Cu o tradiție de 27 de ani, cea mai mare tabără de vară cu profil științific și cultural din România, își deschide și în acest an porțile iubitorilor de viitorologie, hi-tech și natură, între 29 iulie și 7 august.
Academia de vară Atlantykron se desfășoară pe o insulă, în mijlocul Dunării, în apropiere de satul și de ruinele antice de la Capidava, la 20 km de Cernavodă, în județul Constanța. Un ostrov sălbatic în cea mai mare parte a anului se transformă timp de zece zile, în fiecare vară, într-un loc special, aproape magic. Copii, părinți, tineri, dascăli, actori, oameni de știință din întreaga lume vizitează insula.
În 1989, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deși sălbatic, unde să se desfășoare tabăra anuală de SF. Era o ocazie minunată să studieze și să învețe unii de la ceilalți. Timpul a trecut, condițiile s-au schimbat, dar setea de cunoaștere și de experiențe noi a rămas. După 10 ani, tabăra s-a transformat într-o Școală de Vară. Tradiția a continuat, având în fiecare an sprijinul unor autorități guvernamentale și al unor organizații neguvernamentale din întreaga lume.
De asemenea, întreaga echipă Știință&Tehnică va fi prezentă în cadrul taberei cu workshopuri și programe din seria Academia S&T (robotică, futurologie, neuroștiințe, hi-tech, astronomie etc). Profesorul Alexandru Mironov va fi prezent chiar din prima zi pe Atlantykron, urmând ca membrii ceilalți ai redacției să viziteze insulița în zilele următoare.
Mai multe detalii despre tabără și condițiile de înscriere găsiți pe site-ul oficial atlantykron.org


Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România






























