PAGINI DIN ISTORIA INFLPR: 60 de ani de la obținerea fascicului laser în România

Articol de Gheorghe Manolea

Pagini din istoria Institutului Național de Fizică a Laserilor, Plasmei și Radiației: Ion I. Agârbiceanu

Pe 20 octombrie 1962, laboratorul condus de profesorul Ion I. Agârbiceanu a realizat laserul cu gaz (heliu-neon) cu radiație infraroșie, cu emisie la 632.8 nm. România a devenit astfel a patra țară din lume care deținea această tehnologie, la numai doi ani de la raportarea mondială.

Rezultatele obținute au fost prezentate și în volumul „Contributions á l’étude des lasers aux gas”, apărut în anul 1963. În 1969, laboratorul de ”metode optice în fizica nucleară“ a devenit Secția de Radiații și Plasmă, specializându-se în tehnica laserelor și în studiul plasmei de mare energie.

PĂRINTELE LASERULUI ROMÂNESC

În munții Metaliferi din Apuseni se află două vârfuri stâncoase numite Detunate, care au atras dintotdeauna turiștii și curioșii. Detunata Goală are o înălțime de 1169 m, dar spectaculozitatea provine de la aglomerarea de coloane de bazalt de formă prismatic-hexagonală, bizar de regulate, de parcă un meșter cioplitor le-a fasonat cu răbdare.

Istoria spune că numele Detunata vine de la zgomotul asemănător unui tunet care se produce la desprinderea unei pietre din masiv și rostogolirea ei către bază. Pentru a se ajunge la ele, se trece prin comuna Bucium, al cărui nume vine de la tulnic, de la buciumul folosit de păstorii din Munții Apuseni. Comuna are mai multe sate, printre care Bucium-Poieni și Bucium-Șasa.

Am fost acolo prima dată în 1970. Eram în ultimul an de facultate, iar unul dintre colegii mei, Cosma Nicolae, originar din Bucium-Poieni, ne-a invitat la bunica lui, o munteancă iute și sfătoasă. Multe am auzit de la dânsa. Multe mi le amintesc și acum. De atunci mi-a rămas în minte că în Bucium-Șasa a trăit preotul Ion Agârbiceanu, pe care îl știam de la școală ca fiind autorul frumoasei povestiri despre Fefeleaga și calul ei, Bator.

Mai târziu, am aflat că din locurile acestea de basm a pornit spre lumea științei fiul său, Ion I. Agârbiceanu. Erau amintiri rămase într-un colț neumblat al memoriei mele.

De curând, discutam cu fostul director administrativ de la Universitatea din Craiova, inginerul Micu Sălică, acum pensionar. Nu știu cum am ajuns să vorbim despre laser și, dintr-o dată, interlocutorul meu parcă s-a luminat și a început să-mi povestească despre fostul său profesor de la facultate, Ion I. Agârbiceanu.

Ion I. Agârbiceanu s-a născut pe data de 6 ianuarie 1907 în localitatea Bucium-Șasa. Tatăl lui, Ion Agârbiceanu, era preot în sat, iar mama, Maria, era casnică, așa cum se întâmpla în multe familii de preoți. Mai târziu, în 1919, tatăl său a făcut parte din primul Parlament al României Mari, iar în perioada 1922-1926 a fost vicepreședinte al Senatului. A fost membru al Academiei Române, redactor al revistei Transilvania, protopop la Cluj, scriitor.

Așadar, Ion I. Agârbiceanu a crescut într-o familie de intelectuali preocupați de literatură, dar și de evoluția fizicii și a astronomiei.

Atmosfera din familie, dar și calitățile intelectuale ale copilului, i-au determinat pe părinți să-l dea la școală de la vârsta de 5 ani. Avea 17 ani când a absolvit Liceul „Gheorghe Barițiu“ din Cluj. S-a înscris la Institutul Electrotehnic înființat de Dragomir Hurmuzescu în cadrul Universității din București, care era o școală de fizică experimentală, asemănătoare cu cea înființată, tot de Hurmuzescu, la Iași.

A absolvit Institutul în 1930, obținând titlul de inginer, dar a plecat în același an la Paris, pentru aprofundarea studiilor în fizică. În 1934, și-a susținut teza de doctorat în domeniul spectroscopiei.

PROFESOR DE O DISTINCȚIE REMARCABILĂ

A lucrat puțină vreme ca inginer în Anglia, apoi a revenit în țară și a funcționat ca asistent, apoi ca șef de lucrări, la Universitatea din București, Facultatea de Fizică.

În 1948 s-a înființat, tot la București, Institutul de Petrol și Gaze, iar Ion I. Agârbiceanu a fost numit șef al catedrei de fizică, apoi, din 1955, s-a transferat la Institutul Politehnic București, unde a funcționat până în ultima clipă a vieții, adică până în 1971.

