Acum mai bine de două decenii, o echipă de la Universitatea din Jammu a descoperit craniul gigantic al unui elefant dispărut în valea Kashmir din India. O nouă analiză a acestei fosile misterioase pentru a descoperi vârsta și contextul evolutiv al acestui megaerbivor a condus la concluzia că era un Palaeoloxodon. Mai important, acest craniu impresionant aruncă lumină asupra unui episod puțin cunoscut din istoria evolutivă a elefanților. Noua analiză a fost publicată în Journal of Vertebrate Paleontology.
„După forma generală a craniului, este destul de evident că elefantul aparținea speciei Palaeoloxodon, sau elefanții cu mustăți drepte, printre cele mai mari mamifere terestre care au trăit vreodată”, a declarat Steven Zhang, coautor al studiului și paleontolog la Universitatea din Helsinki, Finlanda. „Cu toate acestea, ceea ce i-a nedumerit pe experți de ceva timp este faptul că fosila din Kashmir nu are o creastă groasă, proiectată în față, în partea superioară a craniului, o caracteristică tipică a altor cranii de Palaeoloxodon găsite în India.” Palaeoloxodonii adulți complet dezvoltați aveau aproape patru metri înălțime și cântăreau peste 900 kg, ceea ce îi face puțin mai mici decât speciile de elefanți care trăiesc în prezent. Ei au evoluat pentru prima dată în Africa în urmă cu aproximativ un milion de ani, o formă africană timpurie care avea o frunte îngustă și convexă și o creastă craniană subdezvoltată. Forma mai recentă Palaeoloxodon, cunoscută mai ales din fosilele descoperite în Europa și India, avea o frunte foarte lată și aplatizată, adesea asociată cu o creastă groasă care ieșea în față din partea de sus a craniului.
De la descoperirea craniului din Kashmir, determinarea poziției lui Palaeoloxodon în arborele evolutiv al elefanților și întrebarea dacă dezvoltarea crestei de pe craniu îi poate diferenția au dat naștere la controverse în rândul paleontologilor. Unele cercetări recente au arătat că creasta de pe craniul lui Palaeoloxodon a devenit mai proeminentă odată cu dezvoltarea și maturitatea sexuală. Dacă oamenii de știință le-ar putea examina dinții pentru a determina vârsta animalului atunci când a murit, ar fi apoi posibil să se compare craniile unor indivizi aflați în stadii similare de maturitate. „După mărime, măselele de minte și alte câteva caracteristici revelatoare ale craniului, este clar că animalul a fost un elefant mascul maiestuos aflat în floarea vârstei, însă absența unei creste craniene bine dezvoltate, în special în comparație cu alte cranii de masculi maturi din Europa și India, ne spune că avem de-a face cu o specie diferită”, spune Zhang. Echipa internațională de oameni de știință din spatele acestui nou studiu a observat cum caracteristicile craniului din Kashmir sunt de fapt mai asemănătoare cu un altul găsit de această dată în Turkmenistan și studiat în anii 1950, care reprezintă o specie distinctă: Palaeoloxodon turkmenicus. Craniul turkmen nu are, de asemenea, o creastă pe acoperișul craniului și are caracteristici similare cu o specie europeană bine cunoscută numită Palaeoloxodon antiquus (vezi mai jos). Potrivit echipei, acest lucru a determinat o serie de experți să sugereze că specimenul turkmen este un individ divergent de la specia europeană Palaeoloxodon antiquus.
„Cu toate acestea, cu craniul din Kashmir adăugat la ecuație, acum devine clar că cele două specimene pot fi teoretizate ca reprezentând o specie distinctă despre care se știau foarte puține până acum, cu o distribuție largă din Asia Centrală până în nordul subcontinentului indian”, a declarat Advait Jukar, coautor al studiului și paleontolog la Muzeul de Istorie Naturală din Florida, într-un comunicat de presă.
Pentru a examina problema mai îndeaproape, echipa a măsurat descompunerea proteinelor din smalțul dinților craniului Palaeoloxodonului din Kashmir. Aceste rămășițe au fost descoperite împreună cu 87 de unelte din piatră de bazalt folosite de oamenii preistorici, despre care se crede că au folosit elefanții într-un fel sau altul, deși nu există dovezi palpabile de vânătoare sau tăiere. Cu toate acestea, studiul acestor unelte a jucat, de asemenea, un rol-cheie aici, ajutându-i pe paleontologi să identifice specia.
Măsurând descompunerea proteinelor din smalțul dinților craniului din Kashmir și examinând uneltele de piatră îngropate alături de acesta, cercetătorii au ajuns la concluzia că craniul din Kashmir datează din perioada Pleistocenului Mijlociu, cu aproximativ 300 000 – 400 000 de ani în urmă. Această vârstă similară cu cea a craniului turkmen susține ideea că cele două reprezintă o specie distinctă de celelalte Palaeoloxodon eurasiatice. Potrivit echipei, cu fruntea sa lată și plată și doar cea mai slabă urmă de creastă craniană, P. turkmenicus poate reprezenta, în sfârșit, o verigă lipsă puțin cunoscută, care umple un gol evolutiv în înțelegerea noastră privind evoluția acestor megaerbivore preistorice.
