Într-un studiu recent, cercetătorii au evaluat sensibilitatea mai multor biomarkeri de metilare a ADN-ului (DNAm) în contextul intervențiilor care vizează prelungirea vieții. Testarea acestor intervenții pe oameni prezintă o dificultate majoră: poate dura ani de zile, chiar decenii, pentru a observa rezultatele. Prin urmare, este esențial să găsim substituenți, cum ar fi biomarkerii, care să reflecte cu acuratețe eficacitatea unei intervenții. Unii dintre cei mai populari biomarkeri în domeniul îmbătrânirii sunt ceasurile epigenetice, biomarkeri DNAm care sunt meniți să reflecte vârsta biologică a unei persoane sau rata îmbătrânirii.
Deși aceste ceasuri devin din ce în ce mai populare, ele încă nu sunt suficient validate pentru a servi ca puncte finale surrogate în studiile clinice privind longevitatea umană, și există date insuficiente despre răspunsul lor la intervențiile care promovează longevitatea.
„Dacă acești noi biomarkeri sunt în cele din urmă validați pentru a prezice sănătatea pe termen lung, oamenii de știință vor putea evalua terapiile anti-îmbătrânire mult mai rapid”, a declarat Raghav Sehgal, autorul principal al studiului. „În loc să așteptăm decenii pentru dovezi din studii clinice, vom putea vedea în câțiva ani sau chiar luni care intervenții sunt eficace și pentru cine.”
Pentru a analiza modul în care ceasurile epigenetice și alți biomarkeri răspund la diverse intervenții anti-îmbătrânire, cercetătorii au folosit date din 51 de studii intervenționale longitudinale existente. Intervențiile au fost grupate în patru categorii: stil de viață (inclusiv dietă și exerciții fizice), farmacologice (de exemplu, metformin, rapamicin, semaglutidă, ketamină și terapia anti-TNF), suplimente (de exemplu, acizi grași omega-3 și folat) și proceduri medicale (de exemplu, terapia cu oxigen hiperbaric, transplanturi de organe și terapia genică).
Apoi, au calculat efectul fiecărei intervenții folosind 16 ceasuri epigenetice și 94 de alți biomarkeri DNAm, utilizând termenul „biomarkeri DNAm” ca un termen generic pentru ambele instrumente.
Utilizarea mai multor biomarkeri poate avea două funcții. În primul rând, biomarkerii substituenți pot ajuta la prezicerea rezultatelor pe termen lung. În al doilea rând, biomarkerii de descoperire pot ajuta la explicarea mecanismelor moleculare pe care o intervenție le afectează.
„Ceea ce am făcut a fost destul de unic”, a spus Sehgal. „Deja știm că anumite lucruri ar putea prelungi durata de viață și sănătatea. Există date din analize retrospective, precum și din modele animale. Am luat toate aceste cunoștințe împreună cu studiile clinice din lumea reală pentru a identifica care intervenții la oameni încetinesc îmbătrânirea în acești biomarkeri cunoscuți.”
Comparând multiple intervenții folosind mai mulți biomarkeri, autorii au putut identifica modele în modul în care diferite tipuri de intervenții afectează sănătatea și îmbătrânirea. De exemplu, au observat că intervențiile farmacologice produc răspunsuri mai puternice ale biomarkerilor DNAm decât orice altă categorie și au fost singurele cu dimensiuni semnificativ mai mari ale efectului.
Această cercetare deschide calea pentru teste mai rapide și mai eficiente care ar putea într-o zi să ne ajute să trăim vieți mai lungi și mai sănătoase. Într-o lume în care îmbătrânirea populației este o preocupare tot mai mare, descoperirile de acest fel nu sunt doar binevenite, ci esențiale.
Sursa: Lifespan.io
Leave a Reply