Pe 5 și 6 octombrie 2017 în Parcul Solar Icpe va avea loc ediția cu numărul 12 a „Electric Vehicles International Conference and Show — EV2017”. Cele două componente ale evenimentului, CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ și EV SHOW, prezintă cele mai noi informații și tehnologii ale momentului.
Din 2001 expoziția a crescut de la ediție la ediție alături de industria de vehicule electrice. Astfel, în 2017 vom avea cel mai mare eveniment de mobilitate electrică din România cu mașini electrice și hibride, bărci, biciclete, scutere și gadgeturi electrice, conversii de mașini, infrastructură și car sharing, software și aplicații, componente și inginerie.
Vizitatorii vor avea ocazia să vadă noile modele electrice Smart ForTwo și ForFour, Renault TWIZY, Zoe și Kangoo, Mitsubishi Outlander PHEV, BMW i3 precum și multe alte noutăți din domeniu.
Accesul la expozitie este gratuit în baza înregistrării www.evshow.ro
Conferința EV2017 își propune să depășească granițele unei conferințe științifice clasice prin inițierea unui dialog eficient între toate părțile implicate în domeniul e-mobilității — de la autorități guvernamentale și locale, companii și utilizatori, academicieni și cercetători. Având ca obiectiv principal dezvoltarea mobilității electrice în România, evenimentul susține și promovează parteneriatele de cercetare oferind contextul perfect pentru networking.
Începând cu ediția din acest an, EV2017 este conferința listată IEEE și lucrările acceptate vor fi publicate în IEEE Xplore și pot fi indexate în baza de date ISI Thompson.
Inregistrarea la eveniment se face online pe www.evshow.ro
EV2017 este organizat de AVER — Asociația pentru promovarea vehiculelor electrice în România, Icpe și SSICPE — Societatea Științifică Icpe.
Pentru mai multe informații:
www.evshow.ro