Probleme de memorie, deficit de atenție și depresie, acestea sunt principalele efecte pe care poluarea le are asupra creierului, potrivit unui nou studiu publicat în revista Molecular Psychiatry.
Studiul, coordonat de Laura Fonken de la Ohio State University, este unul dintre primele care și-au propus să identifice acele modificări pe termen lung induse de poluarea atmosferică la nivelul fiziologiei cerebrale. Iar poluarea, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, ucide în fiecare an două milioane de persoane.
În cadrul studiului lor, realizat pe șoareci, cercetătorii americani au remarcat că o expunere prelungită la substanțe poluante poate modifica într-o manieră semnificativă forma neuronilor din hipocamp. Cum? De exemplu, reducând lungimea dendritelor (acele prelungiri ale neuronilor care formează sinapsele) și a numărului de ramificații ale acestora, adică a principalelor „cabluri” de transmisie a informațiilor între celulele cerebrale. Acest tip de modificări nu sunt lipsite de consecințe, ele oglindindu-se în dereglări de comportament; mai exact, după o expunere a șoarecilor la aer poluat pe o perioadă de 10 luni, Fonken și colegii ei au descoperit că aceștia aveau atât probleme cu memoria, cât și simptome caracteristice ale depresiei.
Acest studiu face parte dintr-un amplu program de cercetare a efectelor poluării și în special a celei provocate de particulele fine emise de țevile de eșapament ale automobilelor, particule care ajung foarte ușor în plămâni și în alte organe interne. Aceeași echipă de cercetători a demonstrat anterior că ele au capacitatea de provoca inflamație în întregul organism, fiind legate de apariția unor boli precum hipertensiunea, diabetul și obezitatea. De altfel, în 2009, un studiu al unor cercetători italieni demonstra chiar că expunerea la anumite pulberi foarte fine poate cauza mutații la nivelul genomului în doar trei zile.
Sursa: Galileo