De la început trebuie menționat că termenul de baterie litiu-sticlă este mai degrabă o denumire populară, deoarece, din punct de vedere științific, vorbim, de fapt, de un concept de baterie litiu-oxigen (sau litiu-aer) de tip „solid state” – cu electrolit solid (spre deosebire de actualele baterii litiu-ion, care funcționează cu electrolit lichid).
Caracteristica principală a unei baterii litiu-aer este că reacțiile chimice pentru producerea electricității utilizează oxigenul din aerul înconjurător, ceea ce înseamnă că o baterie litiu-aer poate fi mult mai redusă ca gabarit și mai ușoară decât una similară de tip litiu-ion. Reversul medaliei ține de eficiența mică și de durabilitatea scăzută a bateriilor litiu-aer, plus costurile necesare pompării și filtrării aerului.
Specialiștii MIT vin cu o nouă abordare: în locul unei baterii „deschise” (care face schimb de oxigen cu mediul înconjurător), noua lor idee presupune o baterie sigilată, în care oxigenul este combinat cu litiul în nanoparticule de consistența sticlei. Denumite „nanolite”, acestea sunt integrate în niște matrici de cobalt, așa încât oxigenul nu mai trebuie să treacă în faza gazoasă pentru producerea electricității.
Ca rezultat, pierderile prin căldură sunt de cinci ori mai reduse, riscul de instabilitate sau explozie în caz de supraîncărcare este eliminat, iar durata de viață a bateriei este mai bună. Totul în condițiile în care, la dimensiuni similare cu a unei baterii litiu-ion actuale, o baterie litiu-sticlă poate avea o capacitate dublă.
Ca efect direct, autonomia unei mașini electrice poate fi de două ori mai bună, fără ca acest lucru să presupună materiale noi și mai scumpe. Iar timpul de încărcare poate scădea drastic, minimizându-se astfel principalele impedimente în calea popularizării mașinilor electrice.
Rămâne de văzut când vom vedea prima astfel de baterie în vânzare: în cel mult un an, cei de la MIT cred că vor depăși stadiul de teste de laborator, iar până în 2020 noua idee ar putea deveni viabilă comercial. Așa încât obiectivul mașinilor electrice abordabile, cu autonomii de 400-500 km, devine din ce în ce mai realist.