Iată ce spunea fostul său student din anul universitar 1961-1962, Micu Salică, acum pensionar, atunci student în anul întâi:

„Un om de o eleganță desăvârșită, ca gestică și îmbrăcăminte. Purta de obicei haine maro, în carouri. Dacă întrebai pe cineva care nu îl cunoștea ce crede că este această persoană, cu siguranță îți spunea că trebuie să fie un savant. În amfiteatrul în care preda, locurile din față se ocupau încă din pauza precedentă.

Eu eram student la mecanică, dar veneau studenți și de la electronică, de la cibernetică. Cursul era demonstrat la tablă cu o viteză de expunere aleasă în așa fel încât studenții să-și poată nota. De multe ori, la o demonstrație, la un enunț, se oprea, se gândea puțin și spunea: dar profesorul X are o altă părere despre asta și tind să-i dau dreptate.

După fiecare curs, ne dădea mai multe variante de probleme pe care cred că le compunea pe loc. Vizita des Anglia și SUA, iar gurile rele spuneau că se duce să-i învețe pe cei de acolo fizica modernă. În timpul cursului, punea întrebări nominale, prin sondaj, să vadă dacă s-a înțeles. Era o plăcere mai mare decât o plimbare la șosea cu prietena când îți spunea: «bine, tinere, văd că judeci, deși te-ai încurcat, dar principalul este că judeci».

L-am întrebat odată cum să învățăm pentru examen. Ne-a răspuns: «Luați 2-3 cărți cu același subiect, scrise de autori străini, și găsiți contradicțiile dintre teoriile susținute de acești autori. Automat, în mintea voastră se vor forma sinapsele și, fără să vreți, veți reține esențialul».

Un alt coleg l-a întrebat cum se fac marile descoperiri, și ne-a dat un răspuns uluitor pentru noi atunci: «Toată lumea știe despre un adevăr că este absolut. Vine un ignorant care nu știe treaba asta și face o mare descoperire». Desigur, seamănă puțin cu afirmația lui Einstein «Există lucruri despre care știm că sunt imposibil de realizat, până când vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează».

Îmi amintesc și de unul dintre sfaturile pe care ni le-a dat. «Când o să fiți ingineri și unul dintre subalterni va face o greșeală tehnică, remediați întâi voi greșeala și apoi să-l pedepsiți pe respectivul».”

Aceasta a fost povestea spusă de cel care, cu aproape 60 de ani în urmă, a fost studentul lui Ion I. Agârbiceanu. De altfel, ceea ce l-a caracterizat pe profesorul Agârbiceanu a fost distincția în relația cu studenții și cu colegii.

Istoria spune că profesorul Agârbiceanu a asistat la lecția ținută de un coleg mai tânăr. La sfârșit, profesorul Agârbiceanu s-a ridicat din banca în care stătuse și a spus: „Am venit aici în inspecție, dar felicit pe tânărul savant”.

CERCETĂTOR DE AVANGARDĂ

Cercetarea științifică pe care a desfășurat-o a fost o cercetare de avangardă, de pionierat, iar numele său este legat de una dintre realizările fizicii contemporane: laserul.

Principiul de funcționare a laserului a fost enunțat în 1916 de către Albert Einstein, care a folosit și conceptele de emisie spontană și emisie stimulată. Primul laser funcțional a fost construit în 1960 de Theodore Maiman și avea ca mediu activ un cristal sintetic de rubin.

Primul laser cu gaz a fost construit, tot în 1960, de fizicianul iranian Ali Javan, folosind un amestec de heliu și neon, care producea un fascicul cu lungimea de undă apropiată  de infraroșu.

În cei aproape 50 de ani de la construire, laserul s-a aplicat în toate domeniile. În industrie, pentru găurirea diamantelor, în șlefuirea suprafețelor, în fabricarea chip-urilor electronice. În comunicațiile telefonice, în transmiterea datelor din rețelele de calculatoare. Laserul este folosit pentru citirea CD-urilor. În medicină, este folosit pentru cauterizarea vaselor de sânge, pentru operații delicate.

Cercetările desfășurate de Ion I. Agârbiceanu în fizică și spectroscopie au cunoscut o amplificare substanțială începând cu 1956, prin înființarea Institutului de Fizică din București. Aici a organizat Laboratorul de metode optice și fizică nucleară, unde s-au efectuat cercetări privind structurile atomice hiperfine și izotopice, rezonanța magnetooptică, păturile subțiri dielectrice.

În 1963, a fost construit în acest laborator, sub îndrumarea lui Ion I. Agârbiceanu, primul laser românesc cu gaz, după o concepție originală, brevetată. De asemenea, a determinat cu mare precizie, prin metode proprii, mai multe mărimi nucleare.

Pentru meritele sale științifice, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963, a lucrat în Grupul European de Spectroscopie Atomică, a fost reprezentantul României la Uniunea Internațională de Fizică Pură și Aplicată.

S-a stins din viață la Cluj-Napoca în data de 9 martie 1971.