0
(0)

Samsung Galaxy SIII este probabil cel mai aşteptat telefon Android, astfel că stârneşte interesul bloggerilor apropiaţi de industria IT. Blogger-ul rus Eldar Murtazin susţine că a primit în teste un exemplar al lui Galaxy SIII. De regulă, afirmaţiile sale sunt unele fondate, în 2010 fiind primul care a confirmat faptul că Galaxy SII, lansat anul trecut, va avea un procesor dual-core.

 

Potrivit blogger-ului rus, noul Samsung Galaxy SIII va rula Android 4.0 ICS, va avea şi o versiune cu procesor quad-core de 1.5-1.6 GHz, cel mai probabil Exynos 4412, ecran HD Super AMOLED şi o cameră de 12 MP.

Referitor la design, Eldar Murtazin afirmă că SGSIII va fi aproape identic cu strămoşul său, Galaxy SII. În mare măsură, aceste specificaţii ar fi în mare parte conforme cu ce s-a speculat încă de anul trecut.

Ce este interesant este că se pare că vor exista două versiuni ale lui SIII: una cu procesor dual-core (probabil din noua generaţie Exynos 5250) şi una cu quad-core. Această speculaţie poate fi pusă sub semnul întrebării deoarece, deşi se aşteaptă ca Samsung să anunţe lansarea lui SIII în luna aprilie, la Mobile World Congres, viitorul procesor Exynos 5250 va fi gata abia în a doua jumătate a anului.

Dacă aceste zvonuri se vor adeveri, probabil Samsung Galaxy SIII quad-core va fi pus în vânzare la începutul toamnei, iar versiunea dual-core înainte de Crăciunul 2012.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here