De la crearea sa, în secolul al XVII-lea, Fata cu cercel de perlă lui Johannes Vermeer nu a încetat niciodată să fascineze. Acest portret, adesea supranumit Mona Lisa a Nordului, intrigă prin misterul său, prin simplitatea sa aparentă și prin puterea emoției pe care o emană. Totuși, în ciuda faimei sale mondiale, motivele exacte ale acestei fascinații rămân neclare. Un studiu realizat de neurologi ar putea oferi răspunsul. Cheia constă în modul în care creierul nostru reacționează la această operă de artă foarte specială.
Pictată în jurul anului 1665, Fata cu cercel de perlă este una dintre cele mai emblematice lucrări ale lui Johannes Vermeer, pictor olandez renumit pentru măiestria sa în ceea ce privește jocul de lumină și compoziție. Tabloul înfățișează o tânără necunoscută, ușor întoarsă din profil, purtând o perlă impunătoare în ureche și un turban exotic care îi conferă o alură aproape atemporală. Dar cea mai izbitoare trăsătură este, fără îndoială, privirea ei. Subiectul lui Vermeer pare să interacționeze cu privitorul într-un mod direct și intim. Spre deosebire de alte picturi ale lui Vermeer, în care personajele sunt absorbite de activitățile cotidiene, tânăra fată din acest portret ne privește cu intensitate. Această privire, combinată cu efectul izbitor al luminii care îi mângâie fața și luminează perla, creează o puternică conexiune emoțională. Lucrarea nu spune nicio poveste, nu arată nicio acțiune specifică, dar ne vorbește și ne atinge profund.
Această simplitate înșelătoare și finețea tehnică a lui Vermeer contribuie la crearea unei atmosfere unice. Măiestria clar-obscurului și alegerea unor detalii limitate (ochiul, gura și perla) adaugă acestui portret o dimensiune misterioasă care îl obligă pe privitor să se uite mai mult, să revină mereu la fiecare element. Cu toate acestea, există întotdeauna un sentiment de incompletitudine, ca și cum pictura ar ascunde un secret care nu poate fi niciodată dezvăluit pe deplin. Acest dialog tăcut între pânză și privitor face din ea o capodoperă atemporală. Studiul științific: o analiză a puterii de atracție a creierului
În 2024, Muzeul Mauritshuis din Haga, unde este expusă Fata cu perla, a decis să colaboreze cu neurologi pentru a încerca să înțeleagă mai bine ce face această pictură atât de captivantă. Pentru a face acest lucru, ei au folosit tehnici de studiu al creierului, cum ar fi electroencefalograma (EEG) și imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), pentru a măsura reacțiile neurologice ale spectatorilor la această lucrare.
Rezultatele acestui studiu au evidențiat un fenomen cunoscut sub numele de bucla atenției susținute. Mai exact, atunci când voluntarii observau tabloul, privirea lor se deplasa în mod constant între trei puncte precise: ochiul tinerei fete, gura acesteia și perla. Această mișcare de du-te-vino a creat un circuit vizual care a forțat creierul să se oprească asupra picturii pentru mai mult timp decât de obicei. Prin urmare, ochiul nu se putea îndepărta ușor de aceste trei elemente, prinzând privitorul într-un fel de ciclu hipnotic. Cu alte cuvinte, Fata cu perla îl obligă literalmente pe privitor să se uite la ea.
Această interacțiune unică între lucrare și privitor nu este doar o curiozitate vizuală. Ea stimulează, de asemenea, o anumită zonă a creierului numită precuneus, responsabilă de conștiința de sine și de identitatea personală. Aceasta înseamnă că portretul atinge ceva fundamental în noi și declanșează reflecții profunde și emoții intense.
Dar studiul nu s-a oprit aici. Oamenii de știință au comparat, de asemenea, reacțiile creierului la observarea operei originale și a reproducerii acesteia. Rezultatele au arătat că impactul emoțional era de zece ori mai mare atunci când se privea originalul. Acest lucru dovedește cât de important este să vezi o operă de artă în forma sa autentică pentru a-i simți întregul impact. O simplă reproducere, oricât de fidelă, nu poate reproduce această conexiune emoțională unică. Aceste descoperiri au implicații care merg mult dincolo de artă. Ele arată că anumite opere de artă au capacitatea de a acționa direct asupra creierului nostru și de a ne captiva în ciuda noastră. Acest studiu ar putea deschide calea unor cercetări suplimentare asupra altor picturi celebre, cum ar fi Mona Lisa, pentru a înțelege ce face ca o operă de artă să devină un simbol universal.
În sens mai larg, aceste rezultate subliniază importanța artei în dezvoltarea noastră cognitivă și emoțională. După cum subliniază Martine Gosselink, directorul Mauritshuis, „implicarea în artă, fie că este vorba de pictură, fotografie sau dans, este esențială pentru stimularea creierului nostru”. Cu alte cuvinte, arta nu doar ne mulțumește sau ne emoționează: ea modelează literalmente modul în care gândim și percepem lumea.
