Prima hartă completă a cromozomului Y al bărbaților aborigeni din Australia a relevat faptul că această populație a trăit în izolare completă încă de la sosirea primilor coloniști acum circa 50.000 de ani. Rezultatul este unul surprinzător, atâta vreme cât în mediul științific a existat convingerea că aborigenii de azi sunt hibrizi ai încrucișării dintre acei coloniști originari și o populație sosită din India acum circa 5.000 de ani.
Cromozomul Y se transmite pe linie paternă, iar analiza acestuia a demonstrat fără echivoc că aborigenii au avut o istorie independentă până la sosirea coloniștilor europeni, fără nicio altă imixtiune. Primii australieni sunt urmașii pionierilor care au prăsăit Africa cu succes acum aproximativ 60.000 de ani. Aceștia au urmat ruta sudică a Asiei, ajungând acum circa 50.000 de ani pe străvechiul micro-continent Sahul, micro-continent ce îngloba zona de uscat a Australiei, Tasmaniei și a Noii Guinee.
Studiul aduce, de pe altă parte, și noi întrebări. În acest moment nu există un răspuns care să facă lumină asupra sosirii câinilor dingo în Australia, acum 5.000 de ani, atâta vreme cât ipoteza unei migrații în masă dinspre India spre Australia a căzut. De asemenea, este un mister faptul că navitorii polinezieni au colonizat majoritatea insulelor din Pacific, inclusiv pe cele din apropierea Australiei, însă nu au colonizat și Australia, cea mai mare întindere de uscat din această parte a lumii.