În acest week-end, mai precis la începutul său, în noaptea de vineri spre sâmbătă, vom asista la o ploaie a stelelor căzătoare numite Perseide, unul dintre cele mai aşteptate evenimente astronomice ale fiecărui an. Perseidele provin din resturi ale Cometei Swift-Tuttle. Sperăm ca lumina Lunii pline să nu împiedice admirarea lor.
La o distanţă de aproximativ 8 miliarde de kilometri de Pământ, un corp ceresc se apropie de Sistemul solar interior cu viteză crescută.
Această bucată de resturi spaţiale, compusă din piatră şi gheaţă, măsoară 26 km în diametru şi va trece de orbita planetelor Pluto, Neptun, Uranus, Saturn, Jupiter, Marte şi pe lângă Terra, înainte de a fi aruncată în apoi în spaţiul interplanetar.
Ploaia Perseidelor nu este un eveniment astronomic rar, întâlnit o dată la câteva sute de ani, ea având loc în fiecare an, la mijlocul lunii August. Pământul „interceptează” anual orbita cometei, „colectând” resturile lăsate de aceasta, oferind astfel spectacolul ploii de stele.
Când aceste resturi intră în atmosfera terestră cu viteze de peste 100.000 km/h, comprimă aerul până acesta se aprinde, generând efecte luminoase, pe care ochiul uman le percepe ca pe nişte stele căzătoare. Bucăţile mai mici, care se aprind mai repede în atmosferă sunt numite meteori, în timp ce bucăţile mari, care ajung la sol (este foarte puţin probabil ca Perseidele să intre în această categorie) sunt numite meteoriţi.
Meteorii îşi fac apariţia pe parcursul întregului an, chiar şi sporadic, fără să fie asociați neapărat unei „ploi”. Însă cei care cad în timpul „ploii” pot fi observaţi ca având acelaşi punct de origine pe cer. Acest punct este numit radiant, locaţia sa determinând numele „ploii”. Astfel, în cazul Perseidelor, radiantul se află în constelaţia Perseus.
Perseidele pot fi observate cel mai bine imediat după miezul nopţii, din locuri cât mai întunecoase.
