O nouă perspectivă asupra materialelor utilizate de străvechii egipteni a fost recent adusă la lumină prin utilizarea unei tehnici avansate numită proteomica, bazată pe spectrometria de masă. Această metodă ne permite să explorăm compoziția exactă a vopselelor, adezivilor și altor materiale folosite în crearea artefactelor egiptene, fără a le deteriora.
Până de curând, compoziția precisă a multor materiale folosite de egipteni rămânea un mister, întrucât analiza lor detaliată presupunea prelevarea unor probe ce ar fi putut deteriora artefactele valoroase. Cu toate acestea, dezvoltarea tehnicilor non-invazive a început să deschidă noi căi pentru descifrarea acestor secrete, contribuind în același timp și la eforturile de conservare.
Cercetările recente au scos la iveală că, pe lângă sursele așteptate, cum ar fi colagenul animal și proteinele din ou, în adezivii și lipiciurile folosite în artefactele egiptene se găsesc și proteine vegetale, provenind în special din semințele de susan și ale arborelui de moringa. Acestea din urmă aveau o semnificație religioasă și simbolică importantă.
Stilul de pictură al egiptenilor antici, foarte formalizat și ușor de recunoscut, a stârnit întotdeauna un interes considerabil. Tehnicile și pigmentii specifici folosiți, de la hematit și realgar pentru roșu, la goethit și orpiment pentru galben, și de la albastru și verde egiptean, până la negru bazat pe carbon și diverse nuanțe de alb obținute din calcit, ipsos, anhidrit și huntit, continuă să fascineze cercetătorii și entuziaștii deopotrivă.
Mai mult, recent, o echipă de cercetători a folosit un dispozitiv portabil de imagistică MA-XRF pentru a studia picturile egiptene antice, ca parte a unui proiect mai amplu care investighează capelele funerare din Necropola Tebană. Această tehnică permite detectarea markerilor elementari ai pigmenților, oferind o imagine mai clară a tehnicilor artistice străvechi.
Proteomica, deși o tehnică relativ nouă în acest domeniu, a demonstrat că poate oferi o caracterizare detaliată și profundă a reziduurilor proteice, necesitând o cantitate mult mai mică de material comparativ cu alte metode. Este capabilă să caracterizeze toate proteinele prezente într-un eșantion, oferind astfel o imagine complexă a materialelor utilizate de străvechii meșteri.
Descoperirea că produsele secundare ale berii erau folosite ca grund pentru pânzele artiștilor din Epoca de Aur Daneză sau identificarea proteinelor din amprentele lăsate de oamenii Renașterii pe paginile manualelor medicale sunt doar câteva dintre aplicațiile surprinzătoare ale acestei tehnici. Proteomica deschide astfel noi orizonturi în înțelegerea materialelor folosite de către civilizațiile antice, aducând detalii prețioase despre trecutul nostru cultural și artistic.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply