Nu ți-ar fi plăcut să mori ca acel gladiator.

Arenele Imperiului Roman ar fi fost mult mai sângeroase – și mult mai extinse – decât ne-am imaginat? O descoperire arheologică recentă din York, în nordul Angliei, dezvăluie că până și provincii îndepărtate precum Britania romană au fost scena unor spectacole sălbatice cu animale sălbatice. Un schelet descoperit într-un vechi cimitir militar sugerează că un gladiator a fost rănit acolo – poate ucis – de un leu. O relicvă rară și înfiorătoare care aruncă o nouă lumină asupra brutalității jocurilor romane.

Imperiul Roman, în perioada sa de apogeu, se întindea din Egipt până în Anglia. Deși grandoarea sa militară și arhitecturală încă fascinează, o parte mai întunecată a culturii sale continuă să ne provoace: cea a luptelor gladiatorilor. În amfiteatre, oamenii nu se luptau doar cu săbii. Romanii erau pasionați de venationes, scene de vânătoare în care oamenii se confruntau cu fiare sălbatice: lei, tigri, leoparzi, urși… Uneori chiar și elefanți. Aceste scene spectaculoase și sângeroase, considerate odinioară rezervate orașelor mari precum Roma sau Cartagina, s-au dovedit în cele din urmă a fi mult mai răspândite.

În anticul Eboracum, acum York, arheologii au descoperit recent un schelet vechi de aproape 1.800 de ani, identificat drept „6DT19”. Ceea ce dezvăluie este excepțional. Bărbatul – tânăr sau de vârstă mijlocie – are urme osoase care sugerează că a fost mușcat de mai multe ori de o pisică mare, probabil un leu. Și asta nu e tot: craniul său, separat de restul corpului, fusese așezat pe umeri, un detaliu neobișnuit pentru acea vreme. Aceste răni, analizate de o echipă condusă de arheologul Tim Thompson, sunt în concordanță cu fălcile puternice ale unui leu în plin atac. Mușcăturile sunt situate pe pelvis, un punct de ancorare tipic pentru un animal sălbatic care încearcă să-și imobilizeze prada. Folosind scanere 3D, cercetătorii au reușit să stabilească faptul că gladiatorul fusese probabil târât la pământ de animal cu puțin timp înainte sau imediat după moartea sa.

Studiul, publicat în revista PLOS ONE, nu oferă însă un răspuns definitiv: a fost gladiatorul ucis într-o luptă publică sau a fost o execuție orchestrată pentru divertisment? Ambele opțiuni sunt plauzibile, deoarece, la acea vreme, criminalii și sclavii puteau fi livrați bestiilor într-o ucidere atât simbolică, cât și spectaculoasă. Însă, indiferent de situație, descoperirea demonstrează un lucru crucial: leii au fost într-adevăr transportați în Britania în epoca romană. Ideea că aceste animale erau folosite exclusiv în arenele Romei trebuie, așadar, revizuită. Comerțul și transportul cu animale exotice în întreg Imperiul erau evident mai dezvoltate decât se credea anterior.

Scheletul a fost găsit la locul Driffield Terrace, un vechi cimitir de la periferia orașului York. Această zonă, utilizată între secolele I și IV, a scos la iveală deja mai multe cadavre ale unor tineri care purtau urme de răni violente, probabil gladiatori care au supraviețuit uneia sau mai multor lupte înainte de a ceda. Acest nou caz, însă, este primul care oferă dovezi clare ale implicării unui animal sălbatic în moartea unui luptător. Acesta este un progres major în înțelegerea noastră asupra acestor spectacole și a întinderii lor geografice.

Această descoperire pune sub semnul întrebării o viziune oarecum simplistă asupra vieții din provinciile romane. Nu, brutalitatea jocurilor nu se limita la Roma sau la marile metropole. Chiar și la granițele Imperiului, oamenii au fost martori la spectacole de o cruzime nemaiauzită, în care bărbații – adesea sclavi – luptau pentru viața lor împotriva unor fiare feroce importate din țări îndepărtate. „Prin adoptarea unei abordări multidisciplinare a analizei ultimelor momente ale acestui individ, am reușit să evidențiem importanța dovezilor osteologice pentru înțelegerea vieții și a morții în lumea romană”, conchide Thompson în studiul său.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România