De ce se comportă așa câinele meu? Testele ADN actuale nu pot explica

Comportamentul canin este mult mai complex decât ar putea sugera variațiile unui singur gen.

Testele genetice populare nu oferă informații semnificative despre personalitatea câinelui tău, conform unui studiu recent. O echipă de geneticieni a descoperit că nu există o legătură directă între variantele genetice simple și trăsăturile comportamentale la peste 3.200 de câini, chiar dacă studii anterioare sugerau că sute de gene ar putea prezice aspecte ale comportamentului și personalității unui câine. Acest lucru se întâmplă în ciuda popularității testelor genetice la domiciliu care pretind că pot indica dacă ADN-ul câinelui conține „rețeta” pentru anxietate sau o predilecție pentru afecțiune.

Kathryn Lord, genomician la Universitatea din Massachusetts, împreună cu colegii săi, au comparat secvențe de ADN și sondaje comportamentale de la peste 3.000 de câini ale căror stăpâni i-au înscris în proiectul Darwin’s Ark (și au completat sondajele). „Testele genetice pentru trăsăturile comportamentale și de personalitate la câini sunt acum comercializate către proprietarii de animale, dar acuratețea lor predictivă nu a fost validată,” au scris Lord și colegii săi în lucrarea recentă.

Astfel, echipa a verificat asocierile relativ simple între variantele genetice și trăsături de personalitate precum agresivitatea, impulsivitatea și afecțiunea. Cele 151 de variante genetice analizate implicau modificări minore ale unui singur nucleotid, sau „literă”, într-un gen, cunoscute sub numele de polimorfisme ale nucleotidului singular (SNP-uri).

Rezultatul a fost negativ: genele câinelui tău nu prezic comportamentul său, cel puțin nu în modul simplist cum adesea pretind testele ADN canine populare.

Și acest lucru poate avea consecințe grave atunci când proprietarii de animale, lucrătorii din adăposturi sau organizațiile de salvare folosesc aceste teste pentru a lua decizii despre viitorul unui câine. „De exemplu, dacă un câine este etichetat ca având predispoziție genetică pentru agresivitate, un proprietar ar putea limita interacțiunile sociale esențiale, sau un adăpost ar putea decide împotriva adopției,” au scris Lord și colegii săi.

Este foarte probabil că există o componentă genetică a anumitor aspecte ale comportamentului canin; altfel, crescătorii nu ar fi avut atât de mult succes în crearea de linii de sânge pentru câini de lucru cu predispoziții pentru inteligență sau instinct pastoral. Dar este mult mai complicat decât ceva de genul „am găsit gena responsabilă pentru fuga haotică”, ceea ce este păcat pentru cei dintre noi care iubesc răspunsurile simple și vor să înțeleagă mai bine animalele lor de companie.

Pentru început, majoritatea trăsăturilor comportamentale sunt poligenice, ceea ce înseamnă că sunt rezultatul interacțiunilor complexe între mai multe gene, care pot fi răspândite pe diferite cromozomi. Este posibil să descifrăm aceste conexiuni, dar va fi nevoie de mult mai multe date decât orice studiu genetic canin a colectat până acum. Darwin’s Ark este printre cele mai mari studii de până acum, cu 3.287 de câini, dar Lord și colegii săi spun că ar putea fi nevoie de un eșantion de zeci de mii, sau chiar sute de mii de câini pentru a găsi răspunsuri utile despre genetica comportamentului canin.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România