Misiunea primului rover european pe Marte a trecut recent la a patra rachetă care îl va transporta, SpaceX Falcon Heavy, marcând un nou capitol în explorarea spațială a continentului.
NASA a confirmat joi că SpaceX va lansa roverul Rosalind Franklin al Agenției Spațiale Europene (ESA), posibil chiar la sfârșitul anului 2028, de la Kennedy Space Center din Florida.
Dar de ce NASA decide racheta care va lansa o misiune majoră europeană pe Marte? Povestea este lungă și implică căutarea vieții extraterestre, dispute politice complexe și, surprinzător, invazia Ucrainei de către Rusia.
Istoria misiunii Rosalind Franklin a Europei începe cu aproape un sfert de secol în urmă. La câțiva ani după ce NASA a plasat primul său rover pe Marte în 1997, Agenția Spațială Europeană și-a propus să trimită propriul robot mobil pe planeta roșie. Roverul european era parte din programul Aurora, iar oficialii sperau să-l lanseze în 2009, cu ajutorul unei rachete Soyuz furnizate de Rusia.
“Întârzierile au apărut și planurile s-au schimbat”, au scris oficialii ESA într-o fișă informativă din 2016 despre misiune. Ce a început ca un proiect majoritar european, redenumit ExoMars, a devenit punctul central al unei inițiative comune cu Statele Unite în 2009, când NASA și ESA au semnat un acord pentru explorarea împreună a planetei Marte.
Roverul european ar fi trebuit să zboare spre Marte împreună cu un rover american de dimensiuni similare în 2018. Un sistem de aterizare bazat pe arhitectura “sky crane” a Laboratorului de Propulsie a Jetului ar fi livrat ambele rovere pe suprafața lui Marte în același timp. Un orbiter european conceput pentru a detecta urme de metan în atmosfera marțiană ar fi fost lansat în 2016, cu doi ani înainte de rovere. NASA a convenit să lanseze misiunile din 2016 și 2018 folosind două rachete Atlas V de la United Launch Alliance.
Totuși, NASA s-a retras din acord cu mai puțin de trei ani mai târziu. Administrația Obama a anulat majoritatea participării NASA la ExoMars în 2012, invocând constrângeri bugetare, cum ar fi depășirile de costuri cu telescopul spațial James Webb. ESA, având propriile limitări de finanțare, nu și-a permis să înlocuiască contribuțiile NASA la lansare și sistemul de aterizare.
Astfel, agenția s-a întors către Rusia pentru a lansa orbiterul și roverul pe două rachete Proton și pentru a furniza sistemul de coborâre pentru a livra roverul pe Marte. În schimb, ESA a convenit să adauge instrumente științifice rusești la misiunile orbiterului și roverului. Acest lucru a fost un avantaj pentru instituțiile științifice rusești. Fără un parteneriat internațional ca ExoMars, acestea nu aveau nicio perspectivă realistă de a-și trimite propriile încărcături științifice pe planeta roșie.
Rusia a lansat cu succes nava spațială ExoMars Trace Gas Orbiter construită de europeni pe o rachetă Proton în 2016. Orbiterul funcționează încă în jurul lui Marte astăzi, returnând date științifice și servind ca releu de comunicații pentru roverele Curiosity și Perseverance ale NASA. Un mic demonstrator tehnic european, care călătorea atașat de orbiter, a aterizat cu impact pe planeta roșie.
ESA, SpaceX, Falcon Heavy, NASA, rover martian, Rosalind Franklin, misiune pe Marte, explorare spațială, Agenția Spațială Europeană, ExoMars, programul Aurora, rachetă Soyuz, rachetă Proton, orbiter, metan marțian, Laboratorul de Propulsie a Jetului, sky crane, telescopul James Webb, Curiosity, Perseverance, căutare viață extraterestră, parteneriat internațional, știință spațială, tehnologie spațială, invazia Ucrainei.
Sursa: Ars Technica
Poll: De ce NASA decide racheta care va lansa o misiune majoră europeană pe Marte?
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply