O săptămână de proteste și manifestații în stradă, cum n-a mai văzut România post-decembristă. Nu ne ocupăm cu politica la Știință&Tehnică, dar ar însemna să fim complet ignoranți să nu aducem în discuție cele mai ample mișcări de stradă din ultimul sfert de secol în țara noastră.
Unde am remarcat, printre multe altele, un lucru foarte important: dorința celor tineri de a rămâne în țară, atât pentru studii, cât și pentru viitoarele locuri de muncă sau oportunități în antreprenoriat. TINERII NU MAI VOR SĂ FUGĂ DIN ȚARĂ.
Sistemul de învățământ din România este blamat din ce în ce mai mult pentru că ar fi anacronic, pentru rezultatele din ce în ce mai slabe, pentru că reformele încep și nu sunt duse la capăt, pentru că, pentru că, pentru că. Și, cu toate acestea, lună de lună, an de an, elevi și studenți români participă la o grămadă de competiții internaționale, de unde se întorc, de cele mai multe ori, cu rezultate demne de aplauze.
În același timp, an de an, numeroși alți elevi și studenți români îngroașă rândurile celor care părăsesc țara, în deja tristul fenomen al „exportului de creiere” către alte țări (pe care le invidiem că sunt atât de dezvoltate – oare de ce sunt așa?!). România investește pentru formarea unor specialiști de bună calitate, pe care îi pierde iremediabil din cauza condițiilor precare de trai și a lipsei oportunităților reale de la noi.
E adevărat, unii dintre cei buni rămân în țară, dar sunt prea puțini. Mult prea puțini pentru ce avem nevoie pentru o reconstrucție solidă a României. Poate unii mă veți blama, iar alții îmi veți da dreptate: în ultimii 25 de ani, România a evoluat bazându-se în general pe cei cu rezultate medii, precum și pe cei mediocri (ajunși în sistemele administrative pe cu totul alte considerente decât cele de competență).
Deci să nu ne mire că România este o țară medie, poate chiar mediocră. Că trăim prost, că suntem atât de nemulțumiți sau letargici, că așa-numiții „băieți dăștepți și șmecheri” ajung să devalizeze bugetul țării și să ne controleze destinele. Iar sistemul de învățământ și educație este subminat pentru că oamenii mai puțin inteligenți sau needucați sunt mai ușor de „dus de nas” – nu o spun eu, ci au spus-o mulți alți filozofi și politicieni înaintea mea.
Cine a mers săptămâna trecută în Piața Victoriei sau în centrele „fierbinți” ale multor alte orașe din țară sunt sigur că a rămas uimit de numărul mare de tineri prezenți la proteste. Studenți sau corporatiși, șomeri sau angajați – noi suntem majoritari în cadrul manifestațiilor. Mă rog, manifestațiile parcă s-au transformat în niște petreceri cu voie bună și mesaje care mai de care mai inventive (încă o dovadă că românul s-a născut poet și se pricepe al dracului de bine să facă haz de necaz).
Ce e important de remarcat: toți acești tineri vrem o schimbare în bine. Poate că nu înțelegem cum trebuie făcută și ce ar însemna asta, dar cam toți intuim că este vorba de corectitudine, de profesionalism și competență, de implicare și informare. Ok, înțeleg că manipulările și dezinformările vin la pachet cu tumulturile sociale, dar dorința tuturor de a trăi într-o țară normală este sinceră.
Iar normalitatea nu ne-o aduce vreun Superman, ci toți trebuie să fim părtași la ea. Ca un colectiv (și nu folosesc întâmplător acest termen!). Un colectiv care învață în stradă că, pentru a fi corect informat, trebuie să fii educat; pentru a fi înțelegător cu ceilalți, trebuie să fii educat; pentru a găsi soluții viabile, trebuie să fii educat; pentru a comunica, trebuie să fii educat.
În mijlocul mulțimii gălăgioase, m-am gândit zâmbind la demersurile pe care redacția Știință&Tehnică, în frunte cu Alexandru Mironov, le face prin programul de conferințe Academia S&T. Mi-am amintit de apetitul cu care copiii sau studenții devorează informațiile pe care le comunicăm în întâlnirile noastre, ploaia de întrebări (care, uneori, ne pun în mare încurcătură), sclipirea din ochii lor și foamea de cunoaștere pe care o demonstrează.
Nu vreau ca acești copii și tineri să audă că fac parte dintr-o nouă generație de sacrificiu, cum s-a întâmplat cu generația mea și alte câteva generații până acum. E cazul ca ei să fie, în sfârșit, generația care construiește. Iar pancarta cu „Romania, we won’t leave you!” (avea și o continuare de tip joc de cuvinte, dar nu-și are sensul aici), ținută de niște fete și băieți liceeni sau cel mult în anul I de facultate, îmi dă mari speranțe că „ăștia micii” chiar pot reprezenta biletul României de intrare într-o nouă eră a evoluției.
P.S. Căpitanul Picard din redacție (l-ați cunoscut la prima ediție Sci+Fi Fest) se uită mustrător la mine pentru acest editorial parcă fără legătură cu lucrurile de care ne ocupăm în mod uzual la Știință&Tehnică. Căpitane, țin să-ți amintesc faptul că m-ai „manipulat” să fiu așa cum sunt. Și nu regret momentul „Beam me up, Scotty!” de teleportare în nava spațială a educației și cunoașterii. Acum e rândul celor tineri și foarte tineri să pornească într-o nouă călătorie la bordul navei România, „where no one has gone before”.
