0
(0)

Este un mod jovial de a spune că da, într-adevăr suntem pe cale să participăm la construirea celui mai puternic laser din lume, dar nu, nu vom începe să ne teleportam precum echipajul navei cosmice Enterprise.

 

Această clarificare este necesară, crede Mircea Penția, cercetător științific la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară din București – Măgurele și cercetător asociat la CERN, întrucât publicul a fost asaltat în ultimele zile cu speculații privitoare la capacitatea noului proiect de proporții dezvoltat de români de a conduce la realizarea teleportării.

Fizicienii institutului vor folosi laseri de foarte mare putere (200 petawați), prin care vor obține câmpuri electrice foarte intense, cu ajutorul cărora se vor putea realiza acceleratoare de particule foarte puternice, dar la dimensiuni ce le vor permite a fi dispuse pe o masă de laborator, explică Penția reperele experimentului într-un articol din Voxpublica.

Potrivit cercetătorului, acceleratoarele de particule actuale generează câmpuri electrice cu valori de ordinul MV/m (milion de volți pe metru), dar tehnologia de radiofrecvență pe care o întrebuințează acestea presupune dimensiuni uriașe ale acceleratoarelor; dimensiuni care, pentru puteri sporite, trebuie să crească încă și mai mult ( vezi cazul LHC, lung de 27 km).

Aflăm, astfel, de la Mircea Penția, că Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele propune ca alternativă folosirea tehnologiei de accelerare în plasmă, ceea ce permite obținerea unor câmpuri electrice ultra-puternice, de ordinul GV/m (un miliard de volți pe metru), prin intermediul unor dispozitive de numai câțiva metri. Ca beneficiu imediat, o asemenea performanță va permite, spre exemplu, dotarea fiecărui institut, sau universități, cu câte un asemenea accelerator, este de părere Penția.

Programul de la Măgurele face parte dintr-un proiect european amplu, ELI – Extreme Light Infrasctructure -, care implică aproape 40 de instituții acamamice și de cercetare din 13 țări membre UE și are ca misiune alcătuirea unei instalații laser pan-europene, urmând să găzduiască cele mai intense lasere din toată lumea.

Instalația, montată în patru spații diferite din Europa Răsăriteană, va fi prima infrastructură interstatală de proporții realizată în estul Comunității Europene, nu mai puțin de 700 de milioane de euro fiind alocați pentru îndeplinirea acestui proiect. Primele trei locații de desfășurare a programului ELI sunt Praga (Republica Cehă), Szeged (Ungaria) și Măgurele (România), iar instalația ar trebui să devină operațională în 2015. A patra locație va fi selecționată în 2012 și va definitiva proiectul în 2017.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here