Realitate virtuală este un concept care, azi, sună tare bine. E cool, e trendy, e the next big thing. Toți consumatorii de gadgeturi, geek-șii plus hipsterii hi-tech sunt seduși de ea. Mai ales după faimoasa fotografie, care a bătut cu like & share pe la toate porțile internetului, cu Mark Zuckerberg și „supușii” de la lansarea lui S7.
În fapt, pe parcursul întregului an trecut, știrile despre Oculus Rift au fost devorate mai hulpav decât shaormele picante de la Dristor, iar recent aflăm că jucători mari din industria de electronice, cum ar fi HTC sau SONY (care tocmai ce a anunțat lansarea iminentă a PlayStation VR) intră puternic în jocul tronurilor virtuale, cu produse mass-market (mai mult sau mai puțin) accesibile tuturor.
Realitate virtuală – de la „Omul care tunde iarba” la „Matrix”
„How can you love me? I am not even real. You can’t fall in love with a dream.
You’re more real to me than anything I’ve ever known.” – telenovelă virtuală în „Etajul 13”
Publicul adult – în rândul căruia, cu auto-oroare, am ajuns să mă includ – cunoaște termenul de realitate virtuală încă din anii ’80-‘90 ai secolului trecut, când VR-ul (virtual reality) a fost folosit în tot soiul de filme science fiction de categoria B. Unele chiar reușite (cel puțin pentru adolescentul care eram atunci), spre exemplu: „The Lawnmower Man” (1992), „Ghost in the Shell” (1995) sau „The Thirteenth Floor” (1999).
Chiar de atunci, ni se promiteau tot soiul de minuni psiho-vizuale (să le zic): experiența VR era, în operele de ficțiune, o chestiune complexă, dacă nu aveai un psihic puternic, îți prăjea creierii, de-mi permiteți să mă exprim eufemistic. Încă de la sfârșitul anilor ’70, profetul noir al cyberpunk-ului, scriitorul SF William Gibson, care în mai toate lucrările de tinerețe folosea excesiv VR-ul, ne avertiza de fiecare dată că vom ajunge să confundăm iluzia cu realitatea… și cu toții știm că ăsta e un simptom care se tratează cu o cămașă groasă și albă cu mâneci lungi, stâns legate.
„How do you define ‘real’? If you’re talking about what you can feel, what you can smell, what you can taste and see, then ‘real’ is simply electrical signals interpreted by your brain.” – Morpheus, „The Matrix” (1999)
În imaginarul colectiv al fanilor VR (printre care mă votez cu două mâini), după toate cele de mai sus, s-a impus cu greutate trilogia „Matrix”, asezonată cu câteva jocuri video RPG și MMORPG izbutite. Așteptările noastre au fost – așadar – uriașe: încă de la începutul anilor 2000, visam la o lume virtuală imersivă și totală, care să replice cel puțin holodeck-ul din Star Trek. Și uite așa, în urmă cu vreo 10 ani, am intrat val-vârtej în Second Life…
Un veac de singurătate în Second Life
În fine, ne-am amăgit. Nu era tocmai ceea ce visam, dar am viețuit câteva sute de ore pe acolo, împreună cu colegul și prietenul Claudiu Andone. Am vizitat și explorat replici destul de fidele ale unor muzee, locuri, ba chiar orașe întregi din realitate, am fost la câteva concerte live de muzică clasică sau rock extrem de reușite (Claudiu a susținut împreună cu formația Vice propriul concert în Bucureștiul virtual din SL), am creat obiecte și peisaje și insule întregi fantasy (nu văzusem încă „Inception”, dar eram fix ca arhitecții de vise ai lui Cristopher Nolan), am jucat bani virtuali la cazino (deh, avataruri sărace, ne descurcam și noi cum puteam pentru a face față economiei de piață din joc), ne-am făcut mulți prieteni și ne-am jucat alături de ei o seamă de prostioare in game. Apoi, a trecut hype-ul, a pierit entuziasmul, s-au scurs cei trei ani de dragoste și, prin 2010, am uitat de Second Life.
Am rămas, însă, cu „pohta ce-am pohtit” a VR-ului și am tot sperat că, poate-poate, sfântul Isidore din Sevilla (patronul internetului și al tehnologiilor – ziua lui e pe 4 aprilie, când, întâmplător sau nu, e și aniversarea Știință&Tehnică!) s-o milostivi de noi cu o iluzie mai reală, mai frumoasă, mai imersivă.
Deci, mă înțelegeți de ce, spre sfârșit de septembrie al anului trecut, am țopăit (cu toate cele plus 100 kg care mă însoțesc pretutindeni) când am aflat că s-a lansat Gear VR, dispozitivul „abordabil” de realitate virtuală făurit de Oculus pentru smartphone-urile flagship Samsung (întâmplarea face să posed un Galaxy Note 5). Au mai trecut, însă, câteva luni bune de la momentul anunțului până când să pun mâna (sau mai bine zis să mă introduc într-un asemenea gadget). Fericitul eveniment a avut loc cu cinci ore înainte de conceperea acestui text, așadar ceea ce scriu în continuare sunt așa-numitele impresii la cald.
Gear VR, vere!
„Vereeee, mi-am luat Gear VR! E rupere! Inițial, mi s-a părut o prostioară, dar pe măsură ce am explorat… sunt transpirat și roșu ca racul.
Caută SBS 3D HD pe p***hub” – discuție cu un prieten vechi, pe Facebook
Acum, în paragrafele următoare voi reproduce câteva citate din comunicatul oficial de la lansarea din toamnă, pe care le voi adnota cu impresiile mele de acum, de după testarea produsului.
Samsung: „Gear VR se folosește de performanțele ecranului Super AMOLED al dispozitivelor pentru a le oferi utilizatorilor culorile și claritatea necesară pentru experiențe de realitate virtuală captivante.”
Eu: Culorile și claritatea nu constituie tocmai punctul-forte al noului dispozitiv. Probabil, dacă Gear VR sau aparate similare (E-boda și alții oferă gadgeturi asemănătoare / „chinezării” la prețuri de patru ori mai mici) vor avea succes și se vor produce și în viitor, utilizatorii se vor bucura cu adevărat de o imagine sharp în momentul în care ecranele smartphone-urilor vor avea o rezoluție de cel puțin 4K, dacă nu și mai mare. În acest moment, cu toată rezoluția display-ului Note 5 de 2560 x 1440, imaginea este câteodată neclară și se observă clar pixelii, inclusiv în video-urile 1080p.
Samsung: „Credem că realitatea virtuală este următoarea platformă de computing și suntem bucuroși să îi avem pe cei de la Oculus parteneri, pentru a seta împreună standardele realității virtuale mobile și pentru a aduce aceste dispozitive revoluționare mai aproape de utilizatori.”
Eu: Aveți dreptate, dar vă mai așteaptă multe standarde de setat de acum încolo. Sistemul de operare / interfața Oculus este foarte intuitivă și se folosește ușor, dar se află de abia la început. Browserul și o serie de programe nu se mișcă tocmai cursiv și piezi timp prețios încercând să faci în VR operațiuni aparent simple. Spre exemplu, închiderea unui tab. Câh!
Samsung: „Noul dispozitiv Samsung Gear VR este cu 22% mai ușor decât versiunea anterioară și are un design nou, cu o pernă de spumă care oferă mai mult confort în utilizare. În plus, interfața tactilă a lui Gear VR a fost îmbunătățită și le oferă utilizatorilor un control mai precis în timp ce aceștia se bucură de o selecție de filme, jocuri și clipuri video 360 disponibile pe Gear VR.”
Eu: Da, față de prototip, versiunea de piață arată foarte bine și dispune de funcționalități extinse. Butonul de reglaj al lentilelor, volumul, interfața tactilă, butonul back sunt dispuse în locuri ușor de învățat și ținut minte – la nici cinci minute după ce-mi pusesem casca VR pe cap, o manipulam cu dexteritate, de parcă ar fi fost dintotdeauna acolo. În privința selecției de filme, jocuri și video, mă scuzați, în acest moment este penibi… destul de săracă. Iar conținutul este scump: prețul mediu al aplicațiilor este de 10 euro / bucata. Aparatul Gear VR costă aprox. 100 de euro – dacă vrei să te bucuri cu adevărat de el, trebuie să investești încă de trei-patru ori pe atât. Deocamdată, nu-mi dau seama dacă merită… Desigur, avem la dispoziție și câteva aplicații free. Oferta de gratuități e însă oropsită. Rău.
Realitate virtuală în 10 minute
„Buckle your seatbelt, Dorothy, ’cause Kansas is going bye-bye.”
Pe scurt: Ai un telefon Galaxy Note 5, S6 sau S7 (sau rubedeniile lor edge și plus)? Îl înfigi în mini-USB-ul din Gear VR, Oculus App începe procesul de instalare automată, tu citești instrucțiunile, îți faci cont, îți pui casca pe cap și hop! în nici 10 minute de la momentul în care desfaci pachetul magic în care se ascunde Gear VR, te scufunzi în ceea ce în acest moment am putea numi realitate virtuală mobilă. De ce-i spunem mobilă? Tocmai pentru a remarca, cu ciudă, limitele pe care, totuși, un super-telefon, cu putere de procesare uriașă și o rezoluție Quad HD, mai mare decât a majorității monitoarelor PC mass market, le impune în realitatea virtuală.
Experiența MVR cu un astfel de dispozitiv este, însă, cutremurătoare: în momentul în care vizionezi un film 360 de grade sau chiar o „fotografie”, pur și simplu, ieși cu totul din lumea înconjurătoare și ajungi… acolo. Nu aș numi acel acolo o altă realitate, tocmai pentru că tehnologia actuală încă îți dă, din păcate, senzația de „ecran”, de artificial. Se simte prezența interfeței, se simte faptul că pătrunzi într-o iluzie, într-o lume (încă) digitală. Cu toate acestea, este cea mai apropiată experiență de VR (în sensul ultraortodox al termenului) pe care o poți gusta astăzi, cu mult mai mult decât absolut tot ceea ce a fost în trecut și foarte aproape de cum îți imaginai că este realitatea virtuală când visai la ea în copilărie, când vizionai filme SF și citeai Gibson. Iar dacă lentilele sunt șterse și bine reglate pentru ochii tăi, senzația de imersiune e, uneori, copleșitoare – pentru că nu există niciun lag, niciun delay, filmul sau fotografia sau jocul VR curg repede, cursiv și indiferent cât de iute îți întorci privirea, indiferent unde te-ai uita, ești în continuare… acolo.
Nu am practicat niciodată yoga, însă, din ceea ce am citit, îmi dau seama că experiența MVR-ului cu Gear VR se aseamănă cu aceea a decorporalizării, a unui imposibil și oniric „zbor liber” în altă lume. Însă, cum corpul tău rămâne totuși în realitatea cotidiană, pentru a nu face prostii și stricăciuni prin casă (apropo, nu ai ce căuta cu un asemenea gadget în afara casei), cred că cea mai bună experiență o obții dacă stai așezat pe un scaun rotativ amplasat într-un loc în care te poți mișca și roti în voie. De asemenea, tot pentru a spori senzația de i-realitate, îți recomand folosirea unor căști bune (în modul default, sunetul este redat de speaker-ul telefonului). Și, ca o ultimă recomandare: chiar dacă te simți bine în VR, este recomandabil ca la fiecare jumătate de oră să iei o pauză de 10 minute.
Concluzie
Ne petrecem din ce în ce mai mult timp pe internet, avem o viață digitală extrem de bogată, complexă și diversă, pasul spre VR este natural, va veni de la sine și sunt convins că, în cel mult doi ani, o dată cu un nou avans tehnologic, senzația de imersiune în realitatea virtuală va fi totală. Până atunci, dacă sunteți pofticioși și nerăbdători, dacă doriți să gustați o bucată din acest fel select, fără a beneficia însă de o porție întreagă care să vă astâmpere foamea, luați-vă o asemenea cască și băgați-vă smartphone-ul în ea!
Gear VR PRO:
- Design elegant
- Interfața gadgetului, dar și sistemul Oculus sunt intuitive, foarte ușor de învățat și folosit
- Fotografiile și videoclipurile 360 de grade
Gear VR CONTRA:
- Aplicații puține și scumpe
- Imaginea nu este întotdeauna clară
- Telefonul se încinge, iar bateria acestuia se consumă foarte repede
Calendar VR
martie 2014. Facebook achiziționează compania de realitate virtuală Oculus VR, care are o serie de prototipuri în dezvoltare.
iunie 2014. Se lansează Google Cardboard, ochelarii de VR pentru tot poporul, plus, pe tot parcursul anului 2015, o mulțime de „chinezării”, de asemenea pentru dispozitive mobile.
27 noiembrie 2015. Se lansează Gear VR, casca mobilă Oculus pentru telefoanele de top Samsung.
februarie 2016. Este anunțat LG 360 VR (urmând să fie lansat în toamnă).
28 martie 2016. Se va lansa Oculus Rift, cea mai așteptată cască de VR din toate timpurile. Dacă faci precomandă acum (599$ plus taxele de transport), ajunge la tine în iulie. Atenție! dacă ai un PC sub 1.500 de euro, nici să nu te gândești la ea.
5 aprilie 2016. Se va lansa HTC Vive.
octombrie 2016. Se va lansa PlayStation VR.
