0
(0)

Autoritățile și medicii din Statele Unite au tras semnalul de alarmă cu privire la efectele devastatoare ale acestui nou tip de droguri (legale).

 

Poartă nume inocente precum „Ivory Wave” sau „Vanilla Sky”, dar efectele lor sunt șocante. Potrivit unui articol apărut în New York Times, în statul american Indiana, un bărbat s-a urcat pe un catarg de pe marginea unei străzi și s-a aruncat în mijlocul traficului; un altul a pătruns într-o biserică și a înjunghiat de moarte un preot. În ambele cazuri nu a existat vreun motiv aparent. Apoi, în West Virginia o femeie s-a rănit grav cu un cuțit convinsă că ar avea ceva oribil sub piele, iar în Louisiana, un tânăr în vârstă de 21 de ani a încercat să-și taie gâtul și apoi și-a tras un glonte în cap. Acestea sunt doar cateva cazuri apărute în ultima vreme în presa americană, despre care se crede că ar fi fost provocate de puternicele substanțe stupefiante traficate sub numele de „săruri de baie”. Care se răspândesc  într-un ritm incredibil, mai ales în rândul tinerilor.

După cum se arată tot  în articolul din New York Times, drogul este în clipa de față vândut legal în 22 din cele 50 de state americane, în general în pachete 50 miligrame, la un preț între 25 și 50 de dolari. Se găsește în tutungerii, în benzinării și pe net, unde de altfel, cu privire la efectele compușilor chimici conținuți în aceste săruri (MDPV sau Methylenedioxypyrovalerone)  circulă povești horror în toată puterea cuvântului.
Un medic din Florida a povestit cazul unui bărbat căruia temperatura corpului i se ridicase la 42 de grade,  alții vorbesc despre simptome precum hipertensiune,  aritmii cardiace și spasme musculare.

Compusul chimic denumit  MDPV este de fapt o substanță sintetică a cărei acțiune este foarte asemănătoare cu cea a principiului activ al unui arbust denumit khat (cathinona), un drog foarte răspândit în Arabia și în Africa orientală. Nici măcar cele mai puternice tranchilizante adminstrate victimelor nu mai au efectul scontat, unii medici fiind puși în situația de a recurge la anestezie totală pentru a imobiliza pacienți scăpați de sub control. „Dacă pui laolaltă cele mai rele efecte ale metamfetaminei, cocainei, ecsatsy-ului și LSD-ului îți poți face o idee cu ce ne confruntăm noi aici”, a explicat Mark Ryan, director al Louisiana Poison Center, precizând că există consecințe la nivel psihic provocate de consumul acestor substanțe care pot persista și câteva luni.

Sursa: Corriere della Sera

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here