezvoltarea unui cult al eroului alternativ (care prinde la un public evident dezamăgit de sistem) poate fi accesibilă, dar nu mereu pozitivă – fără:

• o sinteză și un mesaj care să țină cont de ce s-a făcut anterior – și rău dar și bine;
• efectuarea unei munci de calitate în spate, cu referințe adecvate, care să fie eventual verificată, validată sau preluată de către o autoritate în domeniu;
• prezentarea reușitelor prin intermediul unor indicatori de performanță elocvenți: chiar dacă mesajul ajunge la multe persoane, câți urmează sfaturile? Un like la o postare nu este suficient. Este de asemenea ușor să critici, dar mult mai greu să vii cu soluții funcționale.

Cunoștințele de comunicare și PR sunt utile, dar eu cred că în comunicarea riscului trebuie să existe o bază de cunoștințe solidă întâi, sau cel puțin o conectare adecvată la cei care știu, dar nu au timp și chef să comunice lucrurile pe înțelesul publicului larg. În prezent există destule resurse utile dezvoltate și inițiative dezvoltate pe tema riscului seismic din România; multe dintre ele poate că nu arată cum trebuie sau nu sunt promovate suficient, dar roata nu trebuie reinventată și nici resursele duplicate și dispersate, după cum și cât înțelege fiecare.

Chiar și cu pandemia, evenimentele care marchează momentul de comemorare pentru cutremurul din 1977, dar și 1940 au început să fie mai bine închegate, printre acestea numărându-se „4 martie – o zi despre cutremure” din 2019, „Zilele Protecției Civile: 26 februarie – 4 martie 2020” (cu sprijinul DSU și IGSU), „4 martie 2021 – Întrebările tale despre cutremure pot primi un răspuns”, simpozioanele de la Academia Română, Turul ghidat „Bucureștii și cutremurele” (2019 – 2022) sau evenimentul online „45 de ani de la cutremurul din 1977. Lecții învățate?!”(2022).

În cadrul altor evenimente importante de popularizare a științei printre care AstroFest, Sci-Fi Fest (organizate de Știință și Tehnică), Noaptea Cercetătorilor Europeni, Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, Conferințele Comunității „Educație pentru Știință” sau evenimentele SeismoLab de la Timișoara s-a vorbit de asemenea mult despre cutremure.

Conferințe importante precum Understanding Risk Bucharest 2019 sau a 3-a ediție a Conferinței Europene de Inginerie Seismică și Seismologie (3ECEES), ce va avea loc la București în perioada 4-9 Septembrie 2022, arată încrederea comunității științifice internaționale în cea din România și legăturile strânse dintre acestea. Întâlnirile Antiseismic District sau sesiunile de training ale Crucii Roșii Române – filiala Sector 6 au avut de asemenea un rol important la nivelul comunitar. La fel – și exercițiile salvatorilor voluntari. Destul de individual, vloggeri printre care Zaiafet, Atenție, cad mere!, ScinapseRo, Marius Șoflete, Science Facts și Stellarium au abordat recent subiectul cutremurelor – cu un număr semnificativ de vizualizări, comentarii și aprecieri. Materiale video cu specialiști din domeniu încep să apară tot mai des, dar…

Dincolo de faptul că se vorbește în ultimii ani mult mai mult despre problema seismică, de la conștientizare la acțiune este o cale mult mai lungă, indicatorii de performanță fiind destul de greu cuantificabili. Paginile site-ului Expoziției Mobile despre Cutremure (MOBEE) au câteva zeci de mii de accesări; aplicația „Cutremurele din România și efectele lor” a acumulat 65.000 de vizualizări, din octombrie 2017 până în prezent, iar aplicația „Turul ghidat digital Bucureștii și cutremurele” 30.000 de vizualizări, din februarie 2019 până în prezent.

Și ce? Câte persoane din acestea au luat vreo măsură concretă de reducere a riscului seismic? Provocarea mea, lansată în 2020, care presupune postarea publică pe rețelele de socializare a unor fotografii sau videoclipuri cu locul considerat sigur la cutremur, cu rucsacul pentru situații de urgență și acțiuni întreprinse pe partea de pregătire la cutremur, utilizând #pregatitlacutremur, a primit foarte puține răspunsuri la apel; în condițiile în care provocarea a fost promovată către toți oamenii pe care i-am pregătit la cutremur, care au participat la turul ghidat „Bucureștii și cutremurele”, care mi-au văzut prezentările sau care au văzut online materialele dezvoltate de către mine – să tot fie câteva mii.

Nici măcar colegii de breaslă și prietenii apropiați nu au rezonat provocării – nominalizați sau nu. Ce să mai spun despre distribuiri? Poate că este valabilă vorba aceea – fă ce spune popa, nu ce face popa. Sau pur și simplu nu sunt eu convingător. Încearcă cineva?

Rezultatele programelor de consolidare a clădirilor vulnerabile (nu doar renovare sau anvelopare termică) sunt parcă tot mai modeste, în condițiile în care clădirile pun în primul rând în pericol viețile; este o discuție foarte lungă pe acest subiect, cu mulți vinovați – trag speranța că după cutremur nu doar morții vor fi singurii vinovați.

Perspectiva PNRR, a aplicării noilor strategii de reducere a riscului seismic și legi din domeniu de către MDLPA și a autorităților locale sau finalizarea consolidării unor clădiri reprezentative din București precum Blocul ARO/Patria (filmat aici din dronă) ar putea constitui exemple că lucrurile totuși se mișcă. Experiențe de succes în clădiri prioritare, precum spitale și școli, plus clădiri publice în care procesul de convingere a locatarilor cu privire la importanța consolidării nu ar trebui să tergiverseze lucrările, ar trebui să arate că se și consolidează, nu doar se expertizează.

În loc de final

După cum ați putut vedea, lucrurile nu sunt tocmai roz, ci mai curând gri. Sper ca după citirea acestui articol, să fiți suficient de motivați pentru a lua măsuri urgente de reducere a riscului seismic și a vă implica în această problemă, începând cu:

• informarea despre cutremure din surse sigure, precum Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fii Pregătit”, site-ul INCDFP și Expoziția Mobilă despre Cutremure (MOBEE);
• asigurarea siguranței clădirii în care locuiți și lucrați – în acest demers vă stă la dispoziție Toolkit-ul Seismic-alert pentru asociații de proprietari și proprietari; monitorizarea degradărilor apărute și după caz, solicitarea unei expertize tehnice;
• asigurarea că nu sunt aduse modificări neautorizate la structura de rezistență a clădirii. Executarea lucrărilor de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru, dar fără montarea de instalații grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii fără a vă asigura că acestea nu afectează structura de rezistenţă.
• fixarea obiectelor care prin cădere pot provoca răni grave sau amplasarea lor cât mai jos.
• efectuarea periodică a exercițiilor de pregătire la cutremur, cu familia și colegii de muncă sau școală și stabilirea unui plan pentru situații de urgență;
• informarea cu privire la obligațiile autorităților, administratorilor sau proprietarilor de clădiri dar și cetățenilor cu privire la reducerea riscului seismic; semnalează problemele identificate; printre legile de bază în domeniu sunt: OG 20/1994, Legea 10/1995, HG 1364/2001, Regulamentul din 18.11.2005, Legea 230/2007, Legea 260/2008, P100-1/2013, P100-3/2019 și HG 557/2016 – cu completările ulterioare.
• consultarea unui inginer structurist la achiziționarea sau închirierea unei locuințe, ori măcar citirea unor recomandări avizate propuse de AICPS.
• conectarea la canalele de alertare la cutremur ale INCDFP și la canalele de informare și aplicațiile DSU, IGSU, MAI și MDLPA;
• efectuarea anuală a cursurilor de prim ajutor;
• întocmirea unei asigurări obligatorii (PAD) și facultative a locuinței;
• formarea pe plan local a unor comunități reziliente, care să se poată descurca pe cât se poate autonom în situații de urgență;
• și de ce nu, o plimbare prin București, în compania mea sau a aplicației digitale a turului ghidat „Bucureștii și cutremurele”.
• pregătirea unui rucsac pentru situații de urgență și amplasarea lui preferabil lângă locul pe care îl considerați sigur în locuință. Acesta ar trebui să conțină articole care să vă asigure supraviețuirea timp de 3 zile.

Nu uitați să vă faceți în casă și provizii de alimente neperisabile, apă și alte bunuri de strictă necesitate. De asemenea, să aveți și un extinctor verificat la termen în apartament sau pe holul locuinței.  

Aștept să văd cum v-ați pregătit în fotografii sau videoclipuri postate public pe rețele de socializare, cu #pregatitlacutremur în descriere;

Toma-Dănilă Dragoș este cercetător științific (CS II) în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Are un doctorat în geografie și este administratorul Sistemului pentru Estimarea Rapidă a Pagubelor generate de cutremure în România (SeisDaRo), specialist GIS și membru de bază în echipa de educație-diseminare a INCDFP.